În procesul de arbitraj privind proiectul minier de la Roșia Montană, Gabriel Resources acuză Statul Român că i-a creat „așteptări rezonabile” că proiectul se va realiza
- Compania minieră solicită daune de 4,4 miliarde de dolari pentru că proiectul nu a primit autorizațiile necesare
Gabriel Resources, compania care a inițiat proiectul minier de la Roșia Montană, a făcut publice acuzațiile aduse Statului Român în procesul de arbitraj prin care solicită daune de 4,4 miliarde de dolari.
Compania acuză România că, prin vocea mai multor decidenți politici, i-a creat „așteptări rezonabile” că proiectul se va realiza, așteptări care nu au fost onorate prin acordarea autorizațiilor de funcționare.
Se mai afirmă în documentul care are peste 400 de pagini că Statul Român ar fi asigurat compania că va obține toate profiturile estimate ca rezultate din proiectul său investițional de la Roșia Montană.
Potrivit companiei străine, Statul este cel care s-ar fi angajat și ar fi trebuit să exproprieze sute de proprietari de la Roșia Montană, să demoleze cimitire și biserici și să scoată de sub protecție valori istorice unice în lume. În prima parte a documentului se face o istorie a proiectului de la Roșia Montană și se susține că investiția realizată de compania străină se ridică la 700 de milioane de dolari.
Reprezentanții Gabriel Resources acuză Guvernul României că a „părăsit” cadrul juridic aplicabil proiectului atunci când nu a luat direct decizia de autorizare și a solicitat Parlamentului să aprobe investiția printr-un proiect de lege. „Guvernul a subminat, astfel, Gabriel Resources și așteptările rezonabile ale RMGC că drepturile lor și procedurile legale vor fi respectate”, se afirmă în acțiunea depusă la Tribunalul de arbitraj de pe lângă Banca Mondială, din Washington – SUA.
O altă acuzație la adresa Guvernului se referă la solicitarea „necondiționată” privind creșterea interesului financiar al statului la RMGC, cifrat la momentul respectiv la circa 19% din capitalul societății. De asemenea, șeful Guvernului este criticat pentru că a oprit Ministerul Mediului în demersul privind decizia de eliberare a autorizației de mediu. „Roșia Montană și comunitățile din împrejurimi au organizat un referendum, iar rezultatul a reafirmat sprijinul local covârșitor pentru proiect”, se mai precizează în documentul reclamantului Gabriel Resources.
În realitate, referendumul organizat în decembrie 2012 nu a fost validat deoarece s-au prezentat la urne 43,2 la sută dintre cetățenii cu drept de vot din cele 35 de orașe și comune din zona Munților Apuseni, procentul necesar fiind de 50 la sută plus unul. Dintre cei prezenți, 62% s-au declarat favorabili proiectului minier.
„În urma alegerilor, noul guvern și-a menținut poziția abuzivă potrivit căreia proiectul nu poate fi avizat decât în condiții economice revizuite”, se precizează în document. Petenții mai susțin că premierul Victor Ponta i-ar fi asigurat pe angajații RMGC care au protestat în subteran la Roșia Montană că Parlamentul va înființa o comisie specială care să propună un proiect de lege destinat proiectului. Proiectul de lege a fost respins în toamna anului 2013, după ce PNL nu a mai dorit să susțină investiția, asumată inițial în cadrul coaliției USL.
O altă acuzație la adresa Statului Român se referă la refuzul de a participa la „recapitalizarea RMGC”, obligând astfel Gabriel Resources să susțină finanicar și partea acționarului Minvest Deva, pentru a împiedica dizolvarea RMGC. De asemenea, România mai este acuzată că a blocat unul dintre conturile companiei miniere și că a inițiat o investigație penală la adresa RMGC, iar după inițierea procesului de arbitraj ANAF a demarat o verificare privind o sumă de câteva milioane de lei reprezentând TVA neachitat de către companie, acțiune considerată, de asemenea, „abuzivă”. În plus, propunerea Guvernului ca situl istoric de la Roșia Montană să fie înscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO este considerată o acțiune care arată că „statul a respins proiectul”.
La sfârșitul lunii iunie 2018, Ministerul Culturii a solicitat și obținut amânarea înscrierii Roșiei Montane pe lista UNESCO, tocmai pe motiv că ar afecta procesul cu Gabriel Resources. „În timp ce Statul a refuzat ilegal să elibereze un permis de mediu pentru proiect, a continuat să permită minei de stat poluatoare de la Roșia Poieni să funcționeze”, au mai constatat reprezentanții companiei canadiene. Conținutul documentului a fost făcut public în 30 iunie 2018, după un an de la înregistrarea la Tribunalul de Arbitraj din Washington.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 19 NOIEMBRIE 2024: 488 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș
LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 19 NOIEMBRIE 2024: 488 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate5 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport4 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate4 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii5 ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii