În noaptea de duminică spre luni, două fenomene astronomice spectaculoase: Super Lună şi eclipsă de Lună. S-au mai produs simultan în urmă cu 33 de ani
La sfârșitul acestei săptămâni, în noaptea de duminică spre luni, va avea loc un eveniment astronomic foarte rar, care constă în producerea simultană a două fenomene spectaculoase: Super Lună şi eclipsă de Lună. Ultimul eveniment de acest fel a fost înregistrat în urmă cu peste 30 de ani, în 1982. Următorul eveniment astronomic similar va avea loc în anul 2033.
Eclipsa începe la ora 3.11 (28 septembrie), are maximul la ora 5.47 şi se încheie pentru România în jurul orei de 7.16. Cea mai spectaculoasă parte a unei eclipse totale este perioada în care Luna se află în umbra Pământului. În cazul acestei eclipse, Luna va intra în umbra Pământului la ora 4.06, dar al doilea moment, cel al ieşirii, va fi pierdut, pentru că satelitul natural va apune.
Luna va sta complet în umbra Pământului între 5.10 şi 6.23, momentul de maxim fiind înregistrat la ora 5.47. Este perioada când discul selenar va căpăta o culoare roşiatică (mai deschisă sau mai închisă în funcţie de gradul de opacitate al atmosferei terestre).
Pentru că fenomenul se produce în a doua jumătate a nopţii, Luna nu se va afla sus pe cer pe durata desfăşurării eclipsei. Eclipsa începe cu Luna înspre sud-vest, aflată la aproximativ 40° deasupra orizontului, în momentul maximului se va afla la 20°, iar după aceea se va apropia din ce în ce mai mult de orizont, până când va apune, în jurul orei 7.16.
O parte din fenomen va putea fi observat când afară se luminează de zi, noaptea terminându-se oficial la ora 5.32.
Pentru observarea eclipsei nu este nevoie de un instrument astronomic ori a unui binoclu, aceasta fiind vizibilă cu ochiul liber, din toată ţara, dar doar în cazul în care cerul este senin. Cei care posedă un instrument astronomic pot vedea însă mai îndeaproape suprafaţa lunară. De asemenea, cei care doresc să facă fotografii pot ataşa aparatul foto pe un trepied, aceasta pentru că, în timpul totalităţii, trebuie folosiţi timpi de expunere de 0,5-2 secunde, în funcţie de gradul de întunecare a discului lunar.
Pe de altă parte, în noaptea de duminică spre luni Luna va fi la perigeu, un fenomen spectaculos care mai este numit în termeni populari Super Luna. Acest fenomen apare atunci când Luna plină (sau Luna nouă) ajunge pe orbita sa la cea mai mică distanţă faţă de Terra şi apare mult mai mare decât în celelalte nopţi. În general, se produc între trei şi şase Super Luni pe an. În timpul acestei apropieri, diametrul Super Lunii pare cu 14% mai mare decât cel al Lunii pline obişnuite. (Z.U.)
Sursa: gandul.info
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
18 ianuarie 1821: Începutul revoluției lui Tudor Vladimirescu, revoluție care a marcat sfârșitul domniilor fanariote
18 ianuarie 1821: Începutul revoluției lui Tudor Vladimirescu, revoluție care a marcat sfârșitul domniilor fanariote La începutul secolului al XIX-lea, sub influența Revoluției Franceze și prin intermediul cuceririlor napoleoniene, se răspândesc în Europa noile concepții politice care propovăduiau dreptatea și egalitatea socială și dreptul la autodeterminare al popoarelor asuprite. Înfrângerea lui Napoleon la Waterloo, la […]
18 ianuarie – Creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril
18 ianuarie – Creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril sunt sărbătoriți de creștinii ortodocși la 18 ianuarie. Sfântul Ierarh Atanasie, originar din Alexandria Egiptului, a trăit în secolul al IV-lea. A fost martor al succedării pe tronul imperial a câtorva împărați romani, de la Constantin cel […]
17 ianuarie | S-a născut Nicolae Iorga, cel mai mare istoric român, care i-a sugerat lui I. C. Brătianu să demoleze Cetatea din Alba Iulia
17 ianuarie | S-a născut Nicolae Iorga, cel mai mare istoric român, care i-a sugerat lui I. C. Brătianu să demoleze Cetatea din Alba Iulia La 17 ianuarie 1871 s-a născut Nicolae Iorga, considerat cel mai mare istoric român. Conform unor istorici, Nicolae Iorga, care a fost prim-ministru al României i-a sugerat lui I. C. […]