Curier Județean

În proiectul „Nunta în Transilvania” – Doi tineri „s-au căsătorit” pe scenă la Căminul Cultural Biia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Duminică după-amiază, la Căminul Cultural Biia, comuna Şona, au avut loc o serie de manifestări cultural-artistice incluse în proiectul „Nunta în Transilvania”, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, Consiliul Judeţean şi Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba. Parteneri în acest proiect iniţiat de îndrăgita interpretă de muzică populară Marinela Baba sunt Primăriile Şona şi Rupea, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, Asociaţia „Fiii satului Biia”, Asociaţia Culturală „Obârşia” Alba Iulia, TVR – Studioul Teritorial Cluj. În holul aşezământului cultural a fost amenajată expoziţia gastronomică a Elenei Burja, care a inclus preparate culinare tradiţionale: mămăligă, sarmale, smântână, sos de roşii, supă de tăiţei, „jin” (vin) de butuc, „chită” (pâine) de casă, „pancove” (gogoşi) etc. Totodată, au fost expuse fotografiile incluse în acest proiect: poze de epocă de la nunţile desfăşurate de-a lungul timpului în satul Biia, dar şi fotografiile executate pe timpul implementării proiectului, cu simularea unei nunţi tradiţionale.
În incinta Expoziţiei Etnografice de la etaj, prin amabilitatea custodelui Toader Blaga, a avut loc lansarea cărţii „Obiceiuri de nuntă din Transilvania”, scrisă după o documentare asiduă de către Marinela Baba, care introduce cititorul în atmosfera nunţilor de odinioară din satul Biia şi Eugenia Nistor, care prezintă obiceiul cununiei din zona oraşului braşovean Rupea. Cartea a fost prezentată de prof. Ioan Popa, cunoscut etnolog şi folclorist, şi de Felicia Colda, apreciat bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga”. Din alocuţiunile lor a reieşit că „Obiceiuri de nuntă din Transilvania” este o lucrare foarte bine realizată în urma unei cercetări minuţioase, carte care poate constitui oricând o sursă de documentare privind taina căsătoriei atât pentru etnografi, cât şi pentru profesori, studenţi sau simpli iubitori de folclor. În ediţie limitată, volumul este însoţit şi de un CD.
 În partea referitoare la nunta din Biia, Marinela Baba prezintă obiceiul cununiei de la pregătirea obiectelor ceremoniale, împodobirea steagului, amenajarea casei mirilor, cuscrilor şi naşilor la peţit sau mersul „pe vedere”, cu strigăturile specifice, până la potrivirea cheii, înţelegerea privind zestrea şi cununia propriu-zisă, cu jocurile populare din zonă. Fragmente din această nuntă, dar şi de la o nuntă tradiţională din Sălciua au fost puse apoi în operă pe scena căminului cultural, cu acompaniament muzical, „nuntaşii” fiind aplaudaţi de sătenii prezenţi. La fel de apreciate au fost şi recitalurile susţinute de Veta Biriş, Ionuţ Fulea, Ioan Dancu şi Ansamblul folcloric al judeţului Alba, „Purtata femeilor de la Biia” dar şi costumele naţionale şi mâncărurile tradiţionale din concursurile organizate în acest scop. La eveniment au fost prezenţi oameni de cultură, etnografi, artişti şi alţi cunoscuţi ai Marinelei Baba, calitatea de OM deosebit a solistei de muzică populară făcând-o să se înconjure cu prieteni adevăraţi, atât din Biia şi Şona, cât şi din judeţ. Aş aminti doar câteva nume: primarul comunei Şona, Ioan Horşia, care s-a dovedit o gazdă ospitalieră pentru toţi oaspeţii satului Biia, Virgil Tătar, directorul Cancelariei Prefectului, vicepreşedintele CJ Alba, Alin Cucui, consilierul judeţean Claudiu Răcuci, primarul comunei Sălciua, Vasile Lombrea, Cornel Muntean, Cornel Petru Comşa, solista de muzică populară Maria Dan Păucean, prof. Maria Suciu, prof. Marinela Popa, Petruţa Pop şi mulţi alţii. Felicitări, Marinela!

Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

ITM Alba: amenzi de 17.000 de lei și 19 avertismente după controalele din perioada 7 septembrie – 11 septembrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă

Bogdan Ilea

Publicat

în

ITM Alba: amenzi de 17.000 de lei și 19 avertismente după controalele din perioada 7 septembrie – 11 septembrie 2026. Ce nereguli au descoperit inspectorii de muncă Inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 17.000 de lei și au dat 19 avertismente în urma controalelor din perioada 7 septembrie – 11 septembrie 2026. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | „Procurorul pistolar” Radu Bucurică, adus din nou la Curtea de Apel Alba Iulia: Judecătorii decid asupra prelungirii arestării preventive

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Procurorul pistolar” Radu Bucurică, adus din nou la Curtea de Apel Alba Iulia: Judecătorii decid asupra prelungirii arestării preventive Radu Bucurică, procurorul care a intrat cu pistolul într-o discotecă din Hunedoara și a făcut scandal, a fost adus, din nou, luni, 21 septembrie 2026, la Curtea de Apel Alba Iulia, unde judecătorii urmează să analizeze […]

Citește mai mult

Curier Județean

21 – 25 septembrie 2026 | „Săptămâna Prevenirii Criminalității” în Alba: Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța copiilor, seniorilor și prevenirea violenței

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Săptămâna Prevenirii Criminalității” în Alba: Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța copiilor, seniorilor și prevenirea violenței Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, derulează, în perioada 21 – 25 septembrie 2026, la nivelul județului Alba, activități dedicate evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Acțiunile planificate în această săptămână au un caracter predominant […]

Citește mai mult