Ideea implementării pașapoartelor de vaccinare anti-Covid își croiește drum, dar este privită, în continuare, cu reticență
Mai multe țări sunt susținătoare a ideii unor pașapoarte vaccinale, acestea dorindu-și relansarea zborurilor internaționale și turismului, unele dintre sectoarele cele mai afectate în vremea pandemiei, dar este departe de a întruni unanimitatea, în contextul unui proces al vaccinării care este la început de drum, la nivel național.
Precursorii
Grecia și Cipru au încheiat acorduri turistice cu Israelul care permit cetățenilor vaccinați să călătorească fără restricții, grație unui „pașaport verde”. Negocieri între Malta și Israel sunt în curs de derulare.
Suedia și Danemarca au anunțat crearea de certificate electronice destinate în special călătoriilor în străinătate.
În Estonia, pasagerii sunt scutiți de carantină dacă pot prezenta o atestare de vaccinare. Același principiu în Polonia, unde o aplicație pentru „Vaccinați”, permite deținătorilor să evite o carantină la intrarea în țară.
La rândul său, Islanda a început la sfârșitul lui ianuarie să elibereze documente electronice destinate facilitării circulației între țări.
UE, divizată
La nivelul Uniunii Europene, Grecia, îngrijorată pentru industria sa turistică, a propus în ianuarie crearea unui „certificat de vaccinare” european care să faciliteze călătoriile în cadrul UE.
Dar inițiativa nu a întrunit unanimitate în rândul celor 27. Dacă Spania, Italia, Austria, Bulgaria, Danemarca și Suedia sunt favorabile, alte state temporizează.
Franța, spre exemplu, consideră dezbaterea „prematură”, în condițiile în care doar o mică parte a populației are acces la vaccinuri. O consultare online despre „pașaportul vaccinal” a fost însă lansată de către Consiliul economic, social și de mediu.
Germania este pe aceeași linie.
Belgia, Olanda și țara noastră și-au exprimat de asemenea reticențele cu privire la propunere.
OMS se opune, „pentru moment”
Dacă Organizația Mondială a Sănătății lucrează cu Estonia pentru dezvoltarea de certificate digitale de vaccinare, instituția internațională nu le vede decât ca un instrument de urmărire a campaniilor de vaccinare.
Nu se pune problema, „pentru moment”, de a deveni un instrument necesar pentru a putea călători.
„Există în continuare prea multe necunoscute fundamentale în termeni de eficacitate a vaccinurilor pentru reducerea transmisiei și vaccinurile nu sunt încă disponibile decât în cantități limitate”, subliniază comitetul pentru urgențe al OMS.
La acest moment, doar un pic peste 222 de milioane de doze au fost administrate în lume, potrivit bilanțului realizat de AFP valabil joi, la ora 12,00 GMT, la o populație mondială evaluată la 7,8 miliarde de locuitori de către ONU. 22% din populația mondială trăiește în țări care nu au demarat încă vaccinarea.
Industria aviației testează dispozitivul
Sectorul aviației, foarte afectat de criză, este unul dintre principalii promotori ai pașapoartelor vaccinale.
Compania australiană Qantas a fost prima care a evocat, în noiembrie, „necesitatea” ca pasagerii internaționali să fie vaccinați împotriva Covid-19 pentru a putea călători.
De atunci, mai multe companii au anunțat faze de testare.
În Golf, Emirates și Etihad vor să testeze pașaportul de călătorie conceput de Asociația Internațională de Transport Aerian („IATA Travel Pass”), o aplicație care permite călătorilor să verifice dacă „vaccinul lor răspunde la exigențele destinației lor”.
Compania Air New Zealand va testa de asemenea un pașaport digital, care va permite în special să garanteze autenticitatea certificatelor de vaccinare.
Sursa: hotnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Reguli dure la Evaluarea Națională 2027: Pregătire săptămânală pentru elevii cu medii sub 7, simulări obligatorii și profesori monitorizați
Reguli dure la Evaluarea Națională 2027: Pregătire săptămânală pentru elevii cu medii sub 7, simulări obligatorii și profesori monitorizați Anul școlar 2026-2027 ar putea aduce o serie de măsuri suplimentare pentru elevii care se pregătesc de Evaluarea Națională, dar și pentru profesorii care predau la gimnaziu. Ministerul Educației și Cercetării urmărește îmbunătățirea rezultatelor la examene […]
Unul din trei tineri din România este șomer. Economist: „Este fără precedent. Vor ieși decrețeii la pensie. Lor cine le va plăti banii?”
Unul din trei tineri din România este șomer. Economist: „Este fără precedent. Vor ieși decrețeii la pensie. Lor cine le va plăti banii?” Un tânăr din trei din România este șomer, asta arată ultimele statistici ale INS, publicate luni, 14 septembrie 2026. Situația este critică în condițiile în care, în următorii cinci ani vor ieși […]
Când se lasă Postul Crăciunului în 2026: Când este Lăsatul secului și cât durează Postul Nașterii Domnului
Când se lasă Postul Crăciunului în 2026: Când este Lăsatul secului și cât durează Postul Nașterii Domnului Postul Crăciunului începe în 15 noiembrie 2026, într-o zi de duminică, și se încheie în seara Ajunului, pe data de 24 decembrie. Perioada de 40 de zile care precedă sărbătoarea Nașterii Domnului, este dedicată pregătirii spirituale prin rugăciune, […]