Actualitate

Indexare pensii 2025: Cu cât se vor majora pensiile din luna ianuarie a anului viitor

Unirea Ziarul

Publicat

în

Indexare pensii 2025: Cu cât se vor majora pensiile din luna ianuarie a anului viitor

Pensiile românilor vor fi majorate din nou începând cu ianuarie 2025, iar toți pensionarii vor beneficia de bani în plus. Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a spus cu cât vor crește pensiile, potrivit legii și a cifrelor pe care le deține până în prezent.

Petrecerea Divorțaților

„Vorbim despre prevederile art. 83, alin. 3 din Legea nr. 360/2003, care specifică mecanismul de indexare începând de anul viitor. Indexarea va avea loc în fiecare lună ianuarie, iar lucrurile sunt foarte clare acum. Indexarea are doi indicatori clari și predictibili, furnizați de INS: rata medie a inflației, la care se adaugă încă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut pe economie.

Pentru aceasta, am trimis o adresă la INS pentru a obține un calcul corect și o explicație clară despre cum se determină această creștere reală. Am primit și răspuns. Acest indicator este un raport între indicele salarial mediu brut și indicele de consum“, a explicat șeful Casei Naționale pentru România Tv.

Citește și: PENSII 2025: Cât vor crește pensiile de la 1 ianuarie. Cine beneficiază și cine nu

Potrivit acestuia, creșterea – conform cifrelor provizorii, valabile în acest moment, creșterea va fi de peste 12%.

„La rata inflației – de 10,4% pentru anul 2023, cunoscută deja – se adaugă la 50% din câștigul real, și, ținând cont și de prevederile alin. 7, ajungem la o cifră de aproximativ 12,1% cu care va trebui să actualizăm valoarea punctului de referință. Acesta este un calcul estimativ, nu definitiv. Când vom avea cifrele oficiale comunicate, vom prezenta și datele finale.

Acesta este calculul făcut de noi pe baza cifrelor comunicate până în prezent și indică acest procent, dar mai sunt aproape două luni. Când vom avea cifrele finale, vom putea confirma care va fi cifra reală, finală“, a mai spus șeful CNPP.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cutremure în România: 88% dintre români spun că ştiu cum să reacţioneze, dar mai puţin de jumătate au un plan de urgenţă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cutremure în România: 88% dintre români spun că ştiu cum să reacţioneze, dar mai puţin de jumătate au un plan de urgenţă Aproape 9 din 10 români afirmă că ştiu cum să reacţioneze în cazul unui cutremur, însă mai puţin de jumătate au un plan de urgenţă stabilit în familie, iar doar 40% dispun de […]

Citește mai mult

Actualitate

Lista analizelor gratuite în 2026: Ce consultații, analize și investigații sunt decontate inclusiv pentru persoanele neasigurate

Ioana Oprean

Publicat

în

Lista analizelor gratuite în 2026: Ce consultații, analize și investigații sunt decontate inclusiv pentru persoanele neasigurate Accesul la servicii medicale gratuite în România nu este rezervat în 2026 doar persoanelor care plătesc contribuția la sănătate. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) continuă să deconteze și anul acesta o serie de consultații, analize și investigații […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | O mașină de Poliție a rămas blocată în betonul proaspăt turnat pe o șosea din Brașov. Reacția polițiștilor: ,,Oricine poate greși”

Bogdan Ilea

Publicat

în

O mașină de Poliție a rămas blocată în betonul proaspăt turnat pe o șosea din Brașov. Reacția polițiștilor: ,,Oricine poate greși”  O autospecială de Poliție aflată în misiune a rămas blocată în betonul proaspăt turnat pe o șosea din Brașov. Polițiștii au explicat ulterior, printr-un comunicat de presă, cum s-a produs incidentul. ,,Oricine poate greși”, […]

Citește mai mult