În 29 septembrie, Noaptea Cercetătorilor Europeni 2017: Spectacol de teatru stradal, atelier de astronomie și demonstrații de meșteșuguri din antichitate în Cetatea Alba Carolina
În România, anul 2017 aduce cea de-a 10-a ediție a Nopții Cercetătorilor. An de an, evenimentul a crescut și s-au alăturat tot mai multe orașe organizatoare. De la o ediție la alta, vizitatorii au trecut în rândurile voluntarilor, a cercetătorilor sau și-au urmat pasiunea pentru știință. Este uimitor cum știința, din pasiune, pentru job sau pur și simplu hobby, reușește să adune în același loc oameni de toate felurile și să genereze progres la nivelul comunităților și la nivel global.
În 29 septembrie, ultimele descoperiri ale cercetătorilor locali se vor lăsa admirate de public într-un cadru încărcat de istorie. Pentru că atunci când viitorul se întâlnește cu trecutul se naște o poveste, vizitatorii vor fi introduși pe acest tărâm printr-un spectacol de teatru stradal cu temă medievală (Poarta IV a Cetății Alba Carolina) ce începe la ora 17.00.
Pe strada Muzeului se vor găsi ateliere antice în cadrul cărora publicul se va putea bucura de o introducere în meșteșugul prelucrării osului, confecționării încălțămintei antice sau a realizării monetăriei din vremea dacilor și romanilor. Pentru cei visători și cărora le place să se piardă printre stele am pregătit un atelier de astronomie.
În cadrul evenimentului organizatorii au pregătite pentru copii jocuri educative care în același timp sunt extrem de distractive.
Acestea le vor stimula creativitatea și le vor cataliza curiozitatea și dorința de a învăța lucruri noi. Adulții nu vor fi nici ei neglijați și sunt așteptați să participe la dezbateri și discuții pe teme științifice, iar pentru cei mai îndrăzneți sunt pregătite întâlniri cu cercetătorii care le vor da răspunsurile la întrebările cele mai încuietoare.
De asemenea, vizitatorii vor avea ocazia de a participa la o tombolă cu premii în gadget-uri inteligente.
Organizatori și parteneri locali: Muzeul Unirii Alba, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Consiliul Județean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Crucea Roșie Română Filiala Alba a montat două defibrilatoare externe în zonele centrale din Sebeș și Cugir
Crucea Roșie Română Filiala Alba a montat două defibrilatoare externe în zonele centrale din Sebeș și Cugir Crucea Roșie Română Filiala Alba a pus în funcțiune două defibrilatoare externe semiautomate (AED) în zonele centrale din municipiul Sebeș și orașul Cugir. Inițiativa marchează Ziua Mondială a Primului Ajutor (sărbătorită în 12 septembrie) și are ca scop […]
12 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 12 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]
12 septembrie 2026 | Prețurile carburanților în Alba Iulia: Benzina se apropie de 10 lei în mai multe stații din oraș. Cât costă motorina
Prețurile carburanților în Alba Iulia: Benzina se apropie de 10 lei în mai multe stații din oraș. Cât costă motorina Albaiulienii care trec sâmbătă, 12 septembrie, pe la cele mai cunoscute benzinării din oraș vor găsi prețuri mai mari la benzină și motorină, după ce carburanții s-au scumpit în ultimele zile. Preț carburanți Alba Iulia […]