Guvernul munceşte

Ieri cât a fost ziulica de lungă primul ministru Emil Boc secondat de ministrul Muncii, Nelu Ioan Botiş au muncit din greu. Au umblat de la un partid la altul, cele din Coaliţia de guvernare bineînţeles, în căutarea sprijinului pentru modificarea urgentă, prin asumarea răspunderii guvernului, a Codului Muncii. Legislaţia muncii rămăsese unul dintre puţinele sectoare în care reforma profundă a statului, propovăduită de actualii guvernanţi şi de preşedintele Traian Băsescu nu pătrunsese încă. Or, o reformă reală nu poate fi realizată fără aşezarea raporturilor dintre angajat şi angajator, sindicate şi patronate pe alte baze. Mai corecte şi mai eficiente spune guvernul, mai împovărătoare pentru angajaţi spun sindicatele. Culmea e că şi majoritatea patronatelor condamnă graba cu care guvernul doreşte modificarea Codului Muncii acuzând această dorinţă aprigă ca fiind un răspuns la solicitările Camerei de Comerţ Româno-Americane şi a societăţilor multinaţionale. Legislaţia Muncii este un domeniu sensibil cu efecte pe termen lung pe care guvernul le-a putut sonda destul de puţin în cele trei-patru luni de când această reformă a sa a devenit o preocupare de prim plan. Este un argument în susţinerea bănuielii că de modificările dorite nu vor benefia românii, economia românescă, ci multinaţionalele care vor găsi aici forţă de muncă ieftină şi, în condiţiile actualei crize a locurilor de muncă, timorată, va să zică uşor de exploatat.
Sigur că actualul Cod al Muncii este uneori supraprotectiv cu angajaţii leneşi şi neperformanţi, dar orice modificare a acestei legislaţii trebuie făcută prin dezbatere cu parteneri sociali şi prin aprobarea în Parlament pe căile ordinare, nu prin cele extraordinare ca asumarea răspunderii. De aceea graba guvernului este suspectă. O suspiciune alimentată de mimarea dialogului cu patronatele şi sindicatele din partea cărora nu s-a acceptat nicio sugestie. Singura concesie serioasă făcută de Emil Boc şi echipa lui de specialişti într-ale muncii este promisiunea de menţinere a contractelor colective de muncă, reglementarea cărora se va face prin lege specială. Este o concesie făcută de fapt partidului creat pentru a forma o majoritate parlamentară, UNPR care are un protocol de colaborare cu CNSLR Frăţia. Nu este lipsită de relevanţă nici argumentarea premierului conform căreia unul dintre motivele importante pentru care este necesară modificarea Codului Muncii este prelungirea duratei contractelor de muncă pe perioadă determinată de la 24 de luni la 36 de luni. Ne spune Emil Boc că în lipsa acestei reglementări nu pot fi angajaţi oamenii care lucrează în cadrul proiectelor europene durata acestora fiind în medie de 36 de luni. Afirmaţia lui naşte o legitimă întrebare: oamenii angajaţi acum pe aceste proiecte lucrează ilegal? Tolerează Comisia Europeană o asemenea stare de fapt, sau este doar o „abureală”?
Truda de ieri a premierului s-a soldat, aşa cum nu ne îndoiam, cu obţinerea sprijinului căutat, dar şi cu întărirea promisiunilor de grevă generală din partea sindicatelor şi a celor de depunere a unei moţiuni de cenzură din partea PSD şi a aliaţilor săi.
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI