Actualitate

În judeţul Alba se taie cu 46 la sută mai multă pădure

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Un studiu Econtext relevă că pădurile României sunt supuse unui adevărat asalt al drujbelor, deşi în ultimii ani s-a tot făcut vorbire despre necesitatea încetării exploatării sălbatice a acestei bogăţii. S-a făcut doar vorbire pentru că măsuri nu s-au luat şi astfel am ajuns să avem una dintre cele mai mici suprafeţe împădurite din Europa, doar 29 la sută din suprafaţă, mult sub Austria sau Italia, de pildă, care au investit în exploatarea pădurilor noastre salvându-le probabil pe ale lor. Mai exact, Austria are împădurit 49 la sută din teritoriu iar Italia 37 la sută. Datele studiului Econtext se referă evident la anul 2010, anul în curs nefiind încă încheiat. Conform datelor, judeţul Alba se află printre cele cu o exploatare medie cuprinsă între 500.000 şi 1.000.000 de metri cubi, fiind devansat mult de Suceava cu peste 2.000.000 de metri cubi şi Neamţ cu o exploatare cuprinsă între 1.000.000 şi 2.000.000 metri cubi. Totuşi, faţă de nivelul de exploatare din urmă cu zece ani, din anul 2000, anul trecut aveam un avans de 46 la sută, de la 361.000 mc la 526.300 mc, ceea ce ne aduce pe locul cinci ca intensitate a exploatării. Trist, dar adevărat! (M.D.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Peste 30 de medicamente noi gratuite şi compensate. Guvernul a actualizat lista: ,,Oamenii ajungeau să plătească zeci de mii de euro din propriul buzunar pentru a avea o şansă la tratament”

Bogdan Ilea

Publicat

în

33 de medicamente noi gratuite şi compensate. Guvernul a actualizat lista: ,,Oamenii ajungeau să plătească zeci de mii de euro din propriul buzunar pentru a avea o şansă la tratament” Guvernul a actualizat joi lista de medicamente gratuite și compensate. În total, 33 de medicamente noi au fost incluse pe listă, iar pentru alte 19 […]

Citește mai mult

Actualitate

Prețul gazului, reglementat la cel mult 0,31 lei per kilowatt în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027. Guvernul a adoptat OUG

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul gazului, reglementat la cel mult 0,31 lei per kilowatt în perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027. Guvernul a adoptat OUG Guvernul a adoptat în ședința de joi, 5 martie 2026, ordonanța de urgență prin care reglementează prețul la gaze de la 1 aprilie 2026 până la 31 martie 2027, pentru a proteja […]

Citește mai mult

Actualitate

Admitere la liceu 2026 pentru elevii olimpici, fără susținerea Evaluării Naționale: Proiect în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Admitere la liceu 2026 pentru elevii olimpici, fără susținerea Evaluării Naționale: Proiect în consultare publică Elevii olimpici de clasa a VIII-a se pot înscrie la liceu fără să mai susțină Evaluarea Națională, potrivit proiectului de metodologie de înscriere în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027 pentru elevii olimpici, pus în consultare publică. Conform proiectului […]

Citește mai mult