Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a împlinit astăzi vârsta de 60 de ani
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a împlinit astăzi, 2 iulie, vârsta de 60 de ani, iar cu această ocazie, Preafericitul Părinte slujeşte la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Originar din Maramureş ÎPS Irineu este Arhiepiscop de Alba Iulia din 2011 după ce l-a înlocuit pe ÎPS Andrei Andreicuţ care a devenit mitropolit al Clujului.
„În data de 2 iulie 2013, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, împlinește frumoasa vârstă de 60 de ani.
Această aniversare reprezintă pentru preoţii şi credincioşii Arhiepiscopiei Alba Iulia un prilej de mare bucurie şi de rugăciune pentru Ierarhul nostru, dăruit de Dumnezeu pentru păstorirea și întărirea vieţii spirituale a credincioșilor din județele Alba și Mureș.
În data de 5 iunie 2011, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu a fost întronizat ca întâi stătător al scaunului vlădicesc de la Alba Iulia de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. De la această dată a impus, cu dragoste şi cu o clarvăzătoare şi energică pasiune, rigori de autenticitate ortodoxă şi de relevanţă culturală, cu deschideri largi către semeni şi către lumea actuală. A cules şi continuă să o facă zi de zi, pentru a le semăna în noi, roadele rugăciunii și ale vieții curate, asigurându-ne că oriunde este prezent Arhiereul, Dumnezeu lucrează în mod plenar.
În toate acţiunile sale, Înaltpreasfinţia Sa respectă cu sfinţenie jurământul făcut la alegerea ca episcop. Vedem în persoana sa un ierarh care Îl slujeşte pe Hristos „cu timp şi fără timp”, nu pentru laudă de la oameni, ci din râvna continuă de a-şi împlini chemarea. Ne bucurăm de un păstor devotat credincioșilor din cele două județe, fapt pentru care colaboratorii direcţi, părinţii parohi, autoritățile, viețuitorii sfintelor mănăstiri şi bunii creștini dau mărtuire. Este un om al liniştii, dar prin care vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Este, totodată, un om al cuvântului şi al cărţii, capabil să valorizeze taina întâlnirii cu orice om, de la tânăr până la academician şi de la omul de la ţară până la cuviosul nevoitor din pustie. Arhiereul nostru este și un binecuvântat purtător al Duhului Sfânt, care ştie să citească în inimile oamenilor, să participe la bucuriile şi la durerile lor, inspirând, mustrând sau mângâind şi deschizându-le mereu lucrării harului.
Acum, la împlinirea frumoasei vârste de 60 de ani, când bucuria nu este doar a Părintelui nostru pe care îl aniversăm, ci şi a întregii Eparhii, se adaugă bucuria celor aproape 23 de ani de arhierească slujire ai Înaltpreasfinţiei Sale. Aici, în această istorică Eparhie a Alba Iuliei, a reuşit, în numai doi ani, să facă o sinteză a lucrării ierarhilor care au păstorit mai înainte, fiind, deopotrivă, ctitor de biserici şi profesor de teologie, călugăr autentic şi patriot adevărat, partener competent al oficialităților locale și județene, bun iconom şi filantrop.
Sfântul Iustin Popovici recomanda ca de fiecare fiinţă omenească să ne apropiem, înainte de toate, cu o rugăciune, căci „ruga către Domnul mijloceşte apropierea noastră de fiecare fiinţă, de sfânta taină a oricărui suflet”. De aceea, în smerenia ascultării şi în bucuria comuniunii, la acest ceas aniversar, Îi mulţumim lui Dumnezeu că l-a dăruit pe Înaltpreasfinţitul Irineu ca Părinte al Arhiepiscopiei Alba Iulia şi Îl rugăm să îi dăruiască sănătate, har peste har şi apostolat rodnic.
Întru mulţi ani, Înaltpreasfințite Părinte!” se arată într-un comunicat postat pe site-ul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Alba Iulia, postat de părintele Florin Spiridon Croitoru, Consilier Cultural.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Foto | Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia: Cea mai mare colecție de incunabule din România a fost scanată integral / „Accesul la cultură nu e un privilegiu, ci o necesitate”
Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia: Cea mai mare colecție de incunabule din România a fost scanată integral / „Accesul la cultură nu e un privilegiu, ci o necesitate” O performanță excepțională pentru patrimoniul cultural românesc: cea mai mare colecție de incunabule din România a fost scanată integral. După un an și câteva luni de muncă, […]
Părinții care revin la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi salariul și indemnizația integrală: Stimulentul de inserție ar putea fi egal cu indemnizația
Părinții care revin la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului ar putea primi salariul și indemnizația integrală: Stimulentul de inserție ar putea fi egal cu indemnizația Părinții din România, care aleg să se întoarcă la muncă înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului, ar putea primi, pe lângă salariu, întreaga indemnizație pe care […]
Cum va fi vremea de 1 Decembrie 2026: Temperaturi peste normal în unele regiuni și precipitații apropiate de cele obișnuite. Prognoza meteo pe 4 săptămâni
Cum va fi vremea de 1 Decembrie 2026: Temperaturi peste normal în unele regiuni și precipitații apropiate de cele obișnuite. Prognoza meteo pe 4 săptămâni Românii ar putea avea parte de o vreme relativ blândă de Ziua Națională a României. Potrivit estimărilor meteorologice publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru săptămâna 30 noiembrie – […]
