Comercianţii de etnobotanice fără autorizaţie riscă închisoarea până la 8 ani
Toate magazinele care comercializează produse susceptibile de a avea efecte psihoactive trebuie să fie reautorizate potrivit Legii 194/2011, publicată recent în Monitorul Oficial. Conform noilor reglementări, vânzarea acestor produse fără autorizaţie se va pedepsi cu închisoare de la 2 la 8 ani. Potrivit legii, orice operator care desfăşoară sau vrea să desfăşoare o activitate de comercializare a produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive are obligaţia să solicite o autorizaţie de la ANSVSA, chiar dacă scopul produselor nu este acela de a fi consumate. Autorizarea este necesară şi în cazul în care operaţiunile cu produse se desfăşoară prin intermediul mijloacelor electronice, se mai precizează în lege. De asemenea, pe lângă documentele necesare autorizării, solicitantul trebuie să furnizeze, în recipiente sau ambalaje sigilate, mostre din produsul pentru care se solicită autorizarea. Conform legii, marfa poate fi blocată sau retrasă de pe piaţă, de către împuterniciţii legali ai Ministerului Sănătăţii, ai ANPC şi ai ANSVSA. Totodată, ei pot interzice utilizarea produselor, dar şi suspendarea activităţilor, publicităţii sau, după caz, închiderea provizorie a spaţiilor în care aceste operaţiuni se desfăşoară. Persoanele care comercializează produse cu efecte psihoactive, fără să deţină autorizaţie, vor fi pedepsite cu închisoarea de la 2 la 8 ani. De asemenea, cei care vând astfel de produse despre care puteau prevedea că pot avea efecte psihoactive riscă să stea după gratii de la 1 la 3 ani. În lege se menţionează că persoanele care pretind sau disimulează că produsele pe care le vând sunt autorizate vor fi şi ele pedepsite cu închisoarea de la 3 până la 10 ani. În situaţiile în care comercializarea substanţelor cu efecte psihoactive a avut ca rezultat vătămarea uneia sau mai multor persoane care necesită îngrijiri medicale, pedeapsa cu închisoarea este cuprinsă între 6 şi 12 ani. Dacă persoanele care au consumat substanţele respective primesc îngrijiri medicale timp de peste 60 de zile, atunci pedeapsa pentru distribuitor creşte de la 7 la 15 ani. Mai mult decât atât, în lege se precizează că în situaţia în care comercializarea de produse cu efect psihoactiv a determinat decesul unei persoane, vinovatul poate primi o sentinţă de condamnare de până la 20 de ani de închisoare. Potrivit legii privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, cei care împiedică personalul cu atribuţii de control din cadrul autorităţilor competente, să îşi desfăşoare activitatea, riscă amenzi şi chiar închisoare de la 6 luni până la 3 ani. De asemenea, publicitatea făcută oricăror produse, prin care se pretinde în mod credibil că, prin consum, acestea produc efecte psihoactive, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani, se mai spune în lege. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Medicii formați pe bani publici ar putea fi obligați să lucreze câțiva ani în România. Bolojan: ,,Au o obligaţie faţă de ţară”
Medicii formați pe bani publici ar putea fi obligați să lucreze câțiva ani în România. Bolojan: ,,Au o obligaţie faţă de ţară” Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, 10 februarie 2026, că absolvenţii facultăţilor de medicină de stat, care beneficiază în ţara noastră de o pregătire medicală, studii la buget, rezidenţiat plătit de stat, au […]
Noul serviciu de urgență 112: localizarea nu mai depinde de semnalul telefonului mobil, iar precizia este de câțiva metri. Cazurile precum cel din Apuseni ar putea fi evitate
Noul serviciu de urgență 112: localizarea nu mai depinde de semnalul telefonului mobil, iar precizia este de câțiva metri. Cazurile precum cel din Apuseni ar putea fi evitate Un nou sistem de localizare a apelanților la numărul 112, dar şi o opţiune pentru persoanele cu deficienţe de auz de a solicita serviciile de urgenţă a […]
Nou mecanism de plafonare a prețurilor alimentelor, propus de ministrul Agriculturii. Ar urma să se activeze în momentul în care inflația depășește 5%
Nou mecanism de plafonare a prețurilor alimentelor, propus de ministrul Agriculturii. Ar urma să se activeze în momentul în care inflația depășește 5% Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, propune un nou mecanism de intervenție a statului pentru prețurile tuturor produselor alimentare, în contextul inflației de aproape 10% de câteva luni și cu produse alimentare care s-au […]