Actualitate

Infectarea cu COVID-19: Cum pot salariații să își ia concediu medical, în urma eliminării stării de alertă

Ioana Oprean

Publicat

în

Infectarea cu COVID-19: Cum pot salariații să își ia concediu medical, în urma eliminării stării de alertă

Regulile privind acordarea concediilor medicale pentru probleme generate de infectarea cu COVID-19 au fost schimbate odată cu ieșirea României din starea de alertă.

Petrecerea Divorțaților

Cum poţi să îţi iei acum concediu medical dacă esti infectat cu COVID. De acum, cei care sunt carantinaţi nu mai pot lua concediu medical. Măsura se aplică doar pesroanele care au fost izolate şi au avut într-adevăr virusul.

„Pentru cazurile testate pozitiv cu virusul SARS-COV-2, se eliberează concediu medical, potrivit cadrului legal, respectiv OUG nr. 158/2005 cu modificările și completările ulterioare. Ca urmare a încetării stării de alertă pe teritoriul României, după data de 08.03.2022, în cazul depistării unui caz pozitiv de COVID-19, fată de contacții acestuia, nu se mai dispune măsura carantinării, conform art. 1 din HCNSU nr. 16/08.03.2022”, au clarificat cei de la Ministerul Sănătății la solicitarea redacției avocatnet.ro.

România a ieşit din stare de alertă pe 9 martie. Au fost ridicate toate restricțiile – purtarea măștii, inclusiv în spațiile închise, certificatul verde COVID pentru acces la mall, în instituții sau la restaurant și formularul PLF la intrarea în țară, scrie presa de peste Prut.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi” Premierul Luca Niculescu a declarat că Executivul își dorește ca taxele și impozitele să nu mai crească în 2027, însă a precizat că această […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței Solicitările pentru primirea ajutorului de încălzire a locuinței pot fi depuse și după începerea sezonului rece 2026-2027. Familiile și persoanele singure care îndeplinesc condițiile legale pot beneficia de sprijin încă […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertismentul unui cunoscut economist cu privire la economia României: ,,Eu cred că asteroidul financiar va ajunge în România în primul trimestru din 2027”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertismentul unui cunoscut economist cu privire la economia României: ,,Eu cred că asteroidul financiar va ajunge în România în primul trimestru din 2027” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra riscurilor economice cu care s-ar putea confrunta România în primul trimestru din 2027, pe fondul evoluțiilor negative din piața muncii, al scăderii salariului mediu net și al […]

Citește mai mult