În Săptămâna Europeană a IMM, ADR Centru prezintă atragerea a peste 65 milioane euro pentru firmele private din Regiunea Centru
Fidelă misiunii sale, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru este preocupată constant de susţinerea dezvoltării economico-sociale. Prin cooperare și diversificarea serviciilor oferite de ADR Centru mediului de afaceri local şi regional, societăţile comerciale din Regiunea Centru vor reuşi să se dezvolte şi să creeze stabilitate și noi oportunități pentru îmbunătățirea calității vieții. Această preocupare a Agenției este subliniată în această perioadă, când Comisia Europeană organizează Săptămâna Europeană a IMM.
Pentru a asigura o bună transparenţă cu privire la alocările de fonduri şi la oportunităţile de finanţare, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru editează de peste șapte ani şi difuzează electronic către mai mult de 3500 abonați, lunar, Catalogul surselor de finanţare nerambursabile. Prin acest demers ADR Centru doreşte să ţină permanent la curent toţi potenţialii beneficiari cu oportunităţile de finanţare ale unor proiecte de interes local şi regional. Acest document este un instrument util pentru toți cei care sunt interesaţi de programele de finanţare europeană, precum şi de modul de utilizare a fondurilor structurale.
În perioada de preaderare, ADR Centru a gestionat la nivelul Regiunii Centru Programele PHARE și Programele guvernamentale de grant, prin care s-au atras sume importante pentru dezvoltarea mediului de afaceri, fiind creat un Parc industrial și fiind realizate 11 studii de fezabilitate și de management a afacerilor, pe lângă investițiile concrete în echipamente și hale de producție.
Acum, în ultimii cinci ani, ADR Centru a reușit atragerea a mai mult de 65 milioane euro, numai pentru mediul privat din Regiunea Centru. Implementarea Programului Operațional Regional, cea mai importantă resursă pentru dezvoltare regională, accesibilă Regiunii Centru din Instrumentele Structurale, a oferit posibilitatea ca ADR Centru să gestioneze un buget de peste 440 milioane euro, din care circa o cincime a putut fi utilizat de către mediul privat.
Acest lucru a făcut ca la sediul ADR Centru din Alba Iulia să fie depuse, pe toate domeniile eligibile ale programului REGIO, peste 700 de proiecte ale societăților comerciale. Dintre acestea, au fost contractate 240 de cereri de finanțare și au fost déjà rambursate către firmele private cheltuieli în valoare totală peste 30 milioane euro. Aceste fonduri vor duce la crearea a patru noi centre de afaceri, dar și a câte unui incubator de afaceri și a unui nou parc logistic, precum și la modernizarea a peste 200 de microîntreprinderi.
Numărul total al locurilor de muncă nou create în aceste structuri, în perioada 2007-2013, depășește cifra de 1.500, adăugându-se celor peste 1.600 locuri de muncă create prin proiectele gestionate de ADR Centru până în anul 2007.
Acordarea de sprijin IMM-urilor pentru internaționalizarea afacerilor, promovarea oportunităților de investiții între regiunile europene și realizarea de misiuni economice sunt alte obiective și activități ale ADR Centru care susțin dezvoltarea firmelor private. Împreună cu partenerii săi tradiționali, în special din Landul Brandenburg – Germania, dar și din Ungaria, Italia sau alte țări europene, ADR Centru sprijină funcționarea unui sistem de colaborare între firmele vest-europene și cele românești, astfel încât mediul de afaceri din Regiunea Centru – în special din industria de prelucrare a lemnului și industria agro-alimentară, dar și din domeniile destinate utilizării resurselor de energie regenerabilă, IT sau automotive – să poată avea oportunități de colaborare cât mai diverse.
Concret, în acest domeniu ADR Centru a organizat anual, începând cu 2010, împreună cu Reprezentanța landului german, misiuni economice ale oamenilor de afaceri din Brandenburg interesați de parteneriate cu societăți comerciale românești.
Pe de altă parte, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de membru al reţelei internaţionale ”Enterprise Europe Network”, oferă întreprinderilor mici şi mijlocii din Regiunea Centru servicii de sprijin pentru afaceri și inovare încă din anul 2008. Aceste servicii sunt oferite în cadrul proiectului „BISNet Transylvania – Reţea de Sprijin în Afaceri şi Inovare pentru IMM-urile din Transilvania”.
Aceste servicii sunt gratuite și vizează, în principal, identificarea de parteneri de afaceri din Europa, precum și identificarea de furnizori de tehnologie pentru diferite domenii și posibilitatea promovării pe piața europeană a tehnologiilor produse în regiune.
În acest an, Comisia Europeană pune foarte mare accent pe Rețeaua EEN. ”Enterprise Europe Network” reprezintă cea mai importantă reţea din Europa destinată sectorului IMM, reunind peste 500 de organizații și puncte de contact și 3 000 de angajați cu experiență, din peste 40 de țări. În cei patru ani de activitate Rețeaua EEN a promovat competitivitatea și inovarea la nivel local și a reușit să aducă împreună cei mai importanți actori ai comunităţii de sprijinire a întreprinderilor din Europa, construind un serviciu unic de asistenţă, destinat cu precădere întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), în vederea dezvoltării pe deplin a potenţialului şi a capacităţii de inovare a acestora.
Activităţile derulate de ADR Centru în sprijinul întreprinderilor mici şi mijlocii din Regiunea Centru au fost foarte variante, pornind de la oferirea de informații și consultanță până la organizarea de evenimente cu caracter național și internațional. Astfel, s-au înregistrat peste 2.000 de beneficiari ai serviciilor de informare specializată și consultanță oferite firmelor de către ADR Centru. La nivelul Regiunii Centru, au fost organizate 35 de seminarii de informare adresate sectorului IMM la care au participat peste 600 de reprezentanți ai firmelor din Regiune.
Evenimentele internaționale, organizate pentru identificarea de parteneri pentru afaceri, s-au bucurat de participarea a peste 30 de firme din țări precum Germania, Austria, Polonia sau Ungaria. În cadrul acestor evenimente au fost organizate 150 de întâlniri bilaterale între firme din Regiunea Centru și firme din străinătate care își desfășoară activitatea în domenii precum energie regenerabilă, silvicultură, industria lemnului, agricultură și industrie alimentară, tipografie-design, textile și construcţii.
„Accesarea serviciilor destinate IMM-urilor va deschide calea spre noi oportunităţi de investiţii. Asigurarea unei mai bune vizibilităţi a IMM-urilor din regiune şi accesul la informaţii specializate din domeniul politicilor de cercetare şi inovare, a legislaţiei europene şi a programelor de finanţare, vor reuşi să detaşeze aceste firme la nivel local, astfel societăţile comerciale româneşti vor reuşi să-şi promoveze mai bine serviciile oferite. Toate aceste activități au drept scop stabilirea unor colaborări și parteneriate de lungă durată între firmele din diferite țări și identificarea unor noi oportunități pentru dezvoltarea propriilor afaceri. În Săptămâna Europeană a IMM, ADR Centru își propune amplificarea colaborării cu mediul privat, pentru identificarea soluţiilor practice care să ducă la dezvoltarea acestuia. Pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, este important ca instituţiile cu un profil ca al nostru să faciliteze contactele dintre IMM şi sursele publice de finanţare”, a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.
Pentru viitor, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru are în vedere câteva direcții principale de acțiune, bazate pe dezvoltarea cooperării în cadrul și între diferite clustere, precum și între aceste structuri asociative și mediul universitar, pentru îmbunătățirea transferului tehnologic.
De asemenea, firmele private vor fi încurajate să colaboreze pentru definirea de proiecte de viitor, care ar putea fi finanțate în următoarea perioadă de programare. O altă preocupare a ADR Centru o reprezintă pregătirea proiectelor pentru reducerea șomajului în rândul tinerilor, prin calificarea persoanelor și prin identificarea de politici de sprijin local, astfel încât oamenii să nu mai fie tentați să părăsească țările lor de origine, unde au fost instruiți, pentru a munci în țările mai dezvoltate. Acest lucru poate fi realizat inclusiv prin dezvoltarea de proiecte în turism, sau de promovare la nivel european a produselor tradiționale românești.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Datoria externă totală a României a atins un nivel record: A crescut cu 17,8 milioane de euro în primele 9 luni ale anului 2024
Datoria externă totală a României a atins un nivel record: A crescut cu 17,8 milioane de euro în primele 9 luni ale anului 2024 Datoria externă totală a României a atins un nivel record în primele 9 luni ale anului 2024, pe fondul unei inflații galopante și a cheltuielilor administrative exorbitante. Citește și: Alimentele în […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate5 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport4 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate4 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii3 ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii