Rămâi conectat

Cultură Educație

Indemnizaţia de şomaj nu va mai fi legată de salariul minim

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Guvernul s-a angajat în negocierile cu FMI ca indemnizaţia de şomaj să nu mai fie calculată în raport cu nivelul salariului minim, astfel încât ajutorul acordat şomerilor să nu crească odată cu majorarea salarială din 2011, relevă scrisoarea de intenţie convenită cu Fondul. Indemnizaţia de şomaj reprezintă 75% din salariul de bază minim brut pe ţară, la care se adaugă un procent cuprins între 3 şi 10% din media salariului brut pe ultimele 12 luni, în funcţie de stagiul de cotizare.
Pentru anul 2011, Guvernul a negociat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) majorarea salariului minim de la 600 la 670 lei.
Scrisoarea suplimentară de intenţie convenită cu FMI după misiunea din octombrie-noiembrie, obţinută de MEDIAFAX, relevă însă că Guvernul s-a angajat ca indemnizaţia de şomaj să nu mai fie legată de salariul minim, care urmează să fie majorat.
„După îngheţarea din 2008 a salariului minim, vom ridica nivelul acestuia, în general pentru a compensa recenta evoluţie a inflaţiei, decuplând în acelaşi timp indemnizaţia de şomaj de salariul minim”, este angajamentul Guvernului din document. Surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că Guvernul încearcă prin decuplarea indemnizaţiei de şomaj de salariul minim să limiteze cheltuielile bugetului de şomaj, având în vedere că pentru anul viitor sunt pregătite noi disponibilizări.
„Vor mai fi disponibilizări şi anul viitor, dar economiile ar fi mai mici dacă indemnizaţia de şomaj ar fi în continuare legată de salariul minim”, au arătat sursele.
Contactat de MEDIAFAX, secretarul de stat în Ministerul Muncii, Valentin Mocanu, a declarat doar că Guvernul lucrează în prezent la un alt criteriu de calcul al indemnizaţiei de şomaj decât salariul minim.
„O variantă este ca pentru indemnizaţia de şomaj să fie luat în calcul indicatorul social de referinţă”, a spus secretarul de stat.
Indicatorul social de referinţă este definit în legislaţie drept unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestaţiile băneşti – cu excepţia indemnizaţiei de şomaj – suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj în vederea încadrării în muncă a anumitor categorii de persoane. Valoarea indicatorului social de referinţă este stabilită în prezent la 500 lei. Guvernul a promis FMI că va continua în 2011 reducerea numărului de angajaţi în sectorul public.
Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a anunţat, joi, că până la sfârşitul acestui an vor mai fi disponibilizaţi 16.000 de bugetari, iar anul viitor vor fi concediaţi încă 30.000 de salariaţi, dublu faţă de angajamentul asumat de Guvern pentru 2011 în scrisoarea convenită cu FMI în luna august.
Premierul Emil Boc susţine că politica de bază a Guvernului în 2011 va fi ca numărul de personal din sectorul public să fie redus prin pensionare, încetarea amiabilă a raporturilor de muncă şi plecarea angajaţilor la studii în străinătate.
Pentru acest an, Comisia Naţională de Prognoză estimează o rată a şomajului de 8% (720.000 de şomeri înregistraţi la sfârşitul anului), care ar urma să scadă la 7,8% (710.000 de şomeri) în 2011. (L.M.)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Cultură Educație

24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online

Ziarul Unirea

Publicat

în

24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online

Luni, 24 ianuarie 2022, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba propune publicului un program dedicat Unirii Principatelor Române, care poate fi urmărit online, pe pagina de socializare a instituției, începând cu ora 09.00.

Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza

Pornind de la simbolistica evenimentului rămas în istorie și sub numele de Mica Unire, documentat în colecțiile bibliotecii de Ana Maria Pienar, bibliograful instituției, echipa bibliotecii a pregătit diverse momente și materiale, care vor fi postate pe tot parcursul zilei.

Elit - Gustul Desăvârșit

Recomandări de carte pentru copii și adulți, expoziții tematice, lecturi și prezentări video, informații inedite despre evenimentul care a contribuit la realizarea statului național unitar român, dar și incursiuni în memoria culturală a românilor, oferite de prof. Daniela Floroian, prin intermediul unor tablouri și fotografii celebre ce ilustrează atât portul popular la 24 ianuarie 1859, cât și hora la români, Hora Unirii, toate se regăsesc în programul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Dincolo de oferta online, vă așteptăm să ne treceți pragul și să descoperiți numeroasele titluri dedicate primului domnitor al Principatelor Unite, volume în care puteți găsi atât corespondențe, acte, scrisori și documente, cât și legende și mărturii despre Alexandru Ioan Cuza și Mica Unire.

Activitățile sunt organizate de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și se derulează în cadrul proiectului 4.7 Zile Speciale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Cultură Educație

24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York

Ziarul Unirea

Publicat

în

24 ianuarie 2022: Un mini-documentar dedicat unuia dintre cele mai cunoscute tablouri despre Unirea Principatelor va fi lansat la New York

Un episod special al seriei permanente „Istoria României într-un obiect”, dedicat uneia dintre cele mai cunoscute lucrări de artă asociate acestui important moment istoric, „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, va fi lansat la ICR New York pe 24 ianuarie.

Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza

Luni, începând cu ora 21.00, ora României, pe canalele de social media ale Institutului (Facebook, Instagram, YouTube) va avea loc premiera mini-documentarului „Proclamarea Unirii Principatelor – un tablou de Theodor Aman”, care va explica publicului american circumstanţele unirii Moldovei şi Ţării Româneşti pornind de la viziunea plastică a unuia dintre întemeietorii picturii româneşti moderne.

Elit - Gustul Desăvârșit

Proiectul este realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti (MNIR), textul şi prezentarea video aparţinându-i specialistei MNIR, dr. Cristina Păiuşan-Nuică. Conceptul filmului este semnat de Bogdan Opreanu.

Tabloul „Proclamarea Unirii Principatelor” surprinde momentul în care, la Bucureşti, în sala Adunării Elective, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Ţării Româneşti după ce, în prealabil, avusese loc alegerea sa în fruntea Moldovei. Potrivit Cristinei Păiuşan-Nuică, „Proclamarea Unirii Principatelor, capodoperă din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României şi simbol al naţiunii române, poate fi asemănat, ca importanţă istorică şi tehnică de a surprinde tensiunea momentului, cu lucrarea lui John Trumbull Declaration of Independence, păstrată în rotonda Capitoliului, tablou-simbol al naţiunii americane”.

Una dintre seriile cel mai bine primite ale programului nostru, „The History of Romania in One Object”/ „Istoria României într-un obiect” a fost lansată în luna mai a anului 2020 şi derulată în parteneriat cu câteva mari muzee româneşti: Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul de Istorie a Moldovei din Iaşi, Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.

Prin intermediul acestui proiect au fost prezentate până acum nu mai puţin 38 de exponate, artefacte şi vestigii reprezentative pentru istoria ţării noastre.

sursa: news.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Cultură Educație

Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bacalaureat 2022 la MATEMATICĂ: Programa pentru profilele mate-info, tehnologic, științele naturii și pedagogic a fost anunțată de Ministerul Educației

Oficialii de la Ministerul Educației au publicat programa pentru examenul de Bacalaureat din acest an.

Citește și: CALENDAR BACALAUREAT 2022: Programul probelor pentru sesiunile din VARĂ și din TOAMNĂ

Reprezentanții Ministerului Educației au publicat noile programe pentru examenul de Bacalaureat 2022, care sunt, în mare măsură cele ce au fost aprobate prin ordinul de ministru nr. 3.237 din 2021.

Din fiecare disciplină pentru examen, care se învață în anul terminal, ministerul a eliminat anumite conținuturi, dar diferențele sunt mici față de acum doi ani, când a fost tăiată toată materia din semestrul al II-lea.

Elit - Gustul Desăvârșit

CLICK AICI PENTRU PROGRAMA LA MATEMATICĂ LA BACALAUREATUL 2022

Citește și: ADMITERE la colegiile militare 2022: CALENDARUL probelor birourile de RECRUTARE. La Colegiul Militar Mihai Viteazul Alba Iulia, 120 de posturi sunt scoase la CONCURS

Pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.

Perioada de înscriere pentru sesiunea de vară începe din 23 mai. În perioada 20-23 iunie sunt probele scrise, iar afișarea primelor rezultate va avea loc pe 27 iunie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea