Rămâi conectat

Oameni şi locuri

Interviu cu dl. Nicolae Traian URSALEŞ, primarul localităţii Meteş – comuna cu cele mai multe proiecte pentru micii fermieri din România

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

     – Domnule primar, ţinând cont că de curând s-a mai încheiat un an, v-aş întreba cum a fost anul 2011 pentru comuna Meteş ?
– Pot să spun că şi anul 2011 a fost un an foarte bun pentru comuna noastră, deoarece s-au realizat şi finalizat o serie de investiţii foarte importante. Aici aş aminti faptul că în satele Presaca Ampoiului şi Poiana Ampoiului, căminele culturale au fost extinse şi modernizate, astfel încât în prezent orice cetăţean din judeţul Alba ar fi mândru să aibă la el în sat un asemenea aşezământ cultural. În satul Meteş au fost finalizate lucrările de reabilitare şi modernizare la şcoala cu clasele I-VIII, iar în satul Ampoiţa au fost finalizate lucrările de reabilitare termică la şcoala cu clasele I-VIII, astfel încât elevii care învaţă în aceste două şcoli se pot bucura de condiţii extraordinare. De asemenea, s-au mai asfaltat doi kilometri de drum, pe drumul comunal DC 68 Ampoiţa – Lunca Meteşului, urmând ca în acest an să mai fie asfaltaţi încă 2,5 kilometri, pentru a fi asfaltat tot drumul. Tot în acest an s-a finalizat lucrarea de introducere a 16 kilometri de reţea de apă potabilă în satele Presaca Ampoiului şi Poiana Ampoiului. În luna martie a anului trecut, în satul Tăuţi, ne-am apucat de construcţia celui mai mare cămin cultural din judeţ, cămin care a fost ridicat şi acoperit, având şi uşile şi geamurile puse, urmând ca din primăvară să se înceapă la finisaje. Tot în anul recent încheiat, au fost amenajaţi 500 de metri liniari de drum în satul Tăuţi (pe Pârâul Mărghiţii), precum şi două poduri în satul Văleni (pe valea satului), astfel încât familiile din zonele respective se pot bucura de drum auto până acasă.
    – Destul de multe realizări, într-un an, pe timp de criză. Cum aţi reuşit?
– Printr-o bună gospodărire a banului public şi printr-o bună colaborare cu personalul din primărie, cu consilierii locali şi cu instituţiile statului, în speţă Consiliul Judeţean Alba şi Instituţia Prefectului Judeţului Alba, şi nu în ultimul rând cu cetăţenii comunei Meteş. Pe această cale vreau să le mulţumesc tuturor pentru ajutor şi în mod special domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, dar şi tuturor celor 13 consilieri locali, care au înţeles faptul că în comuna Meteş trebuie să facem treabă, neavând timp pentru „bălăcăreli politice”. Am mai spus-o şi o mai spun, în comuna Meteş există 13 consilieri locali ai comunei Meteş, nu ai PDL, PSD, PNL sau PRM, motiv pentru care le sunt recunoscător. Le sunt recunoscător şi celor 9 angajaţi ai primăriei, care au ştiut să facă echipă în jurul meu, astfel încât cetăţenii comunei Meteş să fie mulţumiţi de serviciile administraţiei locale.
 – Cum simt cetăţenii comunei Meteş faptul că dumneavoastră şi echipa pe care o conduceţi le este aproape?
– Prin faptul că atunci când vin la primărie sunt serviţi aşa cum se cuvine, că sunt anunţaţi de fiecare dată de toate oportunităţile care apar în materie de agricultură, subvenţii, etc. Vreau să amintesc aici, că în comuna Meteş sunt cca. 250 de proiecte depuse pe Măsura 1.4.1, fiind cred comuna cu cele mai multe astfel de proiecte din România. Este o mândrie a noastră, mai ales că majoritatea proiectelor au fost făcute în primărie, iar cetăţenii nu au fost nevoiţi să facă nenumărate drumuri pe la diverşi consultanţi din Alba Iulia sau din altă parte. Aşadar, cca. 250 de fermieri din comuna Meteş sunt mai bogaţi în fiecare an cu câte 1500 de euro, care le intră în cont timp de 5 ani, ceea ce înseamnă că în comuna Meteş intră cca. 1,8 milioane de euro în buzunarele cetăţenilor, ducând la creşterea nivelului de trai al acestora.
 – Acest lucru ne poate duce la concluzia că ramura agriculturii este în plină dezvoltare în comuna Meteş?
– Sigur că da. Odată cu apariţia oportunităţii depunerii acestor proiecte, a crescut considerabil numărul animalelor din comună, în mod special al vacilor, oilor, porcilor şi albinelor, iar pe lângă banii primiţi de la UE pe aceste proiecte, fermierii mai primesc şi subvenţiile pe cap de animal, plus banii din vânzarea unor animale, ceea ce coroborat cu lipsa locurilor de muncă a făcut ca tot mai mulţi cetăţeni ai comunei Meteş să se ocupe cu agricultura.
 – Ştiu că aţi avut nenumărate sărbători populare şi anul trecut în comună. Ce ne puteţi spune despre ele?
– Părerea mea este că oamenii, la ţară, după muncă au nevoie şi de distracţie, măcar o dată pe an. Şi în acest an am organizat „Sărbătoarea Tradiţiilor Presacane” la Presaca Ampoiului, „Măsuratul Oilor” la Lunca Ampoiţei, „Tunsul Oilor” la Poiana Ampoiului, „Festivalul Secerişului” la Ampoiţa şi „Sărbătoarea Mocanilor” la Meteş. La aceasta din urmă am organizat un concurs gastronomic între satele comunei Meteş şi un concurs „Miss Mocana”. Tot aici am premiat toţi tinerii care au împlinit 18 ani cu câte 200 de lei şi toate familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie cu câte 300 de lei.
 – Ce vreţi să mai realizaţi în anul 2012, ţinând cont că este şi un an electoral?
– Faptul că 2012 este an electoral, pentru mine nu contează, deoarece un primar gospodar îşi face campanie electorală pe parcursul a patru ani prin faptele sale şi nu prin promisiuni o dată la patru ani. Ceea ce am promis acum patru ani, am făcut, ba chiar mai mult decât atât. Cetăţenii comunei Meteş sunt oameni recunoscători şi cu frică de Dumnezeu, şi fiecare ştie ce a fost în comuna Meteş şi ce s-a făcut în aceşti trei ani şi jumătate. Cu toate acestea, în anul 2012 doresc: să finalizăm asfaltarea drumului DC 68 Ampoiţa – Lunca Meteşului; finalizarea şi inaugurarea Căminului cultural din Tăuţi; introducerea de apă potabilă şi în satele Văleni şi Meteş; transformarea fostei şcoli din satul Văleni într-un veritabil cămin cultural în acest sat şi alte lucrări cerute de cetăţeni. Sper mult ca anul 2012 să fie anul în care să ne apucăm de asfaltarea a cca. 12 kilometri de drumuri comunale în satele Presaca Ampoiului, Poiana Ampoiului, Meteş, Văleni şi Tăuţi, asfaltare care se va face prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
 -Transmiteţi câteva gânduri la început de an!
– În primul rând vreau să transmit tuturor cetăţenilor comunei Meteş, celor 9 angajaţi din primărie şi tuturor celor 13 consilieri locali, multă sănătate, împlinirea tuturor dorinţelor şi un sincer „La mulţi ani”, să fie în continuare alături de mine pentru a putea finaliza ceea ce am început. De asemenea, vreau să îmi cer scuze public celor care, poate i-am supărat cu ceva, dar îi asigur că nu a fost intenţionat. Ştiţi că atunci când te implici să faci ceva bun pentru comunitate, mai şi greşeşti şi nu poţi să-i mulţumeşti întotdeauna pe toţi.

Alexandra MATEŞ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Oameni şi locuri

Oameni şi locuri

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox

Ziarul Unirea

Publicat

în

10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox Conform izvoarelor literare, sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf au trăit în timpul împăratului Maximin Daza (305-314). În vremea aceea, în Alexandria (Egipt) au apărut mari tulburări între creştini şi păgâni. Împăratul Maximin a trimis pe unul din slujitorii săi de neam […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea