”Imperiul” Salprest se destramă, ”imperiul” Polaris se extinde
Se pare că ”epoca de glorie” în care Salprest le făcea pe toate în mare parte din județul Alba – de la deszăpezire și până la ecarisaj – începe să apună. După pierderile zdrobitoare suferite la licitațiile de anul trecut, de la Sebeș și Aiud și pierderea licenței de prestare a serviciului de salubrizare, cunoscuta societate primește acum o dublă lovitură, decisivă am putea spune, și pierde alte două licitații importante, în Ocna Mureș și Alba Iulia.
Este adevărat, contractul cu societatea care a câștigat licitațiile nu a fost încă semnat deoarece mai există perioada legală în care se pot face contestații, dar surse din administrațiile locale amintite spun că firma Polaris din Constanța trebuie să se se pregătească să-și facă puncte de lucru în Alba.
Chiar dacă Petru Constantinescu, patronul firmei Salprest, a refuzat să comenteze, spunând că se află în străinătate și nu știe ce se petrece în țară, informația potrivit căreia licitațiile au fost pierdute este confirmată prin faptul că firma a trimis către AJOFM Alba două notificări pentru concediere colectivă în care anunță va disponibiliza în această lună 96 de angajați din Ocna Mureș și 103 angajați din Alba Iulia.
*Cine este câștigătorul licitațiilor
Potrivit informațiilor din presa online, firma Polaris M Holding, aparţine familiei Martin, politicieni social democraţi din Constanţa, apropiaţi ai lui Radu Mazăre. Este printre deținătoarele trofeului de excelență din Topului Judeţean al firmelor din Constanța. Unul dintre acționari este deputatul PSD Eduard Stelian Martin (fiul fostului prefect al judeţului Constanţa, Gheorghe Martin), care potrivit declarației de avere a încasat anul trecut de la respectiva firmă 52.497 de lei în calitate de consilier și 1.827.249 de lei din din dividente şi restituiri. În firma Polaris, Martin este asociat cu unchiul său, miliardarul Dumitru Martin şi cu Monica Maria Latea.
Societatea se ocupă şi de salubrizarea oraşelor Arad, Tg. Jiu, Constanța, Mangalia, Eforie. Ultima licitație câștigată (în luna septembrie 2012), a fost cea de prestare a serviciilor de salubrizare la Serviciul de Informații Externe.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”
“Trick or treat!” • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]
MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN
Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen. Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză. De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]
29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri
29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]
