Guvernul nu este de acord ca o parte din redevențele miniere să fie plătite la bugetul local
*Propunerea legislativă privind redevențele miniere, inițiată de deputatul Clement Negruț, a primit aviz nefavorabil
Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale, iniţiată de deputatul de Alba, Clement Negruţ, şi alţi 13 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PDL, a primit astăzi aviz nefavorabil din partea Guvernului.
Inițiativa legislativă aflată pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de astăzi aducea completări la lege astfel încât o parte din sumele încasate din plata redevenţelor miniere (25%) să revină bugetelor autorităţilor locale pe teritoriul căreia se află exploatarea minieră. De asemenea, 50% din valoarea taxei pentru activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale să fie plătită către bugetul autorităților locale pe teritoriul cărora se află teritoriul previzat în licență/exploatare.
”Resursele minerale situate pe teritoriul şi în subsolul ţării şi al platoului continental în zona economică a României din Marea Neagră fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român. Punerea lor în valoare prin activităţi miniere conduce la obligaţia titularilor de licenţe/permise, conform art. 39. lit. t) din Legea minelor nr. 85/2003 de a achita taxele privind activitatea minieră şi redevenţa minieră potrivit legii.
Titularii licenţelor/permiselor sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi exploatare a resurselor minerale. De asemenea, titularii licenţelor/permiselor sunt obligaţi la plata către bugetul de stat a unei redevenţe miniere pentru activitatea de exploatare (incluzând şi exploatarea experimentală desfăşurată în timpul activităţii de explorare), care se plăteşte trimestrial şi reprezintă o cotă procentuală din valoarea producţiei miniere realizate în trimestrul respectiv.
Având în vedere că resursele minerale reprezintă bogăţii de interes public naţional, neregenerabile sau greu regenerabile în unele cazuri, care aparţin domeniului public al statului, activităţile de explorare şi exploatare a acestora reprezintă interes public care trebuie să conducă la bunăstare şi creştere economică. Legea actuală prevede ca această taxă să ajungă la bugetul de stat, situaţie care dezavantajează foarte multe localităţi din ţară. Primăriile îşi pot recupera aceste drepturi financiare, însă trebuie să dea în judecată societăţile miniere.
Luând în considerare dezechilibrele existente în dezvoltarea zonelor miniere se impune adoptarea în regim de urgenţa a unor măsuri prin care o parte din aceste venituri să revină direct bugetului local. Faţă de cele prezentate mai sus a fost elaborată prezenta propunere legislativă pe care o supunem spre dezbatere şi adoptare Parlamentului”, se arăta în expunerea de motive la propunerea legislativă inițiată de Clement Negruț.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]
Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD
Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD Schimbări importante se pregătesc la nivelul prefecturilor din România, după învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu. PSD a început consultările cu organizațiile din teritoriu pentru stabilirea persoanelor care ar urma să ocupe funcțiile de prefecți. Discuțiile cu organizațiile […]
