Curier Județean

Iluminatul public pe 36 de străzi din Cugir și Vinerea va fi modernizat și eficientizat cu fonduri europene. A fost semnat contractul de execuție

Ioana Oprean

Publicat

în

Iluminatul public pe 36 de străzi din Cugir și Vinerea va fi modernizat și eficientizat cu fonduri europene. A fost semnat contractul de execuție

Astăzi, primarul Adrian Teban a semnat contractul de execuție al Proiectului Tehnic și al lucrărilor prin care urmează să fie implementat un sistem modern de iluminat la nivelul a 36 de străzi din Cugir și Vinerea. Contractul a fost semnat cu Telekom România Communications SA, câștigătoare a licitației publice, care va avea ca termen 14 luni pentru a finaliza toate lucrările prevăzute.

Petrecerea Divorțaților

Valoarea investiției este de aporoximativ 8 milioane de lei și este finantata cu bani europeni accesați de Primăria Cugir prin proiectul „Eficientizarea sistemului de iluminat public în UAT Cugir.

Potrivit Primarului Adrian Teban “acest proiect înseamnă trecerea într-o nouă etapă a iluminatului stradal din Cugir, prin implementarea unui sistem inteligent care va crește confortul și siguranța cetățenilor pe străzile din localitate și va reduce considerabil cheltuielile și poluarea orașului”

Nouă rețea va avea în componentă corpuri de iluminat LED cu eficientă energetică ridicată și durată mare de viată, care vor fi controlate individual printr-un sistem de telegestiune. Practic, fiecare corp de iluminat va putea fi pornit sau oprit, i se va regla intensitatea luminoasă conform unor programe prestabilite și a unor senzori. Prin acest sistem și prin trecerea de la lămpile cu sodiu, la corpurile LED, se preconizează o economisire de până la 70% pin reducerea consumului de curent. In plus, pe toate strazile vizate de proiect, cablurile de iluminat vor fi introduse subteran. Concret, în baza contractului semnat vor fi executate următoarele lucrări:

Modernizarea iluminatului pe 36 de străzi:

Orașul Cugir- Str. Nicolae Bălcescu, Str. Carpați, Str. Constructorul, Str. I.Creangă, str. I.B. Deleanu, Str. Griviței, Str. Horea, Str. Al. Sahia, Str. Stadionului, Str. Tineretului, Str. Victoriei, Str. Trandafirilor, Str.Rozelor, Str. Răul Mic, Str. 1 Decembrie 1918, Str. 21 Decembrie 1989 , Str. Serelor, Str. Dealului, Str. S.Bărnuțiu, Str. M. Eminescu, Str. Livezii, Str. M. Viteazul, Str. Pârâului, Str. Surianu, Str. Traian, Str. A. Vlaicu, Str. Nuferilor, Str. Dorului.

Localitatea Vinerea- Str. Principală, Str. Culturii, Str. Merilor, Str. Șantierului, Str. Tractoristului, Str. Zavoiului, Str. Vadului, Str. Morilor.

-se vor monta 766 stâlpi de iluminat și 780 corpuri de iluminat
-sistem inovativ pentru control și monitorizare de la distanță a iluminatului public, bazat pe tehnologie wireless.
-interconectarea sistemului cu o platforma de terță parte prin intermediul unei Interfețe Programabile de Aplicații.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)

Ioana Oprean

Publicat

în

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor Un accident rutier, cu o mașină implicată, a avut loc luni, în jurul orei 12.00, la ieșire din Aiud spre Măgina. Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs la ieșire […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos”

Bogdan Ilea

Publicat

în

O familie din București pedalează pe Via Transilvanica, alături de cățelușul lor. Cum și-au plănuit traseul și ce părere au despre Alba Iulia: ,,Foarte frumos” O familie de 3 persoane din București, alături de cățelușul său, au plecat din capitala României pentru a merge cu bicicleta pe Via Transilvanica. Aceștia s-au deplasat cu trenul până […]

Citește mai mult