INTERVIU Vasile Șeicaru, la Alba Iulia: Eu accept să apar pe scenă atât timp cât va arde scânteia. Nu m-am simțit bătrân, nu știu ce e bătrânețea

Folkistul Vasile Șeicaru (65 de ani) a declarat, într-un interviu, la Alba Iulia, că va accepta să apară pe scenă atât timp cât va arde scânteia, iar când ea nu va mai fi strălucitoare se va retrage, însă deocamdată nu e cazul, precizând că un folkist de mare valoare nu a murit niciodată de foame.

Vasile Șeicaru a cântat, duminică, la Festivalul Național ”Ziua de Mâine” de la Alba Iulia, organizat în perioada 11-13 noiembrie, alături de alți folkiști consacrați, între care Mircea Vintilă, Vali Șerban, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi sau Emeric Imre. La fel ca ceilalți, Șeicaru a fost primit cu multă căldură, interacționând cu publicul, precizând la final că iubitorii de folk ”nu sunt oameni obișnuiți, sunt mai deosebiți decât alții”.  

Reporter: Este folkul un elixir special?

Vasile Șeicaru: Este! Dacă îi cauți esența și o găsești, este un elixir. El îți creează senzații. Prin însuși mesajul lui care este unul foarte direct și foarte sincer. Nu se poate face playback la folk. Tu ai văzut ce se întâmpla la mine, aici. Știi cât liber de liber sunt eu pe scenă. Eu nu stau în șase cântece și cer 10.000 de euro. Stau o oră pe scenă, cât vrea publicul și nu cer atât. Eu le spun, cât e, atât e. Sunt născut sub o stea norocoasă și am învățat că așa cum știți și voi nu iei nimic cu tine când pleci. Un cântăreț ca noi n-a murit niciodată de foame. Noi ne-am făcut toată viața, fiecare cântăreț de folk a terminat o facultate, nu există niciun cântăreț de muzică folk prost. Sunt oameni care au făcut școală, care știu ce înseamnă poezia, limba română, care nu pun virgula între subiect și predicat. E foarte important să nu îți bați joc de limba română.

Reporter: Devine folkul un gen muzical de nișă?

Vasile Șeicaru: Este un gen de nișă! La ora aceasta este exact cum trebuie să fie. În anii `80 nu avea cu cine să se ia la trântă. Acum are, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să inviți la televizor cântăreții de folk tineri. Sunt niște cântăreți, tineri,  excepționali. Invită-mă pe mine dacă zici că Șeicaru face rating. Bun, lasă-mă să vin cu doi copii. Chiar dacă nu știi de copiii aceștia, știu eu și spun: oameni buni, în loc de trei piese o să cânt una și ascultați-i pe ăștia, că sunt buni și dacă sunt buni, sunt buni.

Reporter: Știți, la TV, pe sticlă, apare doar ceea ce se vinde, însă nu tot timpul ceea ce se vinde este de valoare  

Vasile Șeicaru: Afară cântă Sting, are 65 de ani și oamenii îl primesc excepțional. Nu contează vârsta! La noi dacă ai trecut de 40 de ani ești bătrân. Stai, bă, frate, dacă acestora le spun că am 65 de ani, vor zice că am înnebunit. Știu că nu arăt, dar nu arăt pentru că sunt tot timpul pe drumuri. Dacă aș sta acasă, mi-aș arăta vârsta.

Reporter: Revenind la muzica folk, ea se ascultă cu mintea, cu inima, cu sufletul?

Vasile Șeicaru: Muzica folk se ascultă cu absolut orice, în momentul în care ai apărut pe scenă, vii în sală, și ciulești urechile. Dar în momentul în care ciulești urechile, s-ar putea să nu fie destul, dacă nu ești pregătit. Folkistul îți vine cu niște versuri care sună așa: ”Lumânări de nuntă țin în labe urșii/ Lupii suflă-n focul stânelor pustii/ În rostogolire ne unesc obârșii/ Nu-mi vei fi mireasă, mire nu-ți voi fi”. E vorba despre un cântec de-al meu, versuri Adrian Păunescu. Versurile acestea sunt excepționale, le-a scris Adrian Păunescu pentru mine. După care și-au găsit locul într-o carte. Eu n-am luat versurile gata făcute. Păunescu m-a privit în ochi și a spus versurile acestea. Le-a scos din el, așa se scrie muzica aceasta, trăind momentele.

Reporter: Credeți că valoarea unui artist este oferită de numărul plătitorilor de bilete care vin la un concert?

Vasile Șeicaru: Nu cred nimic! Eu sunt un om care nu apare la televizor. Pentru că nu vreau. Sunt invitat la două, trei zile la câte o emisiune. Nu mă duc! Dacă nu am lucruri importante nu pot să mă duc cinci minute undeva să spun niște prostii. Una este că eu nu arăt ca imagine, televizorul este imagine. Eu nu mai arăt cum arătam la 30 de ani. Când aveam 30 de ani nu creștea nimic la umbra mea, îți spun sigur. Era coadă de fete după mine și după noi (n.r. folkiști consacrați). Nu exagerez cu nimic, a trecut vremea. Ce să arăt eu la ora asta la TV dacă vin? Ce să arăt oamenilor dacă nu am ceva de spus. Dacă am ceva important de spus mă duc într-o emisiune de jumătate de oră în care mă pot desfășura. Să le spun oamenilor despre ce e vorba să-și dea seama ce se întâmplă cu mine.

Reporter: Atunci îmi permiteți o întrebare mai delicată?

Vasile Șeicaru: Da, spuneți!

Reporter: V-ați simțit vreodată bătrân pe scenă?

Niciodată! Știi de ce? E foarte greu să mă simt bătrân pe scenă când există reacția pe care voi ați văzut-o în seara asta. Când plec din scenă în urale, cum să mă simt bătrân? Niciodată. Eu accept să apar pe scenă atât timp cât va arde scânteia. Când nu va mai fi strălucirea voi ști să mă retrag. Deocamdată nu e cazul. Dacă eu aveam un recital, conform contractului, și dacă ieșeam din scenă și mi se auzeau bașii, puteai să-mi spui: Alo, Șeicarule, tu nu vezi că nu te mai ascultă lumea? Dar tu ai văzut cu ochii tăi ce s-a întâmplat aici. Dacă era să mă iau după ei stăteam până mâine dimineață aici. E un lucru extraordinar. Nu m-am simțit bătrân, nu mă simt și nu știu ce e bătrânețea. Aaa… față de sufletul meu, când sunt eu cu mine însumi și mă duc dimineața să mă spăl cu periuța pe dinți și mă duc în fața oglinzii, evit să mă uit în oglindă, dar dacă mă uit și văd un personaj pe care-l recunosc din ce în ce mai greu… este cu totul altceva. Îmi dau seama că a trecut timpul peste mine și nu mai recunosc personajul din oglindă. Dar timpul a trecut foarte frumos și dacă ar fi să o iau de la capăt aș face exact aceeași chestie. Din contră, aș studia mai mult, aș cânta mai mult, aș repeta mai mult. Asta aș face! Și poate aș face nu numai un copil, ci mai mulți, să rămână ceva în urmă. Așa cum au rămas cântecele. Am scos unsprezece albume. Știu că nu am trecut prin viața asta ca gâsca prin baltă, am lăsat ceva în urmă. Pentru mine poate să vină sfârșitul și mâine, știu că am lăsat ceva. Ce va face lumea cu ceea ce am lăsat eu, este treaba ei. Eu am făcut ceea ce a trebuit să fac. Nu am trecut degeaba prin viața aceasta.

Reporter: Care este viața de zi cu zi a unui folkist, viața lui Vasile Șeicaru?

Vasile Șeicaru: Este absolut o viață normală. Eu de exemplu nu dorm noaptea și mă culc la 5 dimineața când se crăcănează de ziuă, cum se spune. Dorm până la ora 11. Asta fac de 11 ani, nu dorm noaptea, nu pot să dorm. E, ce fac în timpul acela? Mai trec cu chitara, mai repet o piesă, mai merg în studio, mai văd un film, mai citesc o carte și trece timpul. Deocamdată nu am murit. Se spune că e greu să nu dormi. Nu dorm, dar e mai bine, o să mai am timp să dorm.

Reporter: Câștigă bine, în ziua de astăzi, un cântăreț de muzică folk?

Vasile Șeicaru: Nu! Atâta timp cât văd că sunt oameni care câștigă 10 – 15.000 de euro la un concert, eu sunt sidefat, vorba ălora de la Las Fierbinți. Nu moare de foame! Eu am trăit din muzică și nu trăiesc rău! Toată viața am trăit din muzică și am câștigat foarte bine. Nu am câștigat niște sume îngrozitor de mari, dar nici pretențiile mele nu sunt atât de mari. Eu aștept foarte puțin de la viață și mă mulțumesc cu puțin. Dar ceea ce mi-a dat mie viața și Dumnezeu și în general a fost mai mult decât mi-aș fi dorit să fie. Noi cântăm să ne putem plăti facturile, să putem rezista, dar eu sunt unul dintre artiștii care nu mă vând ușor, mă vând greu. Nu îți spun pe câți bani, dar nu vin dacă nu rezolv niște probleme financiare așa cum trebuie pentru că nu vreau să mă calce nimeni în picioare.

Reporter: Trei lucruri, despre dumneavoastră, pe care fanii nu le cunosc…

Vasile Șeicaru: Care este sufletul meu, într-adevăr, ce se află dincolo de cutia mea ucraineană. Când spun ucraineană este nota de umor. Dincolo de fruntea mea, ce gândesc într-adevăr, nu ceea ce văd ei la mine. Și mi-aș dori să văd din națiunea asta, din poporul acesta, că va ajunge odată și odată la liman pentru că văd că nu ajunge și eu nu cred că voi prinde lucrul acesta. Nu ajungem la un țărm acolo unde să spunem, domnule, am înotat destul, am ajuns la mal. Uite cât de bine este! Poporului acestuia nu i-a fost niciodată bine. Eu am trăit o perioadă de tranziție, tot timpul s-a spus să mai strângem cureaua. Să mai facem, uite că lucrurile acestea le aud și acum de la guvernanți. Eu am îmbătrânit în țara aceasta sperând să fie mai bine.

Reporter: Care este cea mai mai mare dorință a lui Vasile Șeicaru?

Vasile Șeicaru: Nu știu dacă am dorințe. Aș vrea să fiu sănătos să pot duce la capăt toate proiectele pe care le am. S-ar putea să plec din lumea aceasta cu o mirare, pentru că mai am multe de făcut și s-ar putea să nu le fac pe toate. Sper să am timp să le fac pe toate. Nu știu cât de importante sunt, dar faptul că vreau să mai fac un album, două, trei, patru. Asta e pe primul loc, în rest celelalte țin de viață și de cotidian.  

Reporter: Care ar fi mesajul dumneavoastră pentru cei care se află la început de drum?

Vasile Șeicaru: Să creadă în ceea ce își propun, să îndrăznească. Mulți sunt cei care nu îndrăznesc și spun, ah eu nu pot să fac asta. Pentru mine nu există lucrul acesta. Eu nu pot să ajung acolo. Nu! Îndrăznește! Absolut orice e posibil, dar absolut orice. Despre îndrăzneală e vorba, despre curaj. 

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI