Întâlnirea patrioților cu eroii neamului, „La Morminte”, pe Muntele Mare: Tradiție și recunoștință la Lupșa
Întâlnirea patrioților cu eroii neamului, „La Morminte”, pe Muntele Mare: Tradiție și recunoștință la Lupșa
În fiecare ultimă zi de sâmbătă a lunii iulie se urcă de la Lupșa, La “Morminte”, pe Muntele Mare, un loc inedit, de amintire, de comemorare, un loc care reprezintă o filă importantă din istoria Munților Apuseni.

,,Asta spune tradiția, o poveste de la 1848-1849, o luptă de rezistență a moților subordonați lui Avram Iancu”
Anul acesta ziua de sâmbătă 25 iulie 2026, este ziua în care, cu mic, cu mare, suntem invitați să descoperim sau să revizităm acest loc despre care istoricul prof. dr. Ioan Vlad, fiu al satului, spune: “Nu cred că s-au putut identifica mormânt cu mormânt, dar când eram copil și veneam aici, și asta înseamnă anii 1960-60 și ceva, mormintele erau foarte vizibile, în sensul că se lăsase pământul. Și este vorba de morminte individuale, dar a existat și o groapă comună undeva în centrul cimitirului, pe care era o cruce destul de înaltă sprijinită de o piramidă de pietre mari, de bolovani. Acolo era groapa comună a adversarilor cărora nu li s-au mai făcut mormânt individual. Asta spune tradiția, o poveste de la 1848-1849, o luptă de rezistență a moților subordonați lui Avram Iancu, dar n-am știre să fi fost și Avram Iancu, efectiv, în această bătălie.
Foarte probabil este vorba de o rezistență împotriva unei coloane care venea dinspre Cluj, Huedin, a trecut munții în ideea de a ajunge în inima Țării Moților, la Abrud, unde era centrul de rezistență. Și în zonă, probabil că într-un sistem bine reglat și controlat de supraveghere a intrărilor în munți și a trecerilor peste munți, oamenii locului s-au sesizat din timp și s-a organizat rezistența asta de la Poduri. Poduri înseamnă în vârf de munte, înseamnă niște treceri peste mulhaș. Mulhașul este o mlaștină mare, impresionantă, și asta în vârf de munte este o ciudățenie a naturii, dar este o realitate. Și pentru trecerea peste mlaștina respectivă se doborau copacii, se făceau poduri din trunchi de brad. Probabil că de acolo vine numele de Bătălia de la Poduri. Dar în timp, a devenit prioritar acest toponim, La Morminte. Toată zona asta de vârf de munte, lupșenii o numesc La Morminte.”
Program
Plecarea spre Muntele Mare, La Morminte, este programată pentru sâmbătă 25 iulie 2026, dimineața în jurul orei 8, din fața Primăriei Comunei Lupșa. Se merge în coloană, cu mașini de teren, cu bucurie în suflet pentru „a aduce un omagiu și o recunoștință înaintașilor noștri, celor care, acolo sus s- au jerfit și n-au pregetat în a-și da viața pentru un ideal, pentru libertate, pentru prosperitate, pentru națiunea noastră română”, ne spune Mircea Goia, fiu al satului, director general Cupru Min SA. „Aici vin nu numai seniori, ci și tineri, unii chiar mici-mici, deci se predă ștafeta. Încercăm să ducem mai departe tradiția, obiceiurile, pentru că, după cum știm toți, cei care nu-și cunosc trecutul nu pot avea un prezent și nu pot să construiască un viitor. Și ca atare, noi, credem că este datoria noastră să cunoaștem trecutul, să-l prezentăm copiilor, ca să lăsăm moșteire urmașilor noștri.”
În fiecare an, toaca anunță slujba de binecuvântare a locului, slujbă religioasă condusă de preotul paroh Ioan Vasii din Lupșa, alături de alți preoți invitați. Fii ai satului, personalități din Lupșa și județul Alba depun coroane, moment urmat de un scurt program artistic, o agapă și timp petrecut alături de cei dragi. Evenimentul face parte din programul organizat și dedicat Zilelor Comunei Lupșa (25 – 26 iulie 2026) unde Radu Penciu, primarul comunei Lupșa, ne invită, atât sâmbătă cât și duminică “să petrecem împreună, promovând și respectând tradițiile autentice ale comunității noastre. Vă așteptăm cu mare drag!”
Sursă reportaj și foto de Mădălina Corina Diaconu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Accident rutier în Alba Iulia: O tânără rănită după impactul dintre o motocicletă și un autoturism în zona Selgros
Accident rutier în Alba Iulia: O tânără rănită după impactul dintre o motocicletă și un autoturism în zona Selgros Un accident rutier, între o motocicletă și un autoturism, a avut loc luni seara, în jurul orei 20.30, în Alba Iulia. Din primele informații este vorba despre o coliziune între o motocicletă și un autoturism. Potrivit […]
FOTO | Ziua Grădinarului la Leorinț: Produse de la producătorii locali, preparate tradiționale, spectacol artistic și foc de artificii
Ziua Grădinarului la Leorinț: Produse de la producătorii locali, preparate tradiționale, spectacol artistic și foc de artificii Localitatea Leorinț, din comuna Rădești, a adus duminică, 6 septembrie 2026, pe terenul „Național Leorinț”, comunitatea și valorile locale într-o zi de sărbătoare dedicată muncii pământului. „Ziua Grădinarului”, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Rădești, în cadrul […]
Canalizare și stație de epurare nou-nouțe într-un sat din Alba: Licitație pentru execuție
Canalizare și stație de epurare nou-nouțe într-un sat din Alba: Licitație pentru execuție Primăria Comunei Șpring a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a execuției lucrărilor aferente obiectivului de investitii „Înființare rețea canalizare și stație de epurare în satul Vingard, comuna Șpring”. Valoarea totală estimată a contractului […]