Actualitate

Închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru un bărbat din Alba și daune morale de 50.000 de euro pentru rănire

Ioana Oprean

Publicat

în

Închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru un bărbat din Alba și daune morale de 50.000 de euro pentru rănire

Neatenția la volan poate provoca accidente cu urmări grave. Este și cazul unui bărbat care a provocat un accident rutier pe raza comunei Mirăslău, urmat de rănirea gravă a două persoane.

Unul dintre răniți nu a depus plângere penală, cercetarea și procesul continuând doar în cazul celui de-al doilea pasager. Acesta a avut nevoie de 60-70 de zile de îngrijiri medicale, iar leziunile traumatice abdominale i-au pus în primejdie viaţa victimei, în sensul că în absenţa tratamentului medico-chirurgical adecvat şi la timp instituit, acestea ar fi condus la deces. Prin urmare, șoferul (F. I.) este  judecat pentru vătămare corporală din culpă. Accidentul a avut loc în 26 iunie 2019, iar prima hotărâre a fost pronunțată la Judecătoria Blaj după patru ani, în 10 noiembrie 2023. Potrivit rechizitoriului, ”având alte preocupări în timpul mersului, a pierdut controlul asupra autoturismului, a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă spre stânga și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton”.

”Contrar celor reţinute prin actul de sesizare al instanţei, probele administrate în cauză nu confirmă faptul că inculpatul avea alte preocupări în timpul mersului. Când a fost inițial audiat în cursul urmăririi a declarat că nu ştie ce s-a întâmplat şi că a pierdut controlul asupra autoturismului din cauza căldurii şi a oboselii, iar în faţa instanţei inculpatul a arătat că  a suferit o lipotimie la momentul producerii accidentului”, se precizează în hotărârea instanței de judecată. Instanţa a reținut că accidentul s-a produs pe fond de oboseală.

”Se vor avea în vedere circumstanțele personale ale inculpatului care este o persoană integrată în societate şi în muncă, aflat la primul conflict cu legea penală potrivit fișei de cazier judiciar de la dosar, care însă nu şi-a asumat în totalitate răspunderea pentru fapta săvârșită.

Instanţa va reţine însă şi comportamentul ulterior al inculpatului care a căutat-o pe persoana vătămată după incident, însă scopul principal a fost acela de a-i înmâna diferențele salariale restante”, a mai precizat magistratul. De altfel, autorul accidentului i-a achitat victimei suma de 40.000 de lei. Conducătorul auto a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani. O firmă de asigurare urmează să achite victimei daune morale în valoare de 50.000 de euro, din care va fi scăzută suma de 40.000 de lei plătită anterior. Hotărârea Judecătoriei Blaj poate fi contestată la Curtea de Apel.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Un cunoscut economist compară Estonia cu România după rezultatele PISA: „În Estonia impozitul pe profit este zero. În România companiile sunt conduse de birocrația statului”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un cunoscut economist compară Estonia cu România după rezultatele PISA: „În Estonia impozitul pe profit este zero. În România companiile sunt conduse de birocrația statului” Economistul Radu Georgescu face o comparație între Estonia și România, printr-o postare pe Facebook scrisă ieri, 10 septembrie, din perspectiva modului în care cele două state se raportează la oameni […]

Citește mai mult

Actualitate

Casa Verde Baterii 2026: A fost semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii. 400 de milioane de lei pentru stocare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Casa Verde Baterii 2026: A fost semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii. 400 de milioane de lei pentru stocare Ordinul cu ghidul venit de la Administrația Fondului de Mediu pentru programul de baterii, 400 de milioane de lei fiind alocate pentru stocare a fost semnat de Ministrul interimar al […]

Citește mai mult

Actualitate

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate” În acest moment social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, potrivit președintelui PSD, Sorin Grindeanu. Totuși, a menționat că această majoritate trebuie să fie una transparentă.  El consideră că este nevoie ca ”toată lumea să lase un pic […]

Citește mai mult