Politică Administrație

Încă o lege favorabilă pentru corupţi: Primarii, viceprimarii, consilierii locali şi județeni vor putea deţine funcţii şi în sectorul privat

Ioana Oprean

Publicat

în

Încă o lege favorabilă pentru corupţi. Primarii, viceprimarii, consilierii locali şi județeni vor putea deţine funcţii şi în sectorul privat, dacă nu au legătură directă cu funcțiile din administratie. Mai mult, o eventuală incompatibilitate sau conflictul de interese vor fi prescrise după 3 ani. Decizia a fost luata ieri de Senat.

Petrecerea Divorțaților

Plenul Senatului a adoptat luni, în calitate de primă Cameră sesizată, o propunere legislativă care prevede că faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârşirii lor, informează Agerpres. Proiectul este inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu și semnat de câteva zeci de parlamentari PSD. De asemenea, proiectul permite aleșilor locali să desfășoare activități în sectorul privat în domenii care nu au legătura cu atribuțiile de aleși locali.

„Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcţie sau o calitate incompatibilă cu acesta sau până la data la care a încetat funcţia sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate.”

„Faptele săvârșite de persoanele aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice ce determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârșirii lor”, prevede proiectul.

De asemenea, potrivit inițiativei, care a fost amendată de Senat, „primarii, viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar artistice. Aleşii locali menţionaţi pot exercita funcţii în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca primari sau viceprimari, primar general sau viceprimar general ai municipiului Bucureşti”.

De asemenea, consilierii locali sau judeţeni pot exercita funcţii în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă cu atribuţiile exercitate ca aleşi locali. Legea a fost votată cu 71 voturi „pentru”, 33 împotrivă și o abținere.

Sursa: realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice

Bogdan Ilea

Publicat

în

Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult