În țara lui „nu se poate”, un medic din Apuseni dă exemplu de profesionalism și dedicare: Mesajul emoționant al unei tinere mame
În țara lui „nu se poate”, un medic din Apuseni dă exemplu de profesionalism și dedicare: Mesajul emoționant al unei tinere mame
O tânără din Apuseni, proaspătă mămică a unei fetițe, ne-a povestit cum a decurs nașterea primului său copil și a ținut să-i mulțumească prin intermediul ziarulunirea.ro, medicului care a monitorizat-o pe parcursul sarcinii și cadrelor medicale cu care a interacționat la Spitalul Orășenesc Câmpeni.
„Am născut la spital de stat… Ca și la privat! M-am internat cu o săptămână înainte de a naște cu un început de pneumonie la Spitalul Orășenesc Câmpeni! Am fost tratată exemplar de frumos, de la infirmiere până la doctori.. Toată lumea a fost atentă și caldă în vorbe. Ce mult contează o vorbă bună.
Toată sarcina mea a fost monitorizată de domnișoara doctor L. MORAR, fiind un om pregatit, un om cu care creezi o legătură și care îți răspunde la orice întrebare, oricând, cu drag!
Fetița mea s-a lăsat așteptată…Și trecusem de termen fără ca să am nici o durere, însă eram tratată pentru răceală și eram sub supravegherea dânsei, simțindu-mă în siguranță. Speram totuși atât eu cât și domnișoara doctor să se declanșeze nașterea naturală, însă nu a fost să fie asa și am acționat la planul B.. Cezariană! A fost o naștere minunată! Domnul doctor anestezist mi-a făcut o anestezie extrem de ușoară, iar asistentele au fost minunate!
Cât despre domnișoara doctor Morar care cu multa implicare și deschisa la opțiunea mea de prelevare celule stem și care a efectuat cu succes aceasta procedura, o premiera pentru acest Spital.. nu mai am cuvinte.
O apreciez enorm!
După câteva ore mi s-a adus fetita pentru puțin timp la mine, iar a doua zi am fost dusa pe neonatologie la ea! Bineînțeles ca am fost foarte cuminți și am ajuns repede acasă lângă tati, cu bine!
Totul a mers ca pe roti, cu emoții, cu multă fericire si entuziasm din partea noastră, cu multă dedicare si devotament, grija si profesionalism din partea personalului medical!
Am ținut sa povestesc experienta noastră pentru a demonstra ca SE POATE! Mii de mulțumiri! Mami, tati și Sarah”, a transmis tânăra mămică pentru ziarulunirea.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare
Noul magazin Lidl din Aiud se deschide în 20 noiembrie 2026. Al doilea supermarket din oraș al retailerului, aproape de inaugurare Locuitorii municipiului Aiud vor avea, începând cu 20 noiembrie 2026, un nou magazin Lidl. Noul supermarket, construit pe strada Transilvaniei nr. 156, se pregătește de deschidere, iar aprovizionarea cu marfă ar urma să înceapă […]
Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere
Ghid privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă în Universitatea din Alba Iulia: Ce se consideră hărțuire și cum se depune o plângere Senatul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (UAB) a aprobat, în ședința din 28 octombrie 2026, Ghidul privind prevenirea și […]
Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică
Transport în comun în Alba Iulia: Pregătiri pentru delegarea gestiunii către noua companie a administrației locale. Proiect de hotărâre în consultare publică Primăria Alba Iulia a pus luni, 2 noiembrie 2026 în consultare publică proiectul de hotărâre privind delegarea gestiunii serviciului de transport public local. Documentul, susținut printr-un referat de aprobare, este însoțit de un […]
