Hidrocentrale Sebeş: Angajaţii contribuie la managementul unităţii
La Hotelul „Leul de Aur” din Sebeş a avut loc conferinţa de diseminare externă a rezultatelor proiectului “Formarea şi perfecţionarea personalului societăţii, în conformitate cu Strategia de dezvoltare a resurselor umane, bazată pe principiile îmbunătăţirii continue a întregii activităţi, în scopul creşterii capacităţii de adaptare a societăţii la mediul economic în schimbare”, implementat începând din 1 august 2010 de Hidroelectrica, Sucursala Hidrocentrale Sebeş, concomitent cu celelalte 12 sucursale ale Hidroelectrica din ţară.
Au participat Petre Niculici – directorul Hidroelectrica Sebeş, angajaţi ai Sucursalei Hidrocentrale şi Hidroserv Sebeş, lideri sindicali, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Alba, şefi de instituţii publice din Alba Iulia şi Sebeş, alţi invitaţi. Rezultatele proiectului au fost prezentate de Ulpia Ştefan, manager de proiect şi îmbunătăţire procese, iar din echipa de proiect au mai făcut parte specialiştii Kaizen Anca Sbuchea şi Florin Florescu, Vasile Moga – şef Serviciu Resurse Umane.
Proiectul este cofinanţat prin POSDRU 2007 – 2013, iar bugetul total al proiectului a fost de 1.465.000 de lei, din care contribuţia Hidroelectrica a reprezentat de 600.000 lei, respectiv 40,95% şi asistenţa financiară nerambursabilă 865.000 de lei, respectiv 59,05%. La nivelul Sucursalei Hidrocentrale Sebeş proiectul a vizat schimbarea graduală de mentalitate, prin introducerea conceptului îmbunătăţirii continue a performanţei proceselor, implementând anual minim 5 la sută dintre sugestiile de îmbunătăţire a proceselor propuse de angajaţi. De altfel, sistemul de management Kaizen se bazează pe îmbunătăţirea activităţii companiei pornind de la propunerile angajaţilor, la Sucursala Hidrocentrale Sebeş fiecare angajat din proiect trebuind să facă minim două sugestii pe an.
La finalul proiectului s-a constatat o reducere a consumurilor şi costurilor, creşterea productivităţii muncii etc. Rezultatele principale ale proiectului au fost: sensibilizarea a 120 de salariaţi cu privire la principiile îmbunătăţirii continue a proceselor; formarea a 45 de specialişti îmbunătăţire procese, certificaţi de formarea a 15 manageri îmbunătăţire procese, certificaţi de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, elaborarea strategiei şi a procedurilor de lucru pentru implementarea filosofiei îmbunătăţiriii continue a proceselor în Hidroelectrica; diseminarea internă a rezultatelor proiectului – program de conştientizare a 1005 salariaţi, reprezentând peste 17% din personalul societăţii; au avut loc instruiri „în cascadă”, iar până la finele anului 2014 vor fi instruiţi 90% din angajaţii Hidroelectrica, folosind personalul propriu format în cadrul proiectului. „Printre marile câştiguri ale acestui proiect sunt sudarea colectivului şi creşterea forţei echipei„, a declarat directorul Petre Niculici.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Actualitate
Programul Noua Casă 2026: Avansul minim ar putea fi redus de la 15% la 5%. Cine ar putea beneficia
Programul Noua Casă 2026: Avansul minim ar putea fi redus de la 15% la 5%. Cine ar putea beneficia Regulile programului „Noua Casă” ar putea fi schimbate. Parlamentarii vor să dea o şansă mai multor tineri sub 35 de ani care strâng bani pentru o locuinţă și propun reducerea avansului minim de la 15% la […]
1-5 august 2026 | Cod galben și portocaliu de caniculă în Alba și alte zone din țară: Val de căldură intens, temperaturi extreme și nopți tropicale. Trei județe sub cod roșu
1-5 august 2026 | Cod galben și portocaliu de caniculă în Alba și alte zone din țară: Val de căldură intens, temperaturi extreme și nopți tropicale. Trei județe sub cod roșu Meteorologii ANM au emis o nouă inofrmare meteo de caniculă, valabilă în perioada 01 august, ora 10 – 05 august, ora 10 în Alba […]
Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Care este stadiul lucrărilor pe șantierul celor 4 loturi de aproape 70 de km care vor face uitată aglomerația de pe DN1 Sibiu – Brașov
Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Care este stadiul lucrărilor pe șantierul celor 4 loturi de aproape 70 de km care vor face uitată aglomerația de pe DN1 Sibiu – Brașov Autostrada Sibiu–Făgăraș se află în șantier pe toate cele patru tronsoane începând de anul trecut. Lucrările pe cele patru loturi care va prelua o mare […]









