Actualitate

INS: PIB-ul României a urcat cu 8,6% în trimestrul al treilea, iar economia a crescut cu 7% în primele 9 luni

Ioana Oprean

Publicat

în

Potrivit estimărilor ”semnal” date marţi publicităţii de Institutul Naţional de Statistică (INS), produsul intern brut al României a crescut în 2017 în termeni reali cu 2,6% în trimestrul trei faţă de trimestrul precedent, în timp ce raportat la perioada similară a anului trecut avansul a fost de 8,8% pe serie brută şi de 8,6% pe serie ajustată sezonier.

În primele nouă luni din acest an, economia României a înregistrat o creştere cu 7% pe serie brută şi cu 6,9% pe seria ajustată sezonier.

‘Produsul intern brut în trimestrul trei 2017 a fost, în termeni reali, mai mare cu 2,6%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2016, produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 8,8% pe seria brută şi cu 8,6% pe seria ajustată sezonier. În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2017, produsul intern brut a crescut, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2016, cu 7% pe seria brută şi cu 6,9% pe seria ajustată sezonier’, se arată în comunicatul INS.

Institutul Naţional de Statistică a revizuit în creştere la 2%, de la 1,7% datele referitoare la avansul PIB în trimestrul doi faţă de trimestrul precedent.

‘Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul III 2017 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul II 2017, publicată în comunicatul de presă nr. 256 din 10 octombrie 2017. Astfel: rezultatele trimestrului I 2017, comparativ cu trimestrul IV 2016, au fost revizuite de la 101,8% la 102,0%; rezultatele trimestrului II 2017, comparativ cu trimestrul I 2017, au fost revizuite de la 101,7% la 102,0%’, se precizează în comunicatul INS.

La începutul acestei luni, Comisia Naţională de Prognoză a revizuit, în sus, estimările privind creşterea economică a României în 2017, la 6,1%, de la 5,6% cât preconizase anterior în prognoza de toamnă. De asemenea, şi Comisia Europeană (CE) a revizuit, în sus, estimările referitoare la creşterea economiei şi a deficitului României în 2017 şi 2018, avertizând totodată că incertitudinile cu privire la politicile guvernamentale ar putea afecta creşterea economică.

Conform previziunilor economice de toamnă publicate în data de 9 noiembrie de Executivul comunitar, economia românească ar urma să înregistreze un avans de 5,7% în 2017, în creştere semnificativă faţă de estimările cuprinse în previziunile din primăvară care indicau un avans al PIB de 4,3%.

Prognoza publicată de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), la începutul acestui luni, arată că economia României ar urma să înregistreze în 2017 o creştere de 5,3%, urmând ca în 2018 avansul economic să se reducă uşor, la 4,2%.

Comparativ cu precedentele prognoze din luna mai, BERD şi-a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei româneşti cu 1,3 puncte procentuale pentru acest an, de la 4% până la 5,3%, şi cu 0,7 puncte procentuale pentru anul următor, de la 3,5% până la 4,2%.

În luna octombrie, şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în creştere, de la 4,2% la 5,5%, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, potrivit raportului ‘World Economic Outlook’, publicat de instituţia financiară internaţională.

De asemenea, FMI şi-a îmbunătăţit şi prognoza privind ritmul de creştere înregistrat de economia României în 2018, până la 4,4%, faţă de avansul de 3,4% preconizat în aprilie.

Conform documentului, România şi Islanda vor consemna în acest an cea mai mare creştere economică din Europa, de 5,5%.

„România înregistrează prima creștere economică din Uniunea Europeană, iar aceasta reprezintă singura cale pentru îmbunătățirea nivelului de trai. Situația economică a României este incomparabil mai bună decât în anul 2016. În prezent, țara noastră se situează printre cele mai dinamice economii ale Uniunii Europene, iar direcția de dezvoltare este apreciată de investitori și de organismele internaționale. Așa cum estimează INS în raportul dat publicității astăzi, în primele nouă luni din acest an, economia României a înregistrat o creștere cu 7% pe serie brută și cu 6,9% pe seria ajustată sezonier”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa.

Totodată, reamintim că a doua rectificare bugetară din acest an, finalizată în luna noiembrie, este una pozitivă și s-a efectuat cu încadrarea în deficitul asumat de 2,96% din PIB.

La 9 noiembrie 2017, Comisia Europeană a confirmat că, potrivit Prognozei Economice de toamnă din acest an, România urmează să înregistreze o creștere economică de 5,7% în 2017, că țara noastră se va încadra în ținta de deficit stabilită și că investițiile se vor majora pe baza progresului în implementarea proiectelor finanțate din fonduri UE.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

24-25 iunie 2026 | Cod Galben de inundații în Alba și alte regiuni ale țării, până joi dimineața

Ioana Oprean

Publicat

în

24-25 iunie 2026 | Cod Galben de inundații în Alba și alte regiuni ale țării, până joi dimineața Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă în intervalul 24 iunie, ora 12:00 – 25 iunie, ora 09:00. Atenționarea vizează scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, […]

Citește mai mult

Actualitate

INCENDIU pe DN1, zona Dumbrava: Un autotren care transporta carton, cuprins de flăcări

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU pe DN1, zona Dumbrava: Un autotren, care transporta carton, cuprins de flăcări  Un autotren ar fi fost cuprins de flăcări, pe DN1, zona Dumbrava, miercuri, 24 iunie 2026.  Potrivit ISU Alba, secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit  pe DN1, zona Dumbrava. Din informațiile primite de la apelant incendiul se manifestă […]

Citește mai mult

Actualitate

24-25 iunie 2026 | Alertă de caniculă și furtuni în Alba și alte zone ale țării: Anunțul meteorologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Alertă de caniculă și furtuni în Alba și alte zone ale țării: Anunțul meteorologilor Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare și două atenționări Cod Galben valabile în perioada 24–25 iunie, care anunță o evoluție a vremii de la instabilitate atmosferică accentuată la temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic. Furtuni, ploi torențiale și […]

Citește mai mult