Politică Administrație

Încă o corecţie financiară “aplicată” Primăriei Alba Iulia a fost anulată de către instanţă

Ioana Oprean

Publicat

în

A devenit un exercițiu de obișnuință să aducem în discuție corecțiile aplicate de către MDRT pe unele dintre proiectele cu finanțare europeană derulate de Primăria Alba Iulia.

Petrecerea Divorțaților

Folosind o platformă de lucru aberantă și prestabilită cei trimiși să evalueze modul în care aceste proiecte au fost implementate, au subțiat în mod repetat bugetul orașului fără să ia în calcul contestațiile administrative formulate de către angajații primăriei.  După ani de muncă susținută, asumată de toată lumea inclusiv de locuitorii municipiului, realizăm că singura modalitate de rezolvare a problemelor o reprezintă instanța de judecată. Chiar dacă ritmul este unul lent iar rezultatele vor fi definitive într-o perspectivă mult prea îndepărtată față de nevoile actuale ale orașului, sistemul juridic este singurul care poate face față opoziției neprincipiale manifestată de oamenii ministerelor.

Subiectul corecţiei îl constituie de această dată contractul de lucrări  nr. 15640/28.02.2011, din cadrul proiectului de reamenajare a zonei interioare a Cetății. Ofiţerii de control şi evaluare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice au trasat o corecţie de 25% în acest caz, o valoarea de 5 607 006,02 lei. Au susţinut că primăria a impus nejustificat criterii de calificare şi selecție subcontractorilor, susținând că acest lucru putea fi aplicat doar ofertanţilor. În plus a fost sancționată decizia beneficiarului de a solicita experiența similară de minim 5 ani într-un contract de reabilitare.

Cu toate ca s-a explicat în contestația administrativă că  amplasamentul proiectului reprezintă un sit de importanță A de valoare națională și universală, autoritatea contractantă fiind obligată să se asigure că executantul lucrării deține competența profesională, dotarea și capacitatea tehnică de susținere a lucrării, nu s-a ținut cont de acest aspect și s-a menținut decizia aplicării corecției.

Aceasta este cea de-a patra acțiune în care instanţa a concluzionat că atât procesul verbal de constatare a neregurilor financiare cât şi decizia prin care s-a respins de către MDRAP contestaţia administrativă sunt nefondate şi neîntemeiate. Curtea de Apel a anulat astfel corecţia aplicată. Această speţă, care vizează declaraţia de eligibilitate (ultimii 5 ani fără condamnare definitivă pentru participarea la activităţi criminale, corupţie, spălare de bani) se regăseşte şi în alte proceduri de achiziţie pentru care administraţia locală a primit corecţii aflate în diferite faze pe rolul instanţelor. Din pacate următorul termen la instanța superioară este prevăzut abia pentru începutul anului 2015, neexistand o celeritate evidentă în soluționarea acestor spețe.

“Chiar dacă aceste dovezi de normalitate reprezentate de anulări a corecțiilor sunt binevenite, tot nu ne putem bucura deplin. O să mai dureze mult și bine până când vom vedea acești bani. Personal, mi-ar plăcea să știu că nu ne vom mai confrunta cu astfel de situații absurde din care orașul are de pierdut și că domnii din ministere vor ințelege că în urma unui control nu trebuie să găsești neaparat o problemă, dacă nu este niciuna. Ar fi de dorit decât să le pot spune: v-am spus eu!”, a declarat Mircea HAVA, primarul municipiului Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult