Actualitate

Goethe – sărbătorit la Sebeş

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

 În 22 martie s-au împlinit 180 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui poet, dramaturg şi prozator german Johann Wolfgang von Goethe (născut în 28 august 1749, la Frankfurt am Main). Cu acest prilej, Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeş a organizat, în sala multimedia a Colegiului Naţional „Lucian Blaga” din Sebeş, un moment comemorativ „Goethe – über Liebe und Leben”. Elevii claselor a IX-a, cu predare (intensiv) în limba germană, împreună cu prof. Adina Mucenicu şi prof. Ioana Muntean au vizionat pelicula germană „Young Goethe in Love”. Filmul surprinde povestea de iubire neîmpărtăşită a lui Goethe, care i-a inspirat romanul epistolar „Suferinţele tânărului Werther”, remarcându-se ca promotorul şi unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai curentului literar „Sturm und Drang” („Furtună şi avânt”). Bibliotecarele Laura Erika Guţă şi Anca Micu au realizat o prezentare a vieţii şi activităţii scriitorului german, în cadrul unui pliant care a fost dăruit fiecărui elev participant. Cea mai cunoscută operă a lui Goethe, poemul dramatic „Faust”, a fost tradusă de Lucian Blaga în anul 1955, oferindu-ne deplina măsură a măiestriei şi contemporaneităţii autorului, care chiar dacă nu ne-ar fi lăsat decât această scriere, ar fi rămas în istoria literaturii germane şi universale prin valoarea ei exemplară. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Actorul Bob Rădulescu, gest sufletesc după ce o fermă pomicolă din Ardeal a „ars” 40.000 de euro într-o noapte pentru a salva florile de cireș din livadă: ,,Să creștem împreună ca și comunitate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Actorul Bob Rădulescu, gest sufletesc după ce o fermă pomicolă din Ardeal a „ars” 40.000 de euro într-o noapte pentru a salva florile de cireș din livadă: ,,Să creștem împreună ca și comunitate” Actorul clujean Bogdan Bob Rădulescu, care locuiește în apropierea Fermei Steluța din Cluj-Napoca, s-a declarat profund impresionat de eforturile vecinilor săi, după […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Artemis II s-a întors pe Pământ: Zbor istoric în jurul Lunii despre care NASA spune că este „doar începutul”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Artemis II s-a întors pe Pământ: Zbor istoric în jurul Lunii despre care NASA spune că este „doar începutul” Capsula Orion, având la bord cei patru astronauți ai misiunii Artemis II, a amerizat vineri seară în Oceanul Pacific, în largul coastelor Californiei, marcând finalul cu succes al primei misiuni cu echipaj uman care a zburat […]

Citește mai mult

Actualitate

Mâncarea tradițională de Paște 2026: Produse cu până la 245 de aditivi alimentari, 253,32 grame de zahăr și 52,45 grame de sare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mâncarea tradițională de Paște 2026: Produse cu până la 245 de aditivi alimentari, 253,32 grame de zahăr și 52,45 grame de sare Cu prilejul Sărbătorilor Pascale, InfoCons a realizat un studiu asupra produselor care se regăsesc, în mod obișnuit, pe masa tradițională de Paște, analizând valorile nutriționale ale acestora, respectiv cantitatea de sare și zahăr, […]

Citește mai mult