Introducerea în subteran a rețelei electrice în zona centrală protejată vor continua. Directorul SDEE Transilvania Sud a confirmat finanțarea lucrărilor
Reprezentanții Primăriei Municipiului Aiud au postat pe pagina de socializare un mesaj prin care anunță continuarea lucrărilor pentru a introduce în subteran rețeaua electrică din zona centrală protejată.
„O veste excelentă pentru aiudeni!
Executivul local a obținut continuarea lucrărilor de introducere în subteran a rețelelor electrice și în zona centrală protejată.
Directorul general al SDEE Transivania Sud, prezent astăzi la Aiud și impresionat de frumusețea Cetății și a Frumoasei Venețiene, ne-a comunicat faptul că finanțarea lucrării de introducere în subteran a rețelei electrice din zona centrală protejată din municipiul Aiud va fi prinsă în bugetul de investiții al Electrica pe anul 2021.
Asta înseamnă că vom scăpa de cablurile suspendate pe stâlpi în zona din jurul Cetății.
La întâlnirea care a evaluat starea lucrărilor Electrica de pe strada Avram Iancu, desfășurată astăzi, au participat domnul Sinan Mustafa – director general SDEE Transilvania Sud, domnul Alexandru Nine – Director Dezvoltare Rețea SDEE Transilvania Sud, domnul Marius Ceteraș – director SDEE Alba, domnul Florin Roman – deputat, doamna primar Oana Badea și domnul Liviu Florea – administrator public al municipiului Aiud”, este mesajul transmis prin pagina de socializare a Primăriei Municipiului Aiud .
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Echipa Poliției Municipiului Alba Iulia, locul I la Campionatul de Fotbal al Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Sezonul 2026
Echipa Poliției Municipiului Alba Iulia, locul I la Campionatul de Fotbal al Inspectoratului de Poliție Județean Alba – Sezonul 2026 Campionatul de Fotbal al Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sezonul 2026, s-a încheiat. Opt echipe reprezentând structuri ale inspectoratului au participat timp de 14 etape. Câștigătoare a competiției a fost echipa Poliției Municipiului Alba Iulia, […]
Video | Tânăr de 25 de ani din Vințu de Jos, reținut de polițiști: S-a îmbătat și l-a bătut pe un alt bărbat din Mereteu
Tânăr de 25 de ani din Vințu de Jos, reținut de polițiști: S-a îmbătat și l-a bătut pe un alt bărbat din Mereteu Un tânăr de 25 de ani din Vințu de Jos a fost reținut de polițiști, după ce ar fi agresat fizic un bărbat de 46 de ani din Mereteu, pe fondul unor […]
Minor de 15 ani, prins la volan în Ocna Mureș: Tatăl său, care se afla în mașină, l-a lăsat să conducă
Minor de 15 ani, prins la volan în Ocna Mureș: Tatăl său, care se afla în mașină, l-a lăsat să conducă Un tânăr de 15 ani din Războieni-Cetate a fost prins de polițiști conducând un autoturism pe un drum din Ocna Mureș. În mașină se afla și tatăl acestuia, în vârstă de 46 de ani, […]
