Actualitate

Guvern: Rezidenții în medicină își pot alege, de anul acesta, repartizarea în orice spital în care sunt posturi libere

Ioana Oprean

Publicat

în

medici-rezidentiDe anul acesta, rezidenții în medicină, medicină dentară și farmacie din România își pot alege repartizarea în orice spital din România în care sunt locuri sau posturi libere, anunță Guvernul.

Potrivit unui comunicat de presă remis miercuri de către Guvern, pentru a putea pune la dispoziție medicilor rezidenți din România o paletă mai largă de opțiuni în ceea ce privește rezidențiatul, Ministerul Sănătății a realizat, cu ajutorul echipei GovITHub, o actualizare de arhitectură și interfaţă de afişare pentru sistemul informatic de gestiune a repartizării rezidenților.

~Ministerul Sănătății a actualizat anul acesta metodologia concursului naţional de intrare în rezidențiat pe post şi pe loc în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. Astfel, din noiembrie 2016, se face o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu, iar medicii rezidenți pot alege, în funcție de punctajul obținut, oricare loc sau post dintre cele scoase la concurs la nivel național. Până în prezent, rezidenții susţineau concursul într-unul din cele 6 centre universitare în care se organiza concursul şi puteau opta doar pentru locurile și posturile disponibile în centrul de concurs si centrul arondat acestuia.

Acest lucru a fost posibil printr-o actualizare de interfaţă şi de arhitectură a sistemului informatic de repartizare a rezidenților folosit de către Ministerul Sănătății.

Astfel, sistemul informatic a putut transmite concomitent procesul de repartizare către toate centrele universitare, precum și opțiunile candidaților și a permis actualizarea în mod automat a tuturor locurile/posturile rămase, la nivel național, pentru a asigura tranparența procesului.

Ca urmare a colaborării dintre Ministerul Sănătății şi GovITHub, candidaţii au putut beneficia de o metodă clară şi eficient de prezentare  a informaţiilor, fapt ce a facilitat procesul de selecţie și de repartizare”, se arată în comunicatul Guvernului. (C.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât valorează cadourile primite de președintele Nicușor Dan în 2025. LISTA

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât valorează cadourile primite de președintele Nicușor Dan în 2025 Administrația Prezidențială a publicat lista oficială a cadourilor primite de președintele Nicușor Dan în anul 2025 cu ocazia unor acțiuni de protocol. Conform documentului, valoarea totală a bunurilor primite este de aproape 10.000 de euro. Printre cele mai valoroase daruri se numără: *O fotografie înrămată, […]

Citește mai mult

Actualitate

Datoria de 60% din PIB, fiecare român pierde 57.000 lei. Statul e „dator vândut”

Mif Lorena

Publicat

în

Datoria de 60% din PIB, fiecare român pierde 57.000 lei. Statul e „dator vândut” Datoria publică depășește o mie de miliarde de lei, adică depășește 60% din Produsul Intern Brut. De asemenea, anul trecut au depăşit 50 de miliarde de lei, de patru ori mai mult decât în 2019. Din fiecare 10 lei cheltuiți de […]

Citește mai mult

Actualitate

Raed Arafat: „Accesul copiilor şi adolescenţilor la reţelele de socializare ar trebui limitat și în România”

Ioana Oprean

Publicat

în

Raed Arafat: „Accesul copiilor şi adolescenţilor la reţelele de socializare ar trebui limitat și în România” Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat apreciază, în contextul recentelor evenimente în care au fost implicaţi minori, că a venit momentul potrivit ca şi România să facă un pas curajos şi responsabil […]

Citește mai mult