Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

În primul semestru din 2018, peste 9.000 de români au primit pensii speciale de 5 ori mai mari decât ar fi meritat în baza contribuţiei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În primul semestru din 2018, civilii ar fi meritat pensii în valoare totală de 98 de milioane de lei, în baza contribuţiei virate la pensie, pe parcursul vieţii profesionale, ca românii obişnuiţi, arată datele comunicate de Casa Naţională de Pensii (CNPP) pentru economica.net. Însă, datorită unor privilegii reglementate pe viaţă, au primit pensii care au depăşit 502 milioane de lei în prima jumătate a acestui an, potrivit datelor care au fost transmite pentru Economica de către CNPP. Diferenţa dintre cât au primit şi cât li s-ar fi cuvenit în baza contribuţiei pe care au virat-o la pensie am plătit-o cu toţii, de la bugetul de stat, adică 404,8 milioane de lei.

Peste 9.000 de civili au primit pensie specială în luna iunie a anului 2018. De acest privilegiu, reglementat printr-o serie de legi despre care am scris pe larg aici, beneficiază foşti procurori, judecători, grefieri, personal civil navigant din aviaţia civilă, auditori publici externi ai Curţii de Conturi, personal diplomatic şi consular, parlamentari.

Pensiile speciale ale civililor sunt plătite din bugetul asigurărilor sociale, dar şi din bugetul de stat, în acord cu prevederile legilor prin care li s-au acordat aceste privilegii.

Casa Naţională de Pensii Publice e instituţia care administrează pensiile speciale ale civililor.

În prima jumătate a anului 2018, celor peste 9.000 de civili li s-ar fi cuvenit pensii speciale în valoare totală de peste 98 de milioane de lei, arată datele transmise exclusiv pentru ECONOMICA.NETde către Casa Naţională de Pensii Publice. Aceştia sunt de fapt banii plătiţi în primul semestru din anul 2018 de la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru plata pensiilor de serviciu ale civililor. Spunem că li s-ar fi cuvenit, pentru că (doar) aceştia sunt banii care le-au fost plătiţi meritocratic, în baza contribuţiei efective pe care pensionarii au avut-o la bugetul asigurărilor sociale, la fel ca românii de rând, pe parcursul carierei lor.

Sumele totale primite la pensie de cei peste 9.000 de români depăşesc însă 502,84 milioane de lei în prima jumătate a anului 2018 şi sunt de peste cinci ori mai mari decât ar fi meritat să li se plătească, reiese din datele comunicate de CNPP.

De ce? Pentru că, pe lângă suma totală de 98 milioane de lei, care le-a fost plătită în prima jumătate a anului 2018, în baza contribuţiei virate la pensie, pensionarilor civili li s-au mai plătit, în total, de la bugetul de stat, adică din banii tuturor contribuabililor, încă 404,8 milioane de lei, graţie legilor prin care şi-au creat aceste privilegii.

În prezent, pensiile speciale ale piloţilor, parlamentarilor, auditorilor publici ai Curţii de Conturi, grefierilor reprezintă 80% din media veniturilor brute lunare din ultimul an de muncă. Diplomaţii, consulii şi magistraţii pensionaţi încasează acum la pensie 80% din salariul de bază şi sporurile avute în ultima lună de muncă.

Vă amintim că pe 15 septembrie 2017 a intrat în vigoare în întregime Ordonanţa de Urgenţă nr. 59 din 2017, prin care Guvernul a făcut o serie de modificări nesubstanţiale la legile care reglementează acordarea pensiilor speciale:

– pensiile speciale nu mai cresc ori de câte ori se majorează salariile celor încadraţi în funcţiile din care s-au pensionat beneficiarii de pensii de serviciu. Pensiile speciale sunt indexate doar cu rata medie a inflaţiei, indicator definitiv, stabilit la data de 1 ianuarie a fiecărui an. Până la 15 septembrie, pensiile speciale au fost indexate cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Concret, iată modificarea adusă prin OUG nr. 59 din 2017: pensiile de serviciu ale civililor, indemnizaţia pentru limită de vârstă acordată deputaţilor şi senatorilor se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie mai mică, se păstrează pensia aflată în plată.

– cuantumul net al pensiilor de serviciu nu poate fi mai mare decât media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul a pensiei de serviciu, respectiv a indemnizaţiei pentru limită de vârstă.

Schimbările aduse prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 59 din 2017, enumerate mai sus, nu vizează însă şi pensiile magistraţilor pentru că acestea au făcut obiectul a două decizii ale Curţii Constituţionale a României, prin urmare nu pot fi modificate, a explicat Guvernul la adoptarea actului normativ.

*De ce pensiile de serviciu plătite de Casa Naţională de Pensii Publice celor peste 9.000 de civili sunt pensii speciale:

Pensiile pe care le primesc nu li se stabilesc funcţie de contribuţia efectivă la pensii, ca în cazul pensionarilor de rând.

Pensiile de serviciu ale civililor nu sunt plătite doar din bugetul asigurărilor sociale de stat, adică în funcţie de contribuţia efectivă a beneficiarului la bugetul asigurărilor sociale de stat, ci şi din bugetul de stat, adică din banii tuturor contribuabililor, persoane fizice şi juridice.

Durata stagiului de cotizare la pensie care-i califică pe beneficiari pentru a obţine pensie de serviciu.

De la minimum 14 ani pentru auditorii publici externi ai Curţii de Conturi, la cel puţin 15 ani în Ministerul Afacerilor Externe pentru diplomaţi şi minimum 25 de ani pentru militari şi magistraţi.

Algoritmul de stabilire a cuantumului pensiei, mult mai avantajos decât pentru restul românilor.

Civilii care iau pensii speciale încasează lunar 80% din veniturile brute obţinute ori în ultimul an, ori în ultima lună anterioară datei pensionării.

Sintetic, ce trebuie să ştie contribuabilii despre pensiile speciale ale civililor, la care cotizează anual:

În primul semestru din anul 2018, civilii au primit pensii speciale în valoare totală de peste 502,84 milioane de lei. Aceştia ar fi meritat, de fapt, pensii de numai 98 milioane de lei, în baza contribuţiei virate la pensie pe parcursul carierei lor. Diferenţa de peste 404,8 milioane de lei dintre cât au primit şi cât ar fi meritat le-a fost plătită din bugetul de stat, alimentat din taxele şi impozitele plătite obligatoriu de noi toţi la stat. În primul semestru din anul 2018, pensiile speciale ale civililor au costat bugetul de stat cu peste 27% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2017, arată datele Casei Naţionale de Pensii Publice.

Spre comparaţie, în primul semestru din acest an, pensiile speciale ale civililor au costat bugetul asigurărilor sociale de stat cu peste 13% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, reiese din informaţiile pe care CNPP le-a transmis Economica.

Sursa. economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cui îi spunem „La mulți ani!” Nume derivate care se sărbătoresc de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință Credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în data de 23 aprilie. Aproape un milion de români își serbează onomastica, dintre care peste 730.000 sunt bărbați, iar peste […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea