Actualitate

Înălțarea Domnului 2022: Tradiții și obiceiuri care trebuie respectate în această zi

Ioana Oprean

Publicat

în

ALBA FEST 2026

Înălțarea Domnului 2022: Tradiții și obiceiuri care trebuie respectate în această zi

Praznicul Înălţării Domnului are loc în acest an în ziua de 2 iunie, la 40 de zile de la Învierea Domnului (Sfintele Paşti). Biserica sărbătoreşte Înălţarea într-o zi de joi, înainte de Cincizecime-Rusalii, începând din secolul al IV-lea.

După Învierea Sa din morţi, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, S-a arătat de mai multe ori atât femeilor mironosiţe (femeile purtătoare de mir), cât şi ucenicilor Săi. Aşa s-au încredinţat aceştia că El este Fiul lui Dumnezeu cu adevărat şi că a trebuit să pătimească pentru mântuirea oamenilor.

La 40 de zile de la Învierea Sa i-a dus pe ei afară din Ierusalim, pe Muntele Măslinilor, aproape de Betania ” (…) şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.” (Luca cap. 24; 50-53)

Sărbătoarea Înălţării Domnului Iisus Hristos, la Catedrala Patriarhală.

Prin Înălţare, Hristos a împlinit misiunea pe care a avut-o de la Dumnezeu-Tatăl: să vină în lume, să Se nască, să trăiască, să sufere, să moară şi să învieze.

El a luat pârga naturii noastre, adică natura omenească în desăvârşirea ei, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, şi a dat-o iarăşi Tatălui, făcând ca un lucrător de pământ care aduce lui Dumnezeu pârga roadelor, ca prin aceasta Dumnezeu să binecuvânteze tot câmpul.

Hristos a adus Tatălui pârga naturii omeneşti, şi Tatăl a admirat jertfa, şi pentru vrednicia Celui ce a adus jertfa, şi pentru însăşi curăţia jertfei. Aşa că Tatăl a luat-o cu mâinile Sale şi a pus-o lângă Sine, zicând: „Şezi de-a dreapta Mea” (Psalmul 109, 1).

Dumnezeu Se mâniase pe noi, şi noi ne abătusem de la Dumnezeu, arată Sfântul Ioan Gură de Aur. Dar între aceste două părţi, a intervenit Hristos şi le-a împăcat.

S-a făcut El mijlocitor: „Pedeapsa pe care noi o meritam de la Tatăl, El a luat-o asupra Sa; din partea lui Dumnezeu El a suferit pedeapsa, din partea omenirii celei învrăjbite cu Dumnezeu – ocara”, spune Sfântul Părinte.

Căci a luat asupra Sa şi ocara ce vine de la oameni, potrivit psalmistului care spune: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut asupra mea” (Psalmul 68, 11).

„Aşa a ridicat El vrăjmăşia şi n-a încetat a face şi a suferi toate, până ce iarăşi a împăcat cu Dumnezeu pe vrăjmaşul lui Dumnezeu. Şi ziua de astăzi este pricina acestor bunătăţi”, întăreşte Sfântul Ioan Gură de Aur.

Înălţarea Domnului a fost un eveniment din istoria Bisericii care s-a petrecut în văzul oamenilor, în lumină şi în plină zi, pentru ca întreaga lume să cunoască că Iisus Hristos S-a Înălţat la cer cu trupul transfigurat prin Înviere.

După Înălţarea la cer, Apostolii au devenit martorii Lui Hristos, propovăduind Evanghelia din Ierusalim până în Palestina şi în ţările şi centrele din Marea Mediterană: Antiohia, Corint, Efes

Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte la Înălţarea Domnului şi ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.

Pomenirea eroilor la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1999 şi 2001.

Tradiții de Înălțarea Domnului

Sărbătoarea de Înălțarea Domnului vine cu mai multe tradiții și obiceiuri. Astfel, în această zi, credincioșii vopsesc ouă roșii, fac pască și cozonac, la fel ca la Paști. Duc preparatele la biserică pentru a fi sfințite de preot, apoi le împart cunoscuților. În această zi se obișnuiește să se împartă și pâine proaspătă.

În mediul rural, credincioșii se salută din această zi și până la Rusalii cu formula „Hristos s-a înălţat!”, în timp ce celălalt răspunde cu „Adevărat s-a înălţat!”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Explozie a datoriei publice: România depășește pragul de 60% din PIB

Ioana Oprean

Publicat

în

Explozie a datoriei publice: România depășește pragul de 60% din PIB Datoria administrației publice a continuat să crească într-un ritm alert și a ajuns, în martie 2026, la 1.170 miliarde de lei, față de 1.132 miliarde de lei în februarie, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor și consultate de Agerpres. Raportată la Produsul Intern Brut […]

Citește mai mult

Actualitate

TRAGEDIE fără margini în județul vecin: Un tânăr de 22 de ani a murit în urma unui incident bizar

Bogdan Ilea

Publicat

în

TRAGEDIE fără margini în județul vecin: Un tânăr de 22 de ani a murit în urma unui incident bizar Un tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața duminică după-amiază în Cheile Turzii, județul Cluj, în urma unui accident petrecut pe traseul de via ferrata din rezervația naturală. Potrivit informațiilor inițiale, acesta s-a prăbușit de […]

Citește mai mult

Actualitate

Județele cu cele mai mici și cele mai mari pensii din România. Datele publicate de INS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județele cu cele mai mici și cele mai mari pensii din România. Datele publicate de INS În primul trimestru al anului 2026, numărul mediu de pensionari a crescut cu 20.000 de persoane față de aceeași perioadă a anului trecut. În rândul pensionarilor din sistemul asigurărilor sociale de stat, creșterea a fost și mai accentuată, cu […]

Citește mai mult