În Alba, prin ”grija” Instituţiei Prefectului condusă de Gheorghe Feneşer, dezorganizare în noaptea alegerilor prezidențiale
În zilele premergătoare datei de 2 noiembrie, când a avut loc primul tur al alegerilor prezidenţiale, Instituţia Prefectului a organizat mai multe serii de instruiri la care au luat parte preşedinţii şi locţiitorii celor 439 de secţii de votare din judeţ. Au fost abordate teme complexe, astfel încât cei peste 800 de preşedinţi şi locţiitori să nu aibă probleme la primul tur de scrutin.
Dar, ce să vezi, stupoare, nici nu s-a încheiat bine ziua alegerilor şi necazurile au şi apărut. Pe holurile Instituţiei Prefectului era harababură mare în noaptea de duminică spre luni. Preşedinţii secţiilor de votare s-au trezit că ar fi trebuit să numeroteze, pe listele electorale, alegătorii prezenţi la urne. Şi nu au făcut acest lucru! Pe bună dreptate ne întrebăm cum s-a întâmplat aşa ceva? Răspunsul e simplu. În cele câteva zile de instruire, cei responsabili, adică prefectul Gheorghe Feneşer – reprezentantul Guvernului în teritoriu, a omis acest amănunt, care a fost trecut la capitolul… şi altele. Aşa că preşedinţii celor 439 de secţii de votare din judeţ şi-au scos listele electorale din plicurile sigilate şi pe holul Instituţiei Prefectului, unde a funcționat Biroul Electoral Județean Alba, au trecut la numerotarea alegătorilor prezenţi la urne.
Oare este normal aşa ceva? Ce fel de organizare a alegerilor este aceasta? Să fim serioşi, asta e curată dezorganizare! Realitatea ne arată că e vorba despre cea mai slabă organizare a unui scrutin electoral de când funcţionează Instituţia Prefectului! Cine are certitudinea că nu au existat nereguli, în această importantă etapă de numerotare, derulată la ceas de noapte, pe holurile prefecturii?
Poate ne răspunde şi nouă Instituţia Prefectului dacă în opinia sa e o situaţie normală ca numerotarea listelor să se facă în aceste condiții. Trist este că nici cei de la Biroul Electoral Judeţean Alba nu au avut vreo reacţie faţă de harababura iscată la ceas de noapte. Chiar dacă era normal ca plicurile cu listele electorale să fie desigilate numai în faţa comisiei, se pare că nimeni nu a mai ţinut seama de nimic. Uite că unde sunt reguli, e şi tocmeală, aşa că, cine mai știe cum s-a făcut numerotarea alegătorilor prezenți la urne? Ultima funcție politică a prefectului Gheorghe Feneșter a fost cea de președinte al Partidului Conservator Alba, al cărui fondator este domnul Dan Voiculescu. (C.B.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Prezența a 3 urși semnalată în Ormeniș-Miraslău: A fost emis mesaj RO-ALERT În comuna Mirăslău a fost semnalată prezența a trei urși, a anunțat Jandarmeria Alba, duminică, 15 noiembrie 2026, la ora 22.29. „La fața locului se deplasează de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de […]
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]