Harta judeţului Alba pentru şcolile din Cugir şi comunele arondate
Şcolile din Cugir şi cele din localităţile rurale arondate oraşului vor primi din această vară câte o hartă actualizată a judeţului Alba, pentru fiecare sală de clasă în care îşi desfăşoară activitatea de educaţie.
Cele 62 de exemplare reprezintă o donaţie făcută de Consiliul Judeţean Alba, ca urmare a solicitării venite din partea consilierului local din Cugir, ing. Aurel Voicu. Voicu şi-a motivat demersul pornind de la implicaţiile derulării proiectului „Să ne cunoaştem monumentele din zona Cugirului – Câmpul Pâinii” care necesită o cât mai bună documentare a elevilor antrenaţi într-un amplu concurs organizat pe această temă. „În această importantă acţiune, de o bună receptivitate ne-am bucurat din partea preşedintelui Consiliului judeţean, d-l Ion Dumitrel, care ne-a asigurat că până la toamnă, odată cu începerea noului an şcolar, unităţile de învăţământ din zonă vor fi dotate cu harta României şi a Uniunii Europene”, a precizat Voicu. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | „Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia?
„Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia? Dragi părinți, bunici și copii, în perioada 19 – 21 iunie 2026, pe esplanada Muzeul Național al Unirii, are loc cea de-a XVII-a ediție a Târgului de c’Arte Alba Transilvana, un eveniment […]
19 iunie-1 iulie 2026 | „Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea
„Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea Expoziția, inițiată de artista Hani Sasu, propune un dialog vizual între generații și reunește lucrările elevilor clasei a IX-a de la Liceul de Arte „Regina Maria” – secțiile Arte Plastice […]
22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă
22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă Un artist născut la Alba Iulia și format pe scenele europene revine în fața publicului local: Cipriana Smărăndescu susține duminică, un concert de orgă dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach. Un drum care începe acasă […]







