Actualitate

Guvernul a introdus, fără să anunțe, regula prin care angajatorii sunt obligați să modifice într-o lună contractele de muncă, pentru transferul contribuțiilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul a introdus obligații care nu erau incluse în forma lansată în dezbatere publică a ordonanței privind transferul contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. Astfel, inițierea negocierii colective, în unitățile în care nu există încheiat un contract/acord colectiv de muncă, este obligatorie pentru punerea în aplicare a noilor modificări ale Codului Fiscal, în celelalte unități fiind obligatorie, de asemenea, negocierea colectivă a actelor adiționale la contractele și acordurile colective de muncă în vigoare.

Petrecerea Divorțaților

tObligațiile sunt introduse prin derogare de la Legea dialogului social, mai exact prin derogare de la regula care stabilește că negocierea colectivă este obligatorie numai la nivel de unitate, cu excepția cazului în care unitatea are mai puțin de 21 de angajați.

În acest sens, Guvernul a stabilit că în unitățile în care nu există un sindicat reprezentativ afiliat la o federație reprezentativă la sectorul de activitate, la negocierea contractelor/acordurilor colective de muncă sau a actelor adiționale, după caz, pot participa reprezentanți ai federației sindicale, în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanții salariaților.

În unitățile în care nu există sindicat, la negocierea contractelor/acordurilor colective de muncă sau a actelor adiționale pot participa reprezentanții salariaților împreună cu un reprezentant al unei federații reprezentative în sectorul de activitate sau al unei confederații sindicale reprezentative la nivel național, la invitația reprezentanților salariaților.

Toate aceste reguli vor trebui aplicate în intervalul 20 noiembrie-20 decembrie 2017. Nu sunt însă prevăzute și sancțiuni distincte pentru nerespectarea acestei obligații.

„Este o obligativitate impusă tuturor angajatorilor din România de a iniția negocieri colective pentru punerea în aplicare a OUG prin care sunt transferate contribuțiile sociale de la angajator la salariat. Toți angajatorii sunt obligați să inițieze, în perioada 20 noiembrie – 20 decembrie 2017, negocieri colective, „pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG 79/2017”.

Guvernul a transferat către angajatori și sindicate responsabilitatea de a găsi soluții pentru menținerea veniturilor în noile condiții de taxare a salariilor. Trebuie menționat însă că negocierile colective pot conduce la declanșarea conflictelor de muncă (grevelor), cu consecințe asupra stabilității economice și sociale”, transmite Profit.ro casa de avocatură VP&Partners.

Avocații arată totodată că, în cadrul negocierilor colective având ca obiect stabilirea noilor salarii și doar limitat la acestea, este mărit rolul sindicatelor, în special al federațiilor și confederațiilor sindicale, care dobândesc dreptul să negocieze în unitățile în care nu există sindicat sau în care sindicatul este nereprezentativ.

Sursa: profit.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Președintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,Anul viitor taxele pentru români și companiile românești nu vor crește” Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, că în 2027 nu vor fi majorate taxele pentru populație și companiile românești. Acesta a criticat politicile de austeritate ale fostei guvernări Bolojan, pe care […]

Citește mai mult

Actualitate

Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitele pe locuinţe ar putea creşte de cinci ori în 2027: Taxa pe lux ar putea aduce dări mai mari pentru unele proprietăţi. Avertismentul economiştilor Noul Guvern vrea impozite şi mai mari pentru locuinţe, la nici un an de la dublarea taxelor pe proprietate. Românii ar putea fi taxaţi în funcţie de valoarea de piaţă […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât ar putea să crească euro în 2027 și ce se va întâmpla cu prețurile: Ce spun analiștii financiari Moneda Euro ar putea crește în raport cu leul în anul 2027, potrivit estimărilor analiștilor financiari din România. Un sondaj realizat de Asociația CFA România, care reuneşte renumiţi analişti financiari, arată că aproape toți participanții se […]

Citește mai mult