Guvernul nu revine asupra legislaţiei revoluţionarilor
Urmaşii eroilor-martiri nu mai beneficiază, din acest an, de indemnizaţia de revoluţionar, Guvernul precizând că nu vor exista alte modificări ale legislaţiei cu privire la acordarea indemnizaţiilor pentru revoluţionari. Conform Legii nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 887, din 14 decembrie 2011, în anul 2012 nu se mai acordă indemnizaţii urmaşilor de eroi-martiri, prevăzute de Legea nr. 341/2004. Urmaşii acestora, şi anume soţul supravieţuitor, părinţii celui decedat şi fiecare dintre copiii acestuia, beneficiau de o indemnizaţie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiau şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Accidente cu trotineta 2026: Aproape 2.700 de evenimente și 22 de decese în 18 luni. Trotinetele private, de cinci ori mai implicate decât cele de închiriat
Accidente cu trotineta 2026: Aproape 2.700 de evenimente și 22 de decese în 18 luni. Trotinetele private, de cinci ori mai implicate decât cele de închiriat Trotinetele electrice deținute de persoane fizice au generat un bilanț dramatic, de cinci ori mai mare decât cel înregistrat în cazul flotelor de închiriere. În ultimele 18 luni, trotinetele […]
Ghișeu Unic pentru Avize și la Alba Iulia: Când va avea loc votul decisiv în legislativul local
Ghișeu Unic pentru Avize și la Alba Iulia: Când va avea loc votul decisiv în legislativul local Consiliul Local Alba Iulia urmează să aprobe prin vot vineri, 9 octombrie 2026, în ședință extraordinară, un proiect de hotărâre privind constituirea Comisiei de acord unic (CAU) a municipiului, aprobarea componenței sale instituționale și a regulamentului de organizare […]
Video | În caz de urgență, bateriile de la Teiuș pot acoperi necesarul de energie din tot județul Alba: „Un instrument de stabilitate”
În caz de urgență, bateriile de la Teiuș pot acoperi necesarul de energie din tot județul Alba: „Un instrument de stabilitate” Centrala electrică mixtă a Eurowind Energy, cu 169 MW fotovoltaic și 120 MWh stocare, devine un instrument de stabilitate pentru Sistemul Energetic Național. Într-o perioadă în care sistemul energetic național trece printr-o criză, investiția […]