Intrarea în vigoare a Legii falimentului personal va fi amânată din nou
Legea falimentului personal care trebuia să intre în vigoare din 1 august 2017, va fi amânată din nou, pentru o dată ulterioară, conform unor documente ale Guvernului trimise la Parlament.
Cabinetul Grindeanu a transmis Legislativului că este de acord cu amânarea pe care a propus-o și fostul Executiv condus de Dacian Cioloș, în decembrie 2016, când s-a luat ca termen final de intrare în vigoare luna august 2017. Potrivit articolului citat, Guvernul arată că intrarea în vigoare a legii este “condiționată de existența structurilor care să asigure cadrul indispensabil pentru desfășurarea procedurii insolvenței”, dar “având în vedere că nici la acest moment nu au fost înființate structurile“, e nevoie de o nouă amânare. Așadar, amânarea este foarte posibilă și din cauza faptului că mecanismele care trebuie să pună în aplicare legea nu au fost emise, nicidecum implementate, așa cum ar fi trebuit.
Legea privind insolvența persoanelor fizice a fost inițiată în 2013 chiar de unul dintre actualii membri ai guvernului, Ana Birchall, apoi a fost adoptată în mai 2015, în Parlament și publicată în Monitorul Oficial pe 18 iunie 2015, cu termen de intrare în vigoare în 6 luni de la data publicării. În luna noiembrie 2016, nici președintele Klaus Iohannis nu a semnat promulgarea legii, pe motiv că termenul era mai devreme cu 2 luni și autoritățile nu erau pregătite pentru implementare. Și guvernul de atunci a cerut amânarea intrării în vigoare, cu încă 6 luni, deși s-a recunoscut că aceste amânări nu au rezolvat cauzele inițiale, care au ținut, ca și acum, de nerezolvarea bazei administrative de implementare a legii:
“Amânarea cu încă 7 luni a intrării în vigoare a acestui act normativ s-a stabilit în condițiile în care pentru aplicarea noilor reglementări este nevoie de un sistem complex: înființarea a 42 de comisii de insolvență la nivel teritorial, a aparatului tehnic necesar și adoptarea normelor de aplicare a legii. Neprelungirea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.151/2015 ar determina imposibilitatea aplicării procedurii administrative de insolvență pe bază de plan de rambursare și a procedurii simplificate de insolvență, în condițiile inexistenței, respectiv, subdimensionării structurilor administrative de implementare”, se arăta în comunicatul Guvernului din decembrie 2016, când ar fi trebuit să intre în vigoare și s-a amânat pentru 2017.
În replică, deputatul de atunci Ana Birchall, inițiatorul legii, critica executivul și a declarat publică că “fiecare zi care trece fără ca legea insolvenței să intre în vigoare este o greșeală și un deserviciu adus românilor sufocați de datorii”.
Potrivit Legii nr. 151/2015, românii care au datorii au posibilitatea să-și declare falimentul personal prin două proceduri – una administrativă, prin care se propune un plan de reeșalonare a datoriilor pe 5 ani în fața unei comisii și o procedură de lichidare, în fața instanțelor de judecată.
Sursa: legestart.ro; profit.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie obținută din fructele produse în gospodărie
Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie obținută din fructele produse în gospodărie Gospodăriile din România înscrise în Registrul agricol beneficiază de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice […]
Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România
Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România Paștele ortodox va fi sărbătorit anul viitor la începutul lunii mai 2027, când angajații cu program obișnuit de lucru vor beneficia de patru zile libere consecutive. Minivacanța va începe în Vinerea Mare și se va încheia în a doua zi […]
Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură
Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură Ferestrele devin, odată cu scăderea temperaturilor, unul dintre punctele prin care o locuință poate pierde căldură. Chiar dacă ai geamuri termopan, acest lucru nu înseamnă automat că ele izolează la fel de bine ca atunci când […]
