Ştirea zilei

Într-o comună din Alba, cea mai întinsă din România, natalitatea scade îngrijorător: Nici 10 copii nu s-au născut în 2025 în frumoasa așezare din Apuseni

Ioana Oprean

Publicat

în

Într-o comună din Alba, cea mai întinsă din România, natalitatea scade îngrijorător: Nici 10 copii nu s-au născut în 2025 în frumoasa așezare din Apuseni

Bistra, o comoară ascunsă în inima Apusenilor. Cea mai întinsă comună din România, Bistra, cu o moștenire istorică bogată și peisaje de o rară frumusețe, se confruntă cu o realitate demografică tot mai îngrijorătoare: scăderea accentuată a natalității. Potrivit datelor oficiale, în anul 2024 au fost înregistrați doar 35 de nou-născuți, iar în 2025, până acum, doar 9.

Petrecerea Divorțaților

Situația natalității în cifre:

Anul 2024: Total nou-născuți: 35, 16 fete și 19 băieți;

Anul 2025 (până în prezent): Total nou-născuți: 9, 5 fete și 4 băieți;

Este o scădere vizibilă în comparație cu anii anteriori și reflectă un trend alarmant prezent de altfel conform datelor oficiale în tot județul Alba, dar care lovește cu precădere comunitățile rurale din Munții Apuseni.

Primarul comunei Bistra, Traian Gligor, trage un semnal clar de alarmă: „Este o situație care ne îngrijorează profund. Dacă în anii trecuți se nășteau mai mulți copii, acum am ajuns la 35 în tot anul 2024 și doar 9 până acum în 2025. Nu e doar o cifră, e un semnal de alarmă. Ne punem întrebări reale legate de viitor: cu cine vom ține școlile deschise? Cine va continua tradițiile locului? Comunitatea noastră are nevoie de sprijin de la guvern pentru a rămâne vie și tânără.”

Conform specialiștilor, cauzele scăderii natalității nu sunt unice pentru Bistra, ci se regăsesc în multe alte comune din mai multe motive: plecarea tinerilor în alte orașe sau în străinătate pentru un trai mai bun, lipsa locurilor de muncă locale, îmbătrânirea accentuată a populației, etc.

Numărul scăzut al nașterilor se reflectă rapid în alte domenii:

-Grădinițele și școlile riscă să funcționeze sub capacitate;
-Comunitatea pierde din dinamism, devenind tot mai vârstnică;
-Gospodării întregi rămân nepopulate sau abandonate;

Administrația publică locală din Bistra consideră necesar un set de politici naționale și europene care să sprijine tinerele familii să rămână în zonă.

„Avem nevoie de măsuri concrete pentru a încuraja tinerele familii să rămână sau să revină în comuna noastră. Spre exemplu: subvenții sau facilități fiscale pentru tinerii părinți, programe de sprijin pentru construirea sau renovarea locuințelor, mai multe investiții în infrastructura educațională și medicală, stimularea activităților economice locale, în special în turism, agricultură și meșteșuguri.

Toate acestea nu le putem face noi singuri, avem nevoie de sprijin. Și pe această cale fac un apel la guvernanți, la parlamentari, să identifice cât mai rapid o serie de măsuri care să țină tinerii acasă și de ce nu, măsuri prin care să atragem în comuna noastră, tineri din alte zone ale țării care doresc să se mute departe de agitația și poluarea orașelor”, este de părere primarul Traian Gligor.

Bistra este un loc cu istorie, identitate și potențial. Dar fără copii, fără familii tinere, toate acestea riscă să devină doar amintiri. Nașterile din 2024 și 2025 sunt nu doar cifre seci, ci repere ale unui drum care trebuie să se schimbe. Este nevoie de viziune, de politici curajoase și de sprijin național pentru ca viața să continue acolo unde istoria a lăsat cele mai frumoase urme.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea

Ioana Oprean

Publicat

în

13 clădiri industriale degradate vor fi demolate într-un oraș din Alba: Cât se estimează că va dura operațiunea Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului (SPAP) Sebeș a lansat achiziția lucrărilor de demolare pentru construcțiile de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 59, înscrise în CF 71399 și CF 71225. Valoarea estimată a contractului este de 1.222.100 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă

Ioana Oprean

Publicat

în

La doar 38 de ani, albaiulianul Radu Ilyeș a pierdut lupta pentru viața sa: A fost răpus de o boală crâncenă La doar 38 de ani, Radu Ilyeș, din Alba Iulia, a pierdut lupta pentru viața sa. Radu s-a confruntat cu probleme medicale extrem de grave: tromboze ale venelor mezenterice, hipertensiune portală severă, varice digestive, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima

Bogdan Ilea

Publicat

în

Bărbat din Zlatna, trimis în judecată pentru agresiune sexuală, arestat după ce ar fi încercat să intre cu o bâtă într-o locuință. S-a ascuns și a așteptat să atace victima Un bărbat aflat sub control judiciar și trimis în judecată pentru agresiune sexuală a fost arestat preventiv, după ce ar fi pătruns fără drept în […]

Citește mai mult