În 14 octombrie, creștinii ortodocși o sărbătoresc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva
În fiecare an, pe 14 octombrie, Biserica Ortodoxă o sărbătoreşte pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, cunoscută şi sub numele de Paraschiva.
S-a născut în Epivatos, un sat situat pe lângă mare, nu departe de cetatea Calicatria, unde s-a călugărit de tânără, împreună cu fratele ei, Evtimie. A dus o viaţă ascetică în pustie, rugându-se neîncetat. Într-o noapte i s-a arătat un înger, care i-a spus să se întoarcă acasă, căci acolo trebuie să moară.
S-a întors şi a murit la 27 de ani. A fost îngropată ca o străină, departe de sat, căci nimeni nu recunoscuse în ea pe fata frumoasă de odinioară.
Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a arătat în vis la doi oameni evlavioşi, în strălucirea ei cerească, cerând ca trupul ei înmiresmat să fie scos din mormânt. Sfintele moaşte au făcut minuni pentru mii de oameni.
Duse din Epivatos la Târnovo şi apoi la Constantinopol, după sute de ani, moaştele Sfintei Parascheva au ajuns la Iaşi, unde se află şi acum. Ele au fost aduse pe 14 octombrie 1641 de către domnitorul Vasile Lupu și așezate în ctitoria sa, Biserica Sfinții Trei Ierarhi. Aducerea moaștelor la Iași a fost un gest de recunoștință din partea patriarhului Partenie I și a membrilor Sinodului Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol pentru faptul că domnitorul Vasile Lupu a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice.
Începând din anul 1889, moaștele sale au fost mutate în Catedrala Mitropolitană din Iași, unde această zi este cinstită de Biserică şi de miile de români evlavioşi care vin în pelerinaj din toate părţile ţării. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Incendiu la un autoturism, în Ponorel: Intervin pompierii din Câmpeni Un incendiu a izbucnit la un autoturism din Ponorel. Au intervenit pompierii din Câmpeni. Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Ponorel. Din informațiile primite, incendiul se manifestă la compartimentul motor al unui autoturism. Din fericire nu s-au înregistrat victime. […]
Un sector al unui drum vicinal dintr-o comună de munte din Alba urmează să fie modernizat: Care sunt intențiile administrației locale
Un sector al unui drum vicinal dintr-o comună de munte din Alba urmează să fie modernizat: Care sunt intențiile administrației locale Primăria Comunei Poiana Vadului a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru modernizarea unui tronson de drum vicinal din satul Costești. Ce se va construi Investiția vizează un sector de 2 km […]
3-4 noiembrie 2026 | Circulație rutieră închisă dinspre Ciumbrud, la trecerea la nivel cu calea ferată: Care este ruta ocolitoare
3-4 noiembrie 2026 | Circulație rutieră închisă dinspre Ciumbrud, la trecerea la nivel cu calea ferată: Care este ruta ocolitoare Circulație rutieră va fi închisă de marți după-masa până miercuri seara, dinspre Ciumbrud, la trecerea la nivel cu calea ferată. Șoferii pot folosi ruta ocolitoare, urmând „Drumul Târgului”. Începând de marți, 03.11.2026, ora 17:00, până […]
