Curier Județean

Începerea lucrărilor de construcție a noii secții de Psihiatrie la spitalul din Alba Iulia, amânată din cauza avizelor ISU. Coșarcă: ”De 4 ori ne-au întors pompierii proiectul”

Mădălina Opriș

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Psihiatrie07Construcția noii secții de psihiatrie, ce urmează a fi amenajată în curtea Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia, este blocată din cauza unor elemente neconforme din scenariul de incendiu. Lucrările trebuiau să înceapă în luna august a acestui an, însă, potrivit managerului unității spitalicești, termenul a fost amânat din cauza pompierilor care au întors proiectul de mai multe ori.

”Aproape cu toate lucrările suntem blocați. De 5 ani de zile lucrăm și reparăm, dar ca anul acesta nu ni s-a întâmplat niciodată. Proiectul de psihiatrie ne-a fost de 4 ori întors de către pompieri. Dacă reușim să le deblocăm până la sfârșitul anului și să lansăm procedurile am fi tare bucuroși. (…) Lucrarea este atribuită, în noiembrie ar fi trebuit să începem. Proiectul este multianual, ne-am asigurat că nu pierdem banii; ne-am gândit că o să ne împotmolim pe ici pe colo. În rest, celelalte investiții în aparatură medicală, în îmbunătățirea condițiilor de muncă pentu cadrele medicale și a condițiilor de cazare pentru pacienți le-am realizat, dar aș fi vrut să avansăm cu lucrările de reparații capitale”, a declarat vineri, într-o conferință de presă, managerul Spitalului Județean de Urgență din Alba Iulia, ec. Nicoleta Coșarcă.

Construcția inedită este estimată la o valoare de 6 milioane de lei din care în acest an a fost alocat, de către CJ Alba, suma de 995.610 de lei, iar în 2017 a fost aprobat un credit de angajament bugetar în valoare  de 5 milioane de lei.

Vedeți și FOTO Secție de psihiatrie ultramodernă cu acoperiș transformat în centru de relaxare, la Alba Iulia. Investiție de 6 milioane de lei

Clădirea va fi formată din demisol, parter, etaj 1 și etaj 2. ”Această investiție a fost o necesitate, deoarece vechea secție funcționează într-un spațiu istoric și impropriu”, declara în luna februarie a acestui an Nicoleta Coșarcă.

În momentul de față, secția de Psihiatrie funcționează într-un spațiu situat în Cetatea Alba Carolina,  care ar urma să fie transformat într-un muzeu de icoane.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Simulare Bacalaureat 2026: Câți elevi din Alba au lipsit de la proba la Matematică sau Istorie

Ioana Oprean

Publicat

în

Simulare Bacalaureat 2026: Câți elevi din Alba au lipsit de la proba la Matematică sau Istorie Elevii de liceu au susținut marți, 24 martie 2026 proba obligatorie a profilului din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat 2026, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației. În funcție de profil, candidații au susținut probe la Matematică sau Istorie. […]

Citește mai mult

Curier Județean

27-29 martie 2026 | „Târgul Grădinarului”, în Cetatea Alba Carolina: Participă peste 65 de expozanți. PROGRAMUL ediției a XVI-a

Ioana Oprean

Publicat

în

27-29 martie 2026 | „Târgul Grădinarului”, în Cetatea Alba Carolina: Participă peste 65 de expozanți. PROGRAMUL ediției a XVI-a „Târgul Grădinarului” revine în weekend-ul 27-29 martie 2026, pe latura de Vest a Cetății Alba Carolina, între orele 10:00 – 18:00, cu cea de-a XVI-a ediție. Din programul de anul acesta nu lipsesc atelierele pentru copii […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | ACCIDENT în Alba Iulia: Două mașini avariate după o coliziune în cartierul Partoș. Șoferiță de 20 de ani, transportată de urgență la spital

Ioana Oprean

Publicat

în

UPDATE | ACCIDENT în Alba Iulia: Două mașini avariate după o coliziune în cartierul Partoș. Șoferiță de 20 de ani, transportată de urgență la spital Un accident rutier a avut loc marți, în jurul orei 14.00, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit în cartierul Partoș. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor […]

Citește mai mult