ICCJ dorește să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la proiectul care stabilește pensiile magistraților
ICCJ dorește să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la proiectul care stabilește pensiile magistraților
Intenţia de a sesiza Curtea Constituţională cu privire la proiectul de lege care stabileşte pensiile magistraţilor a fost anunțată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, joi, 4 decembrie.

„La data de 5 decembrie 2025, ora 12:00, a fost convocată şedinţa Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. b) din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară, având ca obiect al ordinii de zi Sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (PL-x nr. 522/2025)”, anunţă, joi, ICCJ, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, în cadrul şedinţei Secţiilor unite se va analiza textul actului normativ în raport de atribuţiile stabilite în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi art.15 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform Digi 24.
Marți a avut loc ședința comună a Camerei Deputaților și a Senatului, în cadrul căreia Guvernul și-a asumat răspunderea pe Proiectul de Lege privind modificarea și completarea unor acte normative legate de pensiile de serviciu.
Documentul prevede noile condiții de pensionare pentru magistrați și modul de calcul al pensiilor acestora, însă a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii
Cât de importantă este vaccinarea anti-VSR pentru protejarea bebelușilor și a vârstnicilor: Ce spun specialiștii Societatea Română de Pneumologie avertizează asupra riscurilor reprezentate de Virusul Sincițial Respirator (VSR), în contextul apropierii sezonului infecțiilor respiratorii. Potrivit estimărilor, peste 5.500 de persoane vârstnice ajung anual în spitalele din România din cauza infecțiilor asociate acestui virus, în timp […]
Alexandru Rogobete vrea să schimbe plata gărzilor în spitale: Și medicii rezidenți ar urma să fie incluşi în liniile de gardă plătite
Alexandru Rogobete vrea să schimbe plata gărzilor în spitale: Și medicii rezidenți ar urma să fie incluşi în liniile de gardă plătite Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunțat că va face tot ce ţine de el ca până la finalul anului 2026, gărzile să fie plătite corespunzător, iar rezidenţii să fie incluşi în liniile de […]
Salariul minim ar putea fi majorat de la 1 ianuarie 2027: Creștere de 675 de lei, cerută de sindicate. Patronatele se opun
Salariul minim ar putea fi majorat de la 1 ianuarie 2027: Creștere de 675 de lei, cerută de sindicate. Patronatele se opun Salariul minim ar putea fi majorat de la 1 ianuarie 2027, iar sindicatele solicită o majorare cu 675 de lei brut, de la începutul anului viitor, și spun că astfel angajații ar putea […]
