Guvernul a majorat cu 11% ajutorul anual acordat veteranilor și văduvelor de război
Veteranii de război, văduvele de război, precum și accidentații de război în afara serviciului ordonat care au suferit o infirmitate vor primi un ajutor anual în cuantum de 335 de lei, acordat pentru acoperirea unei părți din costul chiriei, energiei electrice și energiei termice pentru nevoi casnice.
În acest sens, în ședința de astăzi, a fost aprobată o Hotărâre de Guvern ce stabilește cuantumul ajutorului acordat în 2015, în creștere cu 11% față de cel de anul trecut, respectiv de la 300 de lei la 335 de lei.
Acest cuantum se stabilește anual, în funcție de evoluția prețurilor și posibilitățile de susținere din bugetul de stat.
De ajutorul anual vor beneficia 17.688 persoane, iar plata ajutorului anual din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice se efectuează de către casele teritoriale de pensii publice.
Plata acestui ajutor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetele ordonatorilor principali de credite care efectuează plata indemnizațiilor de veteran de război.
Suma necesară este prevăzută în bugetele Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații. (Z.U.)
Sursa: Biroul de presă al Guvernului
Biroul de presă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | CNI a recepționat lucrările de la noua Secție de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia: ,,Servicii medicale moderne, sigure și adaptate nevoilor din domeniul sănătății mintale”
CNI a recepționat lucrările de la noua Secție de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia: ,,Servicii medicale moderne, sigure și adaptate nevoilor din domeniul sănătății mintale” Compania Națională de Investiții (CNI) a recepționat obiectivul denumit ,,Construire Secție de Psihiatrie a Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia”. Anunțul a fost făcut vineri, 29 mai […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului Management Asistență medicală. Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului Management Asistență medicală. Calendar și condiții de participare PRIMĂRIA MUNICIPIULUI AIUD, organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție […]
FOTO | Peste 3,6 milioane de lei investiți în extinderea rețelei de apă și canalizare din Alba Iulia
Peste 3,6 milioane de lei investiți în extinderea rețelei de apă și canalizare din Alba Iulia Municipiul Alba Iulia continuă procesul de modernizare a infrastructurii edilitare, prin finalizarea unui important proiect de extindere a rețelelor de apă potabilă și canalizare menajeră, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Autoritățile locale au recepționat lucrările […]