Politică Administrație

În 2014, sute de copii și tineri au beneficiat de tabere gratuite și au participat la competiții sportive finanțate de Ministerul Tineretului și Sportului prin DJST Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Adrian Păștină, directorul executiv al Direcției Județene de Sport și Tineret Alba, a prezentat, joi, o informare privind activitatea instituției din 2014. Potrivit acestuia, prin programele implementate la nivel local, sute de copii și tineri din județ au beneficiat de tabere gratuite și au participat la competiții sportive.

*Tabere pentru copiii si tinerii cu dizabilități:

30 de tineri din judeţul Alba, preşcolari, elevi sau studenţi cu handicap şi asistenţii lor personali au beneficiat de acest tip de tabere, special pentru ei organizate de către Ministerul Tineretului şi Sportului, care a asigurat cazarea şi masa participanţilor, la mare, în Costineşti.

*Tabere pentru copiii și tinerii instituţionalizaţi:

În luna august 2014, un număr de 138 copii aflaţi cu măsură de protecţie conform Legii nr. 272/2004, au beneficiat de tabere sociale, finanţate de către de Ministerul Tineretului şi Sportului, prin Direcţia de Sport şi Tineret Alba.

S-au organizat 2 serii de tabere la Centrul de agrement Roica – județul Alba şi o tabără la mare, la Costinești cu participarea a 50 de copii.

Costul total pentru cele 3 tabere a fost de 56.500 lei, Ministerul Tineretului şi Sportului suportând integral costurile de cazare, masă şi  transport.

Condiţionarea participării în tabără în funcţie de media generală şcolară obţinută de copii a fost un factor motivaţional pentru cei care au participat și în acest an.

*Tabere de odihnă:

În vacanţa de vară a anului 2014, la nivelul întregii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Alba, s-au organizat tabere de odihnă pentru un număr de aproximativ 600 de copii și tineri, realizând venituri proprii în unităţile subordonate, respectiv Centrul de agrement Arieșeni – 482 persoane; Centrul de agrement Roica – 48 persoane; Centrul de agrement Poiana Vadului – 70 persoane.

*Tabere tematice:

Numărul de participanți a fost de peste 500 de copii și tineri din ţară, respectiv judeţele Teleorman, Galaţi, Olt, Brăila, Alba, Tulcea, Constanţa, Timiş, Argeş şi Cluj, proiectul desfăşurându-se pe parcursul a 6 serii  de tabără în lunile iulie, august si  septembrie.

În cadrul acestora a fost asigurată educaţia nonformală a copiilor şi tinerilor în timpul vacanţelor, în centrele de agrement, facilitând accesul acestora la programe şi proiecte specializate pentru dezvoltarea unor abilităţi şi competenţe complementare celor oferite în cadrul sistemului de învăţământ, în special educație și protecția mediului. Ministerul Tineretului  şi  Sportului  a finanţat aceste proiecte cu  suma de 52.290 lei, reprezentând cheltuieli de animaţie, materiale consumabile , etc.

Temele abordate în cadrul acestor tabere au fost: artă fotografică, speologie și orientare turistică. Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret a colaborat la realizarea  acestui  proiect cu  diferite ONG-uri din judeţ.

Experienţa organizatorilor a condus la ideea că sunt mult mai utile tabere cu tematică pentru tineri. Centrele de agrement ar trebui să nu mai ofere doar cazare şi masă ci să se specializeze pe tabere cu tematică pentru tineri, care să-i atragă spre noi oportunităţi de petrecere a timpului liber”, a precizat directorul DJST.

*Tabere  naţionale:

100 de tineri cu vârste între 10-35 ani din tara au participat la activităţile proiectului ”Tabăra naţională de speologie şi  fotografie”, ediţia a V-a   la centrul de agrement Arieşeni.

Proiectul a fost finanţat de către Ministerul Tineretului şi Sportului prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi  Tineret Alba, fiind în valoare totală de 48.000 lei.

*Programul de susţinere a acţiunilor de tineret – Concurs de proiecte pentru ONGT-uri şi proiecte proprii ale D.J.S.T. Alba

Suma totală Tineret : 31.000 lei

Suma alocată pentru Concursul local de proiecte pentru ong-uri- 5 proiecte aprobate in valoare totala de 14.600  lei, număr beneficiari direcți 410, indirecți 6.260.

Suma alocată pentru acțiuni proprii ale DJST Alba, compartimentul tineret, pentru 8 proiecte aprobate, în valoare totală de 46.400 lei; număr beneficiari direcți – 980, indirecți 3.500.

*Programul de susţinere a acţiunilor şi competiţiilor sportive

În calendarul sportiv aferent anului 2014 au fost incluse 74 de acţiuni şi competiţii sportive, cu un buget de 72.000 lei. Au fost finanţate pe ramuri din sport: handbal, baschet, volei, tenis, atletism, box, haltere, powerlifting, pescuit sportiv, dans sportiv, şah, judo, tenis de masă şi sportul pentru toţi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Coridor de mobilitate urbană verde și cel mai mare parc modernizat la Aiud: Două proiecte finanțate prin Programul „Regiunea Centru”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Coridor de mobilitate urbană verde și cel mai mare parc modernizat la Aiud: Două proiecte finanțate prin Programul „Regiunea Centru” Un oraș mai verde, mai accesibil și mai sigur este ceea ce autoritățile publice din Municipiul Aiud urmăresc să realizeze prin implementarea proiectelor cu finanțare europeană. Un proiect, cel de regenerare urbană a cartierului Microraion […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | SC Apa CTTA SA Alba a semnat contractul de lucrări „Capacități de producție a energiei electrice la SEAU Alba Iulia, produsă din surse regenerabile pentru autoconsum”

Bogdan Ilea

Publicat

în

SC Apa CTTA SA Alba a semnat contractul de lucrări „Capacități de producție a energiei electrice la SEAU Alba Iulia, produsă din surse regenerabile pentru autoconsum” Azi, 19 iunie 2026, la sediul operatorului regional din Alba Iulia, SC Apa CTTA SA Alba a semnat cu ELECTRO CLIP MAP SRL contractul de lucrări „Capacități de producție […]

Citește mai mult

Politică Administrație

SURSE: Cătălin Predoiu, susținător al premierului desemnat Adrian Veștea, şi-a dat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL

Ioana Oprean

Publicat

în

SURSE: Cătălin Predoiu, susținător al premierului desemnat Adrian Veștea, şi-a dat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL Cătălin Predoiu și-a dat demisia miercuri, 17 iunie 2026, din funcția de prim-vicepreședinte al PNL, potrivit unor surse din partid citate de News.ro. Acesta s-a poziționat în sprijinul premierului desemnat Adrian Veștea. Demisia a intervenit în contextul […]

Citește mai mult