Investiție de peste 10 milioane de lei la Cugir, pentru modernizarea şi construirea de drumuri forestiere
Administrația locală din Cugir va moderniza aproape 15 km de drumuri forestiere. Primăria a lansat procedura de achiziţie publică pentru construirea şi modernizarea unor drumuri forestiere din zona montană aflată în proprietatea publică a administraţiei locale.
Valoarea estimată a proiectului este de 10.144.705 lei, din care suma eligibilă, respectiv finanţarea din fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, este de 6.718.500 lei. Proiectul se referă la construirea şi modernizarea a şase drumuri forestiere, din care patru vor fi drumuri noi, în lungime totală de 14,8 kilometri.
Documentaţia a fost publicată pe SEAP în 27 august, iar ofertele pot fi depuse la sediul Primăriei Cugir până în 13 septembrie, ora 15.00.
Suprafaţa totală de teren ce urmează a fi ocupată de lucrare (deservită de investiţie) este de 123.781 m.p. Investiţia se referă la modernizarea a două drumuri forestiere existente – Valea Prihodiştii în lungime de 1 km şi Valea Gruşerii în lungime de 1,04 km, respectiv la construirea a patru noi drumuri: Pârâul Afinetului – 5,07 km, Valea Spinului – 2,77 km, Feţeni – 1,5 km şi Pârâul cu Purcei – 3,4 km. Lăţimea proiectată a carosabilului este de 2,75 metri.
Drumurile forestiere nou construite şi modernizate în cadrul proiectului vor fi deschise publicului în mod gratuit şi vor determina o creştere semnificativă a interesului turistic pentru zona montană a Cugirului. Investiţia ar urma să fie finalizată în termen de trei ani de la semnarea contractului. Ofertanţii interesaţi trebuie să fi executat lucrări similare în ultimii 5 ani în valoare cumulată de cel puţin valoarea estimată a acestui contract, care se poate demonstra prin însumarea valorilor lucrărilor executate la nivelul a maximum trei contracte.
Drumul forestier Pârâul Afinetului reprezintă continuarea unui sector care începe de pe Râul Mare, nu departe de oraşul Cugir. Drumul forestier Valea Spinului începe dintr-o zonă d epăşune denumită Poiana Mare şi străbate o pădure de foioase. Accesul la punctul ce cnstituire originea drumului se realizează din localitatea Vinerea, până în poiana menţionată. Drumul forestier Feţeni reprezintă continuarea drumului Valea Dăii şi străbate o zonă împădurită cu excepţia ultimului sector de aproape 100 m, înainte de intersecţia cu un alt drum din apropierea lcoalităţii Feţeni. De asemenea, Drumul Pârâul cu Purcei se desprinde dintr-un drum forestier existent care pelacă din Râul Mic (DJ 705F) şi va face legătura cu DJ704 de pe râul Mare într-un punct situat la circa 30 km distanţă faţă de Cugir.
Potrivit caietului de sarcini, necesitatea lucrărilor propuse prin acest proiect este determinată de mai mulţi factori cum ar fi: facilitarea lucrărilor silvice şi de exploatări forestiere, stimularea unor activităţi productive ce vor determina ridicarea standardului material al locuitorilor, siguranţa şi confortul circulaţiei, ameliorarea condiţiilor igienico-sanitare ale locuitorilor şi a activităţilor productive desfăşurate, scăderea costurilor de explotare a masei lemnoase, etc.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]
Foto | USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara
USR Alba, la masa deciziilor naționale: Președintele Flaviu Rădițoiu și alți membri au reprezentat filiala la Congresul de la Timișoara O delegație formată din șapte membri ai USR Alba, condusă de președintele filialei, Flaviu Rădițoiu, a participat la Congresul Național USR de la Timișoara, unde aproape 600 de delegați din întreaga țară au stabilit noua […]
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală”
Restructurări masive în aparatul de stat: Agențiile și primăriile mici, vizate de comasări / Sorin Grindeanu: „Avem nevoie de reformă reală” PSD pregătește un amplu pachet de reformă administrativă, care vizează comasarea unor instituții, agenții și companii de stat, dar și reorganizarea localităților mici. Liderul social-democrat Sorin Grindeanu a anunțat, luni, 2 noiembrie 2026 că […]
