Informare meteo: Răcire accentuată, ninsori și intensificări ale vântului, până joi dimineața
ANM a emis marți o informare de precipitații moderate cantitativ predominant sub formă de ninsoare și intensificări ale vântului, valabilă până joi la ora 10.00.
În intervalul 09 martie, ora 23:00 – 11 martie, ora 10:00, aria precipitațiilor moderate cantitativ va cuprinde
treptat Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Banatului și zona Carpaților Meridionali și de Curbură. Vor predomina ninsorile, iar în extremitatea de sud și în sud-est, în noaptea de marți spre miercuri (9/10 martie) și în prima parte a zilei de miercuri (10 martie) precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ploaie. Izolat se va forma polei sau ghețuș.
Ninsori în general slabe cantitativ se vor semnala local și în Transilvania, Moldova și în restul zonei montane.
Vântul va prezenta intensificări în regiunile sudice și sud-estice, precum și la munte, cu viteze în general de 45…55 km/h, temporar viscolind ninsoarea şi amplificând senzaţia de frig.
Vremea va fi deosebit de rece pe parcursul zilelor de miercuri şi joi cu precădere în regiunile sudice, unde valorile termice vor fi cu 8…10 grade mai scăzute decât mediile multianuale, iar în nopțile de miercuri spre joi (10/11 martie) și joi spre vineri (11/12 martie) în majoritatea regiunilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță”
Sute de căsuțe din turtă dulce, ornate de 80 de copii din Sebeș: Vor fi vândute la târgul de Crăciun, în scop caritabil. ,,Fiecare înseamnă o mână întinsă, un zâmbet, o masă de Crăciun și puțină speranță” La Sebeș, magia Crăciunului are gust de turtă dulce și, mai ales, de solidaritate. Peste 80 de copii, […]
Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut
Flaviu Buta și un fost polițist local, RESPINȘI la concursul pentru ocuparea postului de director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Ce punctaje au obținut Primăria Alba Iulia a organizat concurs pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat. Atât Flaviu […]
Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa
Va putea fi operațională noua companie de transport din Alba Iulia din 8 ianuarie 2027? Ce spune primarul Gabriel Pleșa Proiectul privind înființarea și operaționalizarea noii societăți de transport public local din Alba Iulia se află în linie dreaptă, autoritățile locale estimând pașii următori pentru ca noua companie să poată prelua activitatea la începutul anului. […]
