GUVERN: Pentru combaterea evaziunii fiscale și a planificării fiscale, multinaționalele vor face raportări în statul de rezidență fiscală
Guvernul a adoptat astăzi noi măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale și a planificării fiscale, prin reglementarea schimbului automat obligatoriu de informații din rapoartele pe care grupurile de întreprinderi multinaționale urmează să le depună în statul membru al societății mamă. Aceste noi măsuri sunt prevăzute într-o ordonanță de urgență de modificare și completare a Codului de procedură fiscală.
Actul normativ transpune în legislația națională Directiva (UE) 2016/881 de modificare a Directivei 2011/16/UE în ceea ce privește schimbul automat obligatoriu de informații fiscale. Directiva asigură concurența loială între grupurile de întreprinderi multinaționale din Uniunea Europeană și cele din afara acesteia, dar care dețin una sau mai multe entități situate în Uniunea Europeană, întrucât prin prevederile sale ambele categorii de grupuri sunt supuse obligației de raportare.
Directiva reglementează obligația grupurilor de a furniza anual rapoarte care includ informații fiscale referitoare la suma veniturilor, profitul/pierderile, capitalul declarat, profitul nedistribuit, numărul de salariați și imobilizările corporale.
Identificarea fiecărei entități din grupul de întreprinderi multinaționale se realizează cu precizarea rezidenței fiscale și natura principalelor activități economice.
Actul normativ detaliază condițiile care trebuie îndeplinite de o entitate rezidentă fiscal în România pentru a deveni raportoare, termenul pentru depunerea raportului și termenul de realizare a schimbului de informații între statele membre. Astfel, termenul de depunere a raportului pentru fiecare țară în parte este de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare a grupului de întreprinderi multinaționale, iar transmiterea rapoartelor între autoritatea competentă din România și celelalte autorități fiscale se realizează în termen de 15 luni de la ultima zi a anului fiscal al grupului de întreprinderi multinaționale pentru fiecare țară în parte.
România poate utiliza informațiile din raport pentru combaterea evaziunii fiscale și a planificării fiscale și pentru analiza prețurilor de transfer, evaluarea riscurilor legate de prețurile de transfer și alte riscuri aferente erodării bazei impozabile și transferului profiturilor.
Biroul de presă al Guvernului
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Un cunoscut economist compară Estonia cu România după rezultatele PISA: „În Estonia impozitul pe profit este zero. În România companiile sunt conduse de birocrația statului”
Un cunoscut economist compară Estonia cu România după rezultatele PISA: „În Estonia impozitul pe profit este zero. În România companiile sunt conduse de birocrația statului” Economistul Radu Georgescu face o comparație între Estonia și România, printr-o postare pe Facebook scrisă ieri, 10 septembrie, din perspectiva modului în care cele două state se raportează la oameni […]
Casa Verde Baterii 2026: A fost semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii. 400 de milioane de lei pentru stocare
Casa Verde Baterii 2026: A fost semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii. 400 de milioane de lei pentru stocare Ordinul cu ghidul venit de la Administrația Fondului de Mediu pentru programul de baterii, 400 de milioane de lei fiind alocate pentru stocare a fost semnat de Ministrul interimar al […]
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu: ,,În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate” În acest moment social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, potrivit președintelui PSD, Sorin Grindeanu. Totuși, a menționat că această majoritate trebuie să fie una transparentă. El consideră că este nevoie ca ”toată lumea să lase un pic […]