Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Opinii - Comentarii

Idei de cadouri de Moș Crăciun pentru copii: Ce daruri le putem face copiilor și adolescenților de sărbătorile de iarnă

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

Idei de cadouri de Moș Crăciun pentru copii: Ce daruri le putem face copiilor și adolescenților de sărbătorile de iarnă

USR - Alegeri Parlamentare 2024

Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun și am intrat deja în linie dreaptă spre sărbătorile de iarnă. Avem atât de multe lucruri de pregătit și organizat… cât despre cadouri…pfiu, grea misiune! Nu e vorba doar de copiii tăi, trebuie să iei cadou și nepoatei, și copiilor prietenilor buni din liceu și, mai ales, finilor.

Citește și: MESAJE de CRACIUN. Urări de Crăciun. Felicitări de Crăciun. SMS de Crăciun

Ce să mai, nu degeaba i se spune lui decembrie luna cadourilor, trebuie să iei o grămadă de cadouri pentru copiii dragi ție și ai nevoie de multă inspirație, că toți sunt diferiți, ca vârste, ca preferințe ori pasiuni. Noi ne-am pus mintea, intuiția și experiența la treabă și îți venim în ajutor ca să duci misiunea cadourile de Crăciun la bun sfârșit.

Copiii mici întind mâna după orice, în special după lucrurile care nu sunt ale lor. Adesea ignoră complet jucăriile pentru că au pus ochii pe telefonul pe care mama sau tata îl butonează. Din fericire, există jucării care îi scutesc pe părinți de la a-și mai ascunde gadget-urile.

Muzica și, mai ales zgomotul, sunt prietenii copiilor de foarte mici. Așa că jucăriile muzicală, recomandate începând cu 1 an, sunt perfecte pentru bebelușul tău, pentru a descoperi sunetele, ritmul, acordurile muzicale și mai multe melodii pentru copii.

Citește și: MESAJE de Mos CRACIUN hazlii. Urări de Moș Crăciun haioase. Felicitări de Moș Crăciun amuzante care pot fi transmis prin SMS de Crăciun

Una din cele mai apreciate jucării pentru copilașii mici de 1-2 ani este să construiască, să ordoneze, să pună unele peste altele diverse forme pentru a vedea cât de mare poate fi sau cât de repede se năruie.

În primul an de viață, bebelușii sunt activi și curioși să descopere lumea din jurul lor. Și cel mai bun mod de a face acest lucru și de a-și dezvolta diverse abilități este cu ajutorul simțurilor. De aceea vă recomandăm această saltea de joacă și activități pentru că stimulează simțul văzului, auditiv dar și pe cel tactil, în același timp.

Cu toții ne dorim să păstrăm amintiri dragi de când copiii erau bebeluși, atât de fragili și adorabili. Și cum o poți face mai bine decât prin păstrarea amprentei mânuței sau tălpii bebelușului?

Îți propunem un kit pentru modelarea amprentei bebelușului, din materiale de calitate, non-toxice și care poate fi un cadou ideal pentru noii părinți, pentru bunici sau nași.

Plastilina sau pasta de modelat sunt jucării atât de iubite de cei mai mulţi copii însă fac atâta mizerie, se lipesc de covor, de haine, şi ajungem să le ascundem plastilina numai să nu mai fim nevoiţi să strângem după ei.

Cui nu-i plac jocurile de rol? Sau picnicurile? Vă recomandăm un set de picnic foarte atractiv şi de bună calitate care o va încânta pe fetiţa voastră.

Citește și: Mesaje de Sărbători • Urări de Sărbători • Felicitări de Sărbători • SMS de Sărbători

Dacă aveți un copil creativ căruia îi plac poveștile dar şi să meşterească şi să-şi folosească mâinile pentru a crea diverse lucruri, un joc creativ de cusut povești este cel mai potrivit pentru el.

Copiilor le place să creeze lucruri unice, după imaginaţia şi preferinţele lor. Își pot exprima creativitatea din plin cu tablourile cu nisip colorat, creând şi amintiri dragi.

Un joc de construcţie cu elemente magnetice este unul inovator ce dezvoltă abilităţile cognitive, stimulează creativitatea şi imaginaţia.

Primul meu glob pământesc este un joc care le stârni curiozitatea și celor mai mici, de 3-4 anișori care vor putea să învârtă globul, să afle despre continente și chiar să poziționeze fiecare continent la locul lui.

Jocul ”Momki Name it” este un joc de-abia apărut pe piață care va face deliciul copilașilor mai mari dar și al părinților pasionați de muzică. De la Michael, Jackson, la Queen sau muzica din Dosarele X, acest joc vă pune să ghiciți o multitudine de melodii. Conține 400 de întrebări audio care vă testează cunoștințele în legătură cu melodii, coloane sonore din filme sau emisiuni TV, precum și o mulțime de sunete de animale sau … sunete misterioase.

Dacă aveți deja copii preadolescenți de peste 12 ani, vă recomandăm un joc de cultură generală de jucat cu toată familia. Poate ai voștri copii sunt pasionați de călătorii, de istorie sau pur și simplu vreți să aflați mai multe lucruri despre țara noastră, atunci jucați Trivia.

Majoritatea copiilor de 4-5 ani au o fascinație față de bani și câștiguri și pot o mulțime de întrebări pe acest subiect. Plus că au noroc la joc așa că nu se vor mai sătura să se joace Monopoly… cine știe, poate vor deveni acționari la bancă!

Citește și: Povestea lui Moș Crăciun sau legenda lui Moș Crăciun

Vrei ca ai tăi copii să intre prin joc în lumea emoțiilor? Să învețe denumirile dar și modul de exprimare cu ajutorul feței sau corpului sau cum se simt în corp bucuria, furia, recunoștința, mândria ori tristețea? Acest joc este un instrument ideal de a naviga prin complexa lume a emoțiilor, alături de copii, dezvoltând astfel inteligența emoțională a întregii familii. Primul joc de societate din România creat special pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale, jocul a fost gândit iniţial pentru intervalul de vârstă 4-12 ani însă nu demult l-am regândit astfel încât să fie jucat cu plăcere de întreaga familie pentru că şi noi, adulţii, avem nevoie să ne cultivăm inteligenţa emoţională şi putem s-o facem acum într-un mod distractiv, alături de copii.

În jocul de societate ”Spune-n gura mare, Copii versus părinți”, copiii găsesc o distracție nemaipomenită să se alieze împotriva părinților în diverse jocuri, și dacă mai e vorba și de maimuțăreală și stâlcit cuvintele, atunci distracția-i garantată.

Îmbrăcămintea tematică este la foarte mare căutare. Cu atât de multe comedii animate bune care ies în fiecare an, nu este de mirare că cei mici își găsesc un nou supererou cu fiecare film nou văzut. Astfel, o pijama cu personajele preferate va fi mai mult decât apreciată, poate într-atât de tare încât să fie nerăbdător să se pregătească de culcare seara.

Citește și: Mesaje de Anul Nou. Urari de Anul Nou. Felicitari de Anul nou. Mesaje de Revelion. SMS de Anul Nou

Chiar dacă este iarna, trotineta este un cadou ideal pentru copii, mai ales pentru cei mici de 2-5 ani. Au ocazia să învețe să își țină echilibrul în casă, astfel că vor fi pregătiți să iasă afară cu ea imediat ce temperaturile cresc. Activitatea va fi cu atât mai frumoasă pentru ei dacă și părinții ies cu propriul echipament.

Dar trotineta este un accesoriu atât de râvnit acum, încât este un cadou de Crăciun potrivit și pentru copii de 6-9, chiar până în 14 ani. Nu va trece mult până când aceștia vor aduna o gașcă întreagă de prieteni care vor ieși la plimbare cu trotinetele.

Dacă ai pe listă gameri, atunci accesoriile și jocurile video se numără printre cele mai bune cadouri de Crăciun pe care le poți oferi. Găsești jocuri pentru toate vârstele. Spre exemplu, pentru băieții de până în 10 ani, te poți orienta către Minecraft, Pokemon sau FIFA20. Altfel, Assasin’s Creed, Mortal Kombat sau Need for Speed înca se numără printre cele mai populare în rândul copiilor.

Când vine vorba de cadouri de Crăciun pentru fete adolescente, nu poți da greș cu haine. Însă, la această vârstă este dificil chiar și pentru părinți să “nimerească” haine care să le placă copiilor lor. Salvarea este cardul cadou. Este o idee bună de cadou atât pentru ea, dar și pentru tine pentru că eviți toate întrebările legate de mărimi, stil, culori, toată aglomerația din magazine și, știi că îl vei găsi oricând și că ea cu siguranță îl va folosi.

Sacoșele sau gențile de pânză sunt acum un accesoriu statement printre adolescente. Acestea le permit să comunice atât de multe despre ele – că susțin o anumită cauză, preferă lucrurile handmade ori sunt o fire artistică. Dar lista continuă cu multe alte motive care să facă din acest simplu accesoriu, unul dintre cele mai bune idei de cadouri de Crăciun pentru fete.

Și pe băieți îi poți cuceri cu haine când vine vorba de cadouri de Crăciun. Îți recomandăm să te orientezi către haine mai sport cum ar fi un hanorac sau un ghiozdan.

Citește și: MESAJE de SFANTUL IOAN. Urări de Sf Ion. Felicitări de Sfântul Ioan. Mesaje de „La mulţi ani” care pot fi trimis prin SMS de Sfântul Ioan Botezătorul

Cheia pentru a fi declarat cel mai bun cadou de Crăciun pentru băieți stă probabil în tehnologie. Pentru un adolescent, îți recomandăm să te orientezi către un smartwatch.

Orice cadou își dorește anul acesta de Crăciun copilul vostru, fie că e vorba de o jucărie, un joc sau o carte cu povești minunate, o excursie la munte sau să fie în sală la un spectacol grandios de balet ori de teatru, nu uitați ingredientul nelipsit: bucuria.

Poate că peste ani și ani, când vor crește, copiii voștri vor uita de cadourile pe care le-au primit de un Crăciun, Paște ori de ziua de naștere, însă timpul petrecut împreună, tradițiile de familie pe care le-ați construit de-a lungul anilor și sclipirea din ochii voștri plini de dragoste pentru ei, acestea, vă garantăm, nu le vor uita!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act

Ziarul Unirea

Publicat

în

23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea