Green Days Group – mereu la datorie în Aiud!
Subsemnatul Adrian Vasile Canta, pensionar din Aiud, în vârstă de 75 de ani, în cele ce urmează vă rog să-mi publicaţi părerea mea şi a altor prieteni pensionari sau în activitate, în legătură cu activitatea întreprinderii private GREEN DAYS GROUP, care se ocupă în prezent de colectarea şi transportul deşeurilor de pe raza municipiului Aiud. Putem spune cu toată sinceritatea că faţă de anii trecuţi se poate constata pe toate străzile Aiudului şi ale localităţilor aparţinătoare o vizibilă curăţenie şi o colectare sortată a deşeurilor. Prin dotarea tuturor punctelor de colectare şi depozitare temporară cu pubele pentru deşeuri din plastic, hârtie, fier (metal), sticlă şi menajere, s-a schimbat în bine curăţenia Aiudului şi a apei din Valea Aiudului. Lucrătorii echipaţi corespunzător şi dotaţi cu cărucioare şi unelte necesare, în cursul nopţilor şi ale dimineţilor, mătură trotuare, străzile, piaţa şi colectează din coşurile de deşeuri toate reziduurile, ducându-le la punctele de colectare şi sortare, din pubelele instalate în toate cartierele oraşului şi în satele aparţinătoare. Maşinile de la GREEN DAYS au stropit în zilele fără ploaie, de două ori pe zi, pe şosele şi au colectat zilnic deşeurile din toate punctele. Din zona caselor se ridică gunoiul (deşeurile menajere) în ziua programată, adică o dată pe săptămână. După golirea tomberoanelor de la populaţie, lucrătorii care însoţesc maşina de colectare nu „uită” să cureţe eventualele deşeuri menajere căzute în stradă sau pe trotuar.
În privinţa colectării taxei, de asemenea putem constata o vizibilă îmbunătăţire a condiţiilor din birourile firmei, de pe strada Cuza Vodă nr. 7. Aici, pe lângă atmosfera plăcută, cu aer condiţionat sau ventilatoare, scaune pentru abonaţi, angajatele de la ghişeu servesc cu multă operativitate şi respectă orarul afişat.
Faţă de cele enumerate, cred că populaţia Aiudului se poate declara mulţumită de realizările şi strădaniile spre mai bine a GREEN DAYS GROUP din Aiud.
P.S.Vă rog să-mi scuzaţi eventualele greşeli de expresie, dar v-am scris din poziţie orizontală, fiind în prezent bolnav şi sub tratament necompensat până la suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii…
Cu multă stimă,
Adrian Vasile CANTA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș
Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]
FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia
Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]
VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina
Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]