În acest an, 34 de parohii din Alba Iulia solicită ajutor financiar de la Primărie – suma prevăzută în buget: 170.000 de lei
Proiectul de buget local pe 2014 este mai darnic cu ajutorul financiar ce va fi alocat bisericilor de pe raza municipiului Alba Iulia. Conform listei de finanțări acordate pentru diverse lucrări de întreținere a bisericilor, suma totală care va fi împărțită în mod egal pentru fiecare unitate de cult (care a depus o solicitare), este de 170.000 de lei.
Astfel, aacă proiectul de buget va fi aprobat de consilierii locali în ședința de marți, 4 februarie, 34 de unități de cult vor primi de la bugetul local câte 5.000 de lei (cu 2.100 de lei mai mult decât anul trecut).
Iată lista parohiilor și bisericilor care au solicitat finanțare:
1. Sediul Protopopiatului Ortodox
2. Parohia Centru I
3. Parohia Centru II
4. Parohia Maieri I
5. Parohia Maieri II
6. Parohia Lipoveni
7. Parohia Ampoi
8. Parohia Sf. Antonie
9. Parohia Tolstoi
10. Parohia Cetate I
11. Parohia Cetate II
12. Parohia Sf. Ecaterina
13. Parohia Platoul Romanilor
14. Parohia Lumea Nouă
15. Parohia Sf. Ap. Petru și Pavel
16. Parohia Mihai Viteazul
17. Parohia Dealul Furcilor
18. Parohia Cartier Nou I
19. Parohia Cartier Nou II
20. Parohia Recea
21. Parohia Orizont
22. Parohia Întâmpinarea Domnului Alba
23. Parohia Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul
24. Parohia Schitul Sf. Lazăr
25. Biserica Greco-Catolică Centru II Alba Iulia
26. Biserica Greco-Catolică Bărăbanț
27. Biserica Sfântul Spirit Tolstoi
28. Biserica Romano-Catolică
28. Parohia Romano-Catolică Bărăbanț
29. Parohia Partoș
30. Parohia Bărăbanț
31. Parohia Micești
32. Parohia Pâclișa
33. Parohia Oarda de Jos
34. Parohia Oarda de Sus
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
