Haos la Ministerul Sănătății: Un angajat a trimis spitalelor o somație greșită privind vaccinarea
Haos la Ministerul Sănătății după ce un angajat a trimis spitalelor o somație greșită privind vaccinarea. La câteva ore după ce a somat spitalele să încheie astăzi prima etapă a vaccinării, ministerul a trimis o altă adresă, o rectificare, în care preciza că până astăzi trebuie să se încheie doar programările în vederea vaccinării personalului medical.
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a cerut oficial Ministerului Sănătății să trimită o adresă către centrele de vaccinare, prin care să le anunțe că trebuie ca până vineri să încheie programările
cadrelor medicale pentru vaccinare.
Un angajat al Ministerului Sănătății a înțeles însă greșit mesajul, astfel că la managerii de spitale a ajuns notificarea că vineri, la ora 20.00, trebuie încheiată vaccinarea cadrelor medicale, nu programarea, așa cum transmisese coordonatorul campaniei.
Medicul Valeriu Gheorghiță a explicat că a sesizat această greșeală și că la ședința zilnică cu reprezentanții centrelor de vaccinare din județe a atras atenția că este vorba de o eroare. Potrivit lui Gheorghiță, trimiterea acestei adrese nu înseamnă că nu se mai pot face programări pentru cadrele medicale și după această dată.
De altfel, în urmă cu puțin timp, Ministerul Sănătății a anunțat că angajații din sănătate și din serviciile sociale, cuprinși în prima etapă de vaccinare, se vor putea imuniza și după începerea celei de-a doua etape.
Ministerul Sănătății a îndemnat printr-un mesaj pe Facebook, centrele de vaccinare să accelereze programările pentru imunizarea personalului din etapa 1.
„În acest fel vom putea demara mai devreme etapa 2, când vor fi vaccinate persoanele cu grad ridicat de risc și lucrătorii din domeniile esențiale. Fără griji: chiar și după ce a doua etapă va fi demarată, lucrătorii din etapa 1 se vor putea vaccina în continuare”, a transmis Ministerul Sănătății.
Autoritățile din România vor ca prima etapă să se încheie cât mai repede, astfel încă din 15 ianuarie să poată începe a doua etapă, când vor fi vaccinate persoanele din centrele sociale și persoanele cu activități esențiale, peste cinci milioane de oameni.
Din 27 decembrie, în România s-au imunizat peste 70.000 de cadre medicale.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură
Tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură estimează că tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania s-ar putea deschide circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Cei aproximativ 30 de kilometri ar urma să fie dați în trafic după finalizarea lucrărilor la […]
Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi”
Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi” Premierul Luca Niculescu a declarat că Executivul își dorește ca taxele și impozitele să nu mai crească în 2027, însă a precizat că această […]
Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței
Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței Solicitările pentru primirea ajutorului de încălzire a locuinței pot fi depuse și după începerea sezonului rece 2026-2027. Familiile și persoanele singure care îndeplinesc condițiile legale pot beneficia de sprijin încă […]
