Rămâi conectat

Sănătatea și natură

Ghimbirul – un adevărat dar divin dat omului

Publicat

în

Ghimbirul proprietăţi • Ghimbirul afrodisiac • Reţete cu ghimbir • Ceaiul de ghimbir

Rădăcină noduroasă care se remarcă prin gustul ei picant şi acru, ghimbirul figurează printre remediile “de casă” cele mai larg utilizate. Una dintre primele dovezi ale folosirii acestei rădăcini le avem de la yoghinii din India, care susțineau că ghimbirul întăreşte organismul, dă claritate minții și spre deosebire de usturoi, nu lasă o aromă ce insultă zeii. De-a lungul timpului, după zeci de studii care l-au avut în centrul atenţiei pe bătrânul ghimbir, oamenii de ştiinţă au conchis: ghimbirul este mai mult decât un remediu tradiţional, este aproape un medicament!

Citeşte şi: Muşeţelul plantă medicinală • Muşeţelul întrebuinţări şi proprietăţi • Preparate din muşeţel • Proprietăţi terapeutice

Elit - Gustul Desăvârșit

Cartea de vizită
Ghimbirul face parte din familia Zingiberaceae, fiind o plantă erbacee de la care se foloseşte rizomul, ce are o formă neregulată, contorsionată, e noduros, atingând până la 5-6 centimetri în lungime. Originar din Asia tropicală, ghimbirul eghimbirste o plantă cunoscută şi utilizată de peste 3000 de ani. În medicina tradiţională chineză, indiană şi japoneză, rizomii de ghimbir se utilizau datorită efectului încălzitor, pentru creşterea capacităţii digestive, în stări de balonare, greaţă, vomă, precum şi în afecţiuni respiratorii caracterizate de amplificarea calităţii de rece (astm bronşic, sinuzită etc.). Ghimbirul a fost adus din India de către negustorii arabi, care îl comercializau în Grecia Antică şi Imperiul Roman. După căderea acestuia,  ghimbirul a dispărut din Europa, pentru a fi reintrodus abia în secolul al XI-lea de către cruciaţi. Primul tratat  medical care descrie această plantă a fost scris în secolul al XIII-lea de doctorul Rhiwallow şi cei trei fii ai săi, la ordinul prinţului de South Wales. Regina Angliei Elisabeta I era o mare iubitoare de ghimbir, ea consumând pentru prima dată turtă dulce cu ghimbir, aliment care a devenit tradiţional cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. În Africa, planta a fost introdusă  în secolul al XV-lea, ea fiind utilizată de băştinaşi în cazurile de malarie şi febră galbenă. În prezent, ghimbirul  este cultivat în ţările tropicale din întreaga lume.

Citeşte şi: Cum se calculează indemnizaţia pentru creşterea copilului

Cum alegem şi cum depozităm   ghimbirul?
Este de preferat varianta proaspătă a rădăcinii, fiind superioară celei praf, atât pentru gust, dar și pentru conținutul mai ridicat în uleiuri volatile și compuși cu rol antiinflamator. Când cumpărați ghimbir, căutați o rădăcină cu o coajă fermă și netedă, cu cât mai puține curburi și articulații posibile. Lungimea este un semn de maturitate, rădăcinile mature fiind mai picante și fibroase. Dacă este zbârcit, înseamnă că este uscat și lemnos în interior.
Ghimbirul se poate depozita în frigider într-o pungă de plastic, cu aerul scos prin presare, pentru câteva săptămâni. Se poate păstra și în congelator într-o pungă de plastic maxim 6 luni, iar atunci când vreți să-l folosiți se poate da prin răzătoare foarte ușor.
Ghimbirul praf se păstrează într-un spațiu uscat, ferit de lumină, într-un recipient închis etanș. Varianta murată se păstrează în ambalajul original în frigider, iar cel cristalizat, până la 3 luni, închis etanș într-un loc ferit de căldură și lumină.
Asemănător cu curcuma şi cu cardamomul, ghimbirul se foloseşte în scopuri medicale, fiind recunoscut în lumea întreagă pentru capacitatea sa de a calma starea de greaţă (mai ales la femeile gravide), vomă şi alte tulburări digestive. În cursul ultimelor decenii, utilizările potenţiale ale ghimbirului s-au extins mult dincolo de sistemul digestiv.

Citeşte şi: Remedii naturale pentru prevenirea şi tratarea răcelii

Ce nutrienţi conţine?
Ghimbirul conține calciu, fier, magneziu, mangan, potasiu, proteine, carbohidrați, fibre alimentare, seleniu, sodiu, vitaminele C, E și B6.
Uleiurile volatile din ghimbir îi oferă gustul și mirosul specific. Acestea au efecte analgezice, sedative și antitermice, favorizând mișcarea mușchilor tractului gastrointestinal, contribuind la o mai bună digestie.

Cum se poate găti?
Ghimbirul este, poate, cel mai versatil condiment, fiind folosit în absolut toate tipurile de preparate, de la sosuri, supe și feluri principale, până la deserturi și băuturi. Deși a fost încă de pe vremea romanilor un condiment important, popularitatea acestuia a scăzut temporar în Europa, cel mai probabil din cauză că ghimbirul proaspăt era arareori comercializat pe continent. Situația s-a schimbat odată ce acesta a devenit mult mai disponibil, și datorită popularității crescute a bucătăriei asiatice. Se poate folosi la gătit, atât în formă proaspătă, tăiat felii, julienne sau zdrobit, cât și sub formă de praf ca și condiment sau în mix de condimente (cum ar fi curry-pudră), cristalizat în prăjituri sau sub formă murată, acompaniind felurile de mâncare asiatice.
Ghimbirul oferă paletei gustative multe nuanțe: iute, dulce, aromat, pișcător, gust proaspăt, revigorant. Nuanța oferită depinde de momentul în care este adăugat în procesul gătirii – pus la început, va oferi un efect mai subtil.
Combinația dintre aromele complementare: dulcele ghimbirului și iuțeala usturoiului are ca efect nu doar un gust deosebit, dar datorită proprietăților antivirale ale amândurora poate fi un remediu excelent pentru răceală. Ceaiul de ghimbir ajută în răceli și gripe prin inducerea transpirației și tonifică sistemul imunitar. Un mod simplu de a face ceai este să puneţi apă la fiert, tăiați câteva felii de ghimbir și lăsați-le să fiarbă la foc mic în apă pentru 10-15 minute. Se poate servi cu lămâie și miere.
O altă formă îndrăgită de consum al ghimbirului este berea de ghimbir, cu un conținut mic de alcool, care este cunoscută în țările vestice pentru calmarea durerilor de stomac și prospețimea oferită în zilele călduroase. Atenție însă, în general berea de ghimbir comercializată conține foarte puțin sau aproape deloc ghimbir!
Încercați să adăugați o linguriță de ghimbir zdrobit la piureul de dovleac și cartofi!
Oricum l-ați prefera, ghimbirul ne oferă multe ocazii de a ne bucura de gustul deosebit și efectele benefice pentru sănătate. Fie în turte dulci cu aromă de iarnă, în ceaiuri, uleiuri esențiale pentru masaj, capsule, supe picante și în mâncăruri cu carne, ghimbirul ne poate surprinde și bucura papilele gustative, oferind în același timp protecție organismului.
Numeroase plante medicinale trebuie luate în cantităţi mari, pentru a avea efecte benefice. Nu şi ghimbirul: cantitatea utilizată într-un sos sau într-un sote este, în general, echivalentă sau chiar superioară cu cea pe care o conţin suplimentele alimentare.

Citeşte şi: Dietă cu apă! Slăbește 10 kilograme în doar 3 săptămâni

Ameliorează stările de greaţă
Ghimbirul se numără printre remediile cele mai eficiente împotriva răului de călătorie, fiind folosit în acest sens încă din cele mai vechi timpuri. Marinarilor chinezi li se dădea ghimbir pentru a evita grețurile și amețelile cauzate de mare, iar grecii din antichitate îl mâncau împachetat în pâine pentru a ajuta digestia și a preveni greața de după ospețe. Unele studii au demonstrat chiar că este la fel de eficient ca anumite medicamente anti-greaţă. Compuşii chimici care-i dau ghimbirului gustul de lămâie, în special gingerolul şi shogaolul,  reduc contracţiile intestinale, neutralizează acizii digestivi şi inhibă “centrul vomei”, situat în creier. Medicii recomandă frecvent ghimbirul pentru prevenirea stării de greaţă, căci, spre deosebire de medicamentele clasice, el nu provoacă somnolenţă. Planta este utilizată, de asemenea, pentru reducerea greţurilor post-operatorii şi a celor provocate de chimioterapie.
În mod clar, ghimbirul este mult mai eficace pentru prevenirea, decât pentru calmarea stărilor de greaţă. Dacă suferiţi de rău de călătorie, de exemplu, trebuie să-l luaţi înainte de a urca în maşină sau de a vă îmbarca pe vapor: cu cel puţin 20 de minute înaintea plecării, luaţi circa 1/4 de linguriţă de ghimbir măcinat (pudră), 1 g de ghimbir sub formă de gelule sau o bucăţică de 1 cm de ghimbir proaspăt.
Un rol benefic pentru întreg         organismul
Ghimbirul este renumit pentru combaterea greţurilor şi a tulburărilor stomacale, dar el posedă numeroase alte calităţi binefăcătoare.
Stoparea migrenelor. S-a demonstrat că 1/4 de linguriţă de ghimbir proaspăt (sau pudră) luat imediat după apariţia primelor simptome ale migrenei poate reduce durerea, blocând prostaglandinele, substanţe chimice aflate la originea inflamaţiilor vaselor sanguine cerebrale. Spre deosebire de aspirină şi de medicamentele din aceeaşi familie, ghimbirul blochează doar tipurile de prostaglandine responsabile de inflamaţie, nu şi pe cele care au rol benefic, de pildă, pentru întărirea pereţilor stomacului.
Calmarea durerilor artritice. Aceleaşi prostaglandine care provoacă migrenele sunt responsabile şi pentru inflamaţiile articulare la persoanele suferinde de artrită. Un studiu recent a demonstrat că ghimbirul atenuează simp­tomele în 55% din cazurile de artrită şi în 74% din cazurile de poliartrită reumatoidă. Aplicarea repetată de ghimbir (mărunţit) pe piele poate aduce o ameliorare suplimentară, distrugând rezervele de substanţă P, un neurotransmiţător care conduce semnalele dureroase la măduva spinării şi apoi la creier.
Prevenirea formării cheagurilor de sânge. În acest caz, medicii recomandă adeseori aspirina – o dată la două zile – pentru fluidizarea sângelui şi limitarea riscului formării de cheaguri. Ghimbirul are efecte similare, evitând însă tulburările stomacale provocate frecvent de aspirină (dacă, fireşte, stomacul dvs. nu este sensibil la ghimbir sau dacă nu consumaţi o cantitate mare).
Degajarea căilor respiratorii în caz de răceală. Ghimbirul poate bloca producerea de către organism a substanţelor care contribuie la constricţiunea (îngustarea) bronhiilor şi la instalarea febrei. Gingerolul acţionează, de asemenea, ca un antitusiv natural.
Reducerea colesterolului. Studiile de laborator sugerează faptul că ghimbirul reduce absorbţia de colesterol de către organism şi că favorizează, de asemenea, eliminarea lui.
Calmarea durerilor menstruale. Compuşii chimici ai ghimbirului acţionează ca nişte antispasmodice, inhibând contracţiile dureroase ale uterului şi musculaturii netede a aparatului digestiv.
lÎmbunătăţirea diurezei. Datorită proprietăţilor sale diuretice, ghimbirul este indicat în tratarea litiazei renale, pietrelor la rinichi, retenţiilor urinare şi infecţiilor urinare.
Combaterea inflamaţiilor şi a infecţiilor. Fiind un excelent antiinflamator şi un foarte bun antiseptic pentru organism, ghimbirul mai este numit şi antibiotic natural.
Tratarea reumatismului. În medicina naturistă, persoanelor care suferă de reumatism le este recomandată o cură cu tinctură de ghimbir, câte o linguriţă dizolvată în 100 ml de apă, administrată de trei ori pe zi.
Tratarea căderii părului. Ghimbirul este utilizat în tratamentul alopeciei, întrucât are un efect de revitalizare a foliculilor şi a firelor de păr.
Îngrijirea pielii. Ghimbirul este un ingredient deseori introdus în loţiunile de corp cu efecte anti-îmbătrânire, deoarece hrăneşte epiderma şi conferă pielii mai multă supleţe. Datorită conţinutului bogat de acizi amânaţi, fosfor şi magneziu, planta este utilizată şi în formulele revitalizante ale cremelor de faţă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Sănătatea și natură

Cele mai bune creme pentru ten uscat: TOP 5 (P)

Publicat

în

Hidratare, nutriție și netezire – acestea sunt funcții de bază ale unei creme de calitate pentru ten uscat! Astăzi, există o selecție uriașă de medicamente pe piața modernă, important e să-l găsești pe cel potrivit. În această listă, am inclus cele mai bune creme hidratante de față, care cu siguranță te va ajuta să decizi asupra unei achiziții.

Cum să alegi o cremă pentru ten uscat

Pentru ca produsul să aducă un efect maxim, merită să studiezi cu atenție compoziția. Aceasta trebuie să conțină componente precum:

  • glicerină – previne pierderea umidității și exfolierii;
  • suplimente de vitamine – acestea sunt extracte de fructe și adaos de unt de shea și chiar săruri de la Marea Moartă (minerale);
  • ingrediente hidratante – acestea includ acid hialuronic, colagen, pantenol;
  • pentru pielea matură, compoziția trebuie să conțină retinol și acid lanolinic.

Acum, să revizuim cele mai bune creme hidratante 

Elit - Gustul Desăvârșit

1.CeraVe Moisturising Cream

CeraVe Moisturising Cream este o cremă ușoară și non-grasă de la CeraVe care oferă o hidratare pe tot parcursul zilei, reparând și întărind bariera protectoare a pielii. Acidul hialuronic din compoziție menține un nivel optim de umiditate în celule, prevenind uscarea epidermei.

Avantaje:

tehnologia MVE – eliberare treptată a ingredientelor active pentru o hidratare de lungă durată;

hipoalergenică;

fără parabeni;

fără miros;

non-comedogenă;

nu înfundă porii https://makeup.ro/product/405758/ .

2.La Roche-Posay Nutritic Intense Riche

Cremă profund hidratantă și hrănitoare pentru utilizare de zi și de seară. Potrivită pentru pielea sensibilă. Compoziția conține: unt de shea, vitamina E, lipide MP, niacinamidă și glicerină de soia. Toate aceste componente hrănesc intens epiderma, hidratează, elimină instantaneu exfolierea, oferă protecție și reduc iritabilitatea.

Avantaje: 

se absoarbe rapid;

acționează instantaneu;

compoziție bună;

miros plăcut.

Dezavantaje:

preț;

nu este potrivită pentru alte tipuri de piele.

3.Aravia Intensive Moisture Сream

Un produs cu textură ușoară și uree în compoziție. Oferă o hidratare rapidă și profundă. Crema netezește suprafața pielii, elimină exfolierea, redă feței un aspect sănătos. Potrivită pentru utilizare după procedura de peeling sau după plajă. Compoziția include și uleiuri de cocos, cacao și semințe de struguri. Poate fi folosită dimineața și seara.

Avantaje:

volum mare (150 ml);

hidratare intensă;

se absoarbe rapid;

potrivit după procedura de peeling;

aromă plăcută, ușoară.

4.Nivea Make-Up Expert: cremă-fluid hidratantă 2 în 1

Crema de zi cu vitamina E, potrivită pentru pielea sensibilă. Se absoarbe rapid și nu lasă o senzație de peliculă. Funcționează bine ca bază de machiaj. Are o textură de gel ușoară și nu astupă porii. Conține lotus și calendulă.

Avantaje:

preț;

bază bună pentru machiaj;

se absoarbe rapid;

textură ușoară;

miros plăcut.

5.Librederm Hyaluronic Moisturising Cream

Cremă universală pentru toate tipurile de piele, inclusiv uscată și sensibilă. Se folosește dimineața și seara, se aplică și pe gât și decolteu. Compoziția conține acid hialuronic, squalen și ulei de camelină. Produsul nu conține parfum, se absoarbe rapid și are o textură plăcută. Înmoaie pielea și uniformizează microrelieful.

Avantaje: 

compoziție bună;

produs universal, potrivit și pentru pielea gâtului și decolteului;

fără parfum.

Dezavantaje: potrivită doar pentru perioada caldă a anului.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sănătatea și natură

Lavanda – mireasma care vindecă. Ce sunt plantele aromatice și rețete pe bază de lavandă

Publicat

în

Lavanda – mireasma care vindecă. Ce sunt plantele aromatice și rețete pe bază de lavandă

„Spaima moliilor”, îmbătătoarea floare de levănţică este totodată un remediu de sănătate, prea puţin cunoscut. Sfârşitul de vară şi începutul de toamnă este o perioadă privilegiată pentru plantele aromatice, care acum sunt în plină maturitate, parfumând cu miresme întreg văzduhul.

Ce sunt plantele aromatice? Sunt specii care conţin o categorie cu totul specială de substanţe, aşa-numitele uleiuri aromatice (numite şi volatile sau eterice) care au, pe lângă calitatea lor de odorizant extrem de puternic, virtuţi terapeutice cu totul speciale. Multe din uleiurile volatile sunt mai puternice decât antibioticele în combaterea infecţiilor de tot felul, mai eficiente decât remediile de sinteză în reglarea activităţii nervoase şi hormonale, fiind pe bună dreptate considerate adevărate medicamente ale viitorului.

Lavanda este prin excelenţă o plantă europeană, originară din zona Alpilor, unde creşte spontan, pe pajişti întinse de la poalele munţilor şi până la altitudini de 1700 de metri, îmbălsămând aerul cu un miros de neconfundat. Răspândirea acestei plante în întreaga Europă s-a făcut cu sute de ani în urmă, când a pătruns, prin Marea Britanie, până în zonele îndepărtate ale Rusiei orientale. Mai mult, această iarbă aromată a intrat rapid în medicina populară a tuturor popoarelor europene, fiind adoptată şi îndrăgită imediat pentru virtuţile sale terapeutice, despre care vom vorbi pe larg în continuare.

Elit - Gustul Desăvârșit

Cartea de vizită

Lavanda (Lavandula angustifolia) este un subarbust cu o înălţime de până la cincizeci de centimetri, cu tulpini subţiri şi lemnoase, frunze mici, de un verde-cenuşiu, şi flori liliachii-roşietice. Întreaga parte aeriană înflorită degajă o mireasmă puternică datorită uleiurilor volatile secretate din abundenţă. La noi, ea este o plantă de cultură, cerinţele ei faţă de climă (în special faţă de căldură) împiedicând-o să crească spontan. O găsim cultivată în zona de deal şi de şes, în locuri unde temperaturile, mai ales pe timpul verii, sunt mai ridicate. Din păcate, la noi în ţară, în ultimii zece ani, suprafeţele pe care este cultivată lavanda s-au restrâns tot mai mult, zeci şi sute de hectare de soiuri ameliorate de lavandă fiind distruse sau lăsate în părăsire.

Reţete pe bază de lavandă

*Pulberea de lavandă. Planta se macină fin cu râşniţa electrică de cafea sau în piuă, după care se pune într-un borcan de sticlă închis ermetic, care se păstrează la întuneric şi răcoare. Se ia o linguriţă de pulbere de 3-4 ori pe zi. Planta se ţine sub limbă vreme de 10-15 minute, după care se înghite cu apă. În ciuda parfumului său dulce, veţi remarca faptul că are un gust surprinzător de amar, motiv pentru care adesea este preferată tinctura.

*Tinctura de lavandă. Se obţine prin măcinarea părţilor aeriene uscate, cu râşniţa electrică de cafea, după care pulberea obţinută se pune într-un borcan care va fi umplut până la o treime, restul fiind completat cu alcool de 70 de grade. După adăugarea alcoolului peste pulberea de plantă, borcanul se închide ermetic şi se lasă la macerat vreme de 14 zile, agitând din când în când conţinutul pentru o mai bună solubilizare a principiilor active. După trecerea intervalului de timp necesar macerării, preparatul se filtrează prin tifon, iar tinctura obţinută se păstrează în sticluţe mici şi închise la culoare. Se administrează pe stomacul gol, de trei-patru ori pe zi, câte o linguriţă dizolvată în jumătate de pahar de apă.

*Uleiul volatil de lavandă. Este preparatul cel mai puternic din lavandă, ce nu poate fi însă obţinut casnic, ci numai prin procedee industriale (de obicei prin distilare cu aburi). Îl găsim în magazinele şi farmaciile naturiste de la noi. Intern: se iau amestecate cu miere sau pe o bucăţică de zahăr 2-3 picături de trei ori pe zi. Extern: uleiul se foloseşte amestecat în unguente, adăugat la apă de baie, pentru aromatizarea aerului încăperilor.

Atenţie: înainte de a folosi un ulei volatil pentru uz intern, citiţi cu atenţie eticheta şi prospectul. Există şi uleiuri volatile numai pentru uz extern, care sunt semisintetice şi foarte dăunătoare organismului, administrate intern. În cazul în care în timpul tratamentului apar simptome cum ar fi ameţeala, durerea de cap, greaţa, usturimea la urinare, se întrerupe administrarea.

*Oţetul aromatic de lavandă. Într-o sticlă cu gâtul larg se pun 10 linguri de lavandă mărunţită, peste care se adaugă jumătate de litru de oţet de mere. Se lasă să se macereze vreme de 10 zile la temperatura camerei, după care se filtrează. Se foloseşte pentru fricţionări şi comprese.

*Uleiul gras de lavandă. La jumătate de litru de ulei de floarea-soarelui rafinat se adaugă 5 linguri de lavandă uscată şi mărunţită. Se pune într-un borcan închis ermetic şi se lasă să se macereze la soare sau în apropierea unei surse de căldură vreme de 5 zile, după care se filtrează. Uleiul uşor aromatizat obţinut se mai pune la macerat cu alte 5 linguri de lavandă vreme de încă 5 zile, după care se filtrează, până când capătă un miros foarte puternic de lavandă. Se foloseşte pentru masaje şi fricţionări.

*Baia cu lavandă. Două mâini de lavandă se lasă la macerat în 2 litri de apă, vreme de 8-10 ore (de dimineaţa până seara), după care se filtrează. Planta rămasă după filtrare se opăreşte cu încă 2 litri de apă clocotită, după care se acoperă, se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se combină cele două extracte, preparatul obţinut fiind adăugat în apa din cada de baie.

Utilizări interne

*Dischinezie biliară, balonarea la bolnavii de bilă, crizele biliare însoţite de dureri de cap.  Se ia lavandă sub formă de pulbere, administrată pe stomacul gol, câte o linguriţă de patru ori pe zi. Datorită principiilor sale active amare, lavanda măreşte secreţia de bilă şi ajută la evacuarea ei, calmând durerile abdominale şi activând digestia.

*Depresia, anxietatea. În cazurile uşoare se ia lavandă sub formă de tinctură – 1 linguriţă dizolvată în jumătate de pahar de apă, de 3-4 ori pe zi, în cure de lungă durată (3 luni minimum). Uleiul volatil de lavandă se administrează în depresiile şi crizele de anxietate severe: două picături de ulei volatil amestecate cu puţină miere se iau de trei ori pe zi, pe stomacul gol. Studiile făcute până în prezent au arătat că există o anumită selectivitate a pacienţilor trataţi cu această plantă, unii neavând o reacţie specială la uleiul volatil, în timp ce la alţii s-a observat o ameliorare clară a stării lăuntrice, ameliorare tradusă prin reducerea sensibilităţii psihice, estomparea fricilor şi angoaselor, reapariţia dorinţei de viaţă.

*Aritmie cardiacă, adjuvant în ischemia cardiacă apărută pe fond de stres. Lavanda este prin excelenţă o plantă antistres, motiv pentru care, administrată în cure de lungă durată, ameliorează şi, gradat, conduce la vindecarea bolilor produse de acesta. În problemele cardiace s-a observat o acţiune deosebit de favorabilă a tincturii de lavandă, care acţionează direct la nivelul sistemului nervos central. Se administrează de trei-patru ori pe zi câte o linguriţă de tinctură diluată în jumătate de pahar de apă.

*Viermi intestinali.  Se combină în proporţii egale tinctură de lavandă, de pelin şi de cimbru (toate tincturile se prepară la fel ca cea de lavandă). Se ia din această combinaţie de tincturi câte o linguriţă diluată în puţină apă, de patru ori pe zi, înainte de masă. O cură durează minimum două săptămâni. Acest tratament este eficient atât singur, cât şi în combinaţie cu remediile alopate, a căror eficienţă o măreşte.

*Oboseală, iritabilitate psihică, insomnie. Cele mai bune rezultate se obţin făcând băi cu lavandă, cu jumătate de oră înainte de culcare. Suplimentar, este bine să puneţi sub pernă un mic săculeţ (ceva mai plat) cu lavandă. Somnul va fi mai odihnitor şi mai lin, iar peste zi veţi remarca o mult mai bună rezistenţă psihică şi stăpânire de sine. Intern, se ia tinctură de lavandă: o linguriţă de trei ori pe zi.

*Dureri de cap, migrenă, ameţeală. Ca remediu de urgenţă se iau 1-2 picături de ulei volatil de lavandă cu puţină miere. Ca tratament pe termen lung se recomandă pulberea de lavandă: o linguriţă de patru ori pe zi, administrată pe stomacul gol.
*Reumatism.  Se face un ceai din o parte flori de soc şi două părţi lavandă, o linguriţă din acest amestec fiind opărită cu o cană de apă, după care se lasă să se răcească puţin şi se filtrează. Se beau pe zi 2-3 căni din acest ceai, cât mai cald (pentru ca efectul sudorific şi depurativ să fie mai intens). Are un gust destul de greu de suportat, dar o cură de 10 zile cu acest ceai are efecte antireumatice excepţionale.

*Tuse convulsivă, gripă, bronşită. 2 picături de ulei volatil se amestecă cu o lingură de miere şi se administrează câte puţin din acest amestec, care nu va fi înghiţit direct, ci va fi lăsat să alunece pe gât pentru a-şi exercita din plin efectele antiinfecţioase şi calmante. Se iau maximum 6 picături de ulei de lavandă pe zi la adulţi şi două picături pe zi la copii.

Utilizări externe

*Adjuvant în pneumonie şi bronşită cronică. La 4 linguri de lavandă proaspăt măcinată se adaugă apă, amestecând progresiv, până când se formează o pastă, care se înveleşte în tifon şi se aplică pe piele. Deasupra cataplasmei se pune o sticlă cu apă fierbinte şi se acoperă cu o pătură, ca să păstreze căldura. Cataplasma se ţine minimum o jumătate de oră.

*Contra păduchilor şi altor insecte parazite. 3-4 picături de ulei volatil de lavandă se amestecă cu o linguriţă de oţet şi se aplică pe păr (sau pe zona afectată), după care capul se acoperă vreme de câteva ore, pentru a se forma un mediu de vapori de ulei volatil care vor elimina insectele. Se aplică tratamentul 7-10 zile la rând.

*Pentru creşterea părului. Se face un masaj la rădăcina părului cu oţet de lavandă obţinut prin macerare după metoda de mai sus.

*Întreţinerea pielii uscate. Imediat după baie se aplică uleiul gras de lavandă (obţinut prin macerarea plantei în ulei de floarea-soarelui, după metoda de mai sus) pe toată pielea, făcându-se în acelaşi timp un masaj uşor.

*Eczeme uscate, tumefacţii produse de loviri. Se aplică uleiul gras de lavandă pe zona afectată de 3-4 ori pe zi.

Câteva utilizări casnice ale lavandei

*Condiment de lavandă. Amestecaţi în cimbrul cu care condimentaţi mâncărurile puţină lavandă (într-o proporţie aproximativă de 1:5). Mâncărurile vor căpăta o aromă deopotrivă delicioasă şi rafinată, fiind, în plus, şi mai uşor digerabile. În zona sudică a Alpilor, cimbrul amestecat cu lavandă se dă mâncăcioşilor pentru a le regla apetitul şi a-i ajuta astfel să scadă spontan în greutate.

*Pentru a scăpa de molii. Se pun în dulap săculeţi cu inflorescenţe de lavandă uscată. Zilnic, conţinutul săculeţilor se freacă în palme pentru ca astfel să se degaje cât mai mult ulei volatil, care alungă insectele.

*Furnicile, puricii şi gândacii fug de mirosul de lavandă. Pentru a scăpa de musafirii nepoftiţi, stropiţi de două ori pe zi locurile în care aceştia se ascund sau traseele pe care vin, cu o soluţie formată din 6 linguri de apă şi 10 picături de ulei volatil de lavandă.

*Pentru a scăpa de mirosurile neplăcute din casă. Puneţi într-o cană de apă 10 picături de ulei volatil de lavandă şi 10 picături de ulei volatil de mentă. Ştergeţi cu această soluţie pereţii, podelele, toate zonele care degajă mirosuri neplăcute. Evitaţi suprafeţele lăcuite, pentru că uleiurile volatile sunt un dizolvant redutabil şi strică lacul.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sănătatea și natură

De ce unele sosuri nu trebuie înghețate (P)

Publicat

în

Congelatorul este unul dintre acele electrocasnice despre care putem spune că are puteri magice. Dacă ați revenit acasă după un Paște extrem de încărcat, de fapt, atât de încărcat încât nu ați scăpat fără mâncare la pachet, congelatorul este acea cutie miraculoasă în care puteți pune ce nu vă încape în frigider. Adusul aminte devine opțional, însă un congelator va funcționa așa cum vă așteptați numai dacă îi cunoașteți regulile.

Reguli de bază

Astfel, dacă vă folosiți congelatorul ca spațiu de depozitare doar pentru produsele congelate din supermarket, aflați că nu l-ați utilizat la capacitate maximă. Congelatorul este un loc excelent pentru a conserva alimentele gătite și produsele alimentare cu o durată de valabilitate limitată, cum ar fi bananele, chiflele pentru hot dog sau chiar produse congelate din start. Unul dintre cele mai bune exemple legumele congelate. Sunt ușor de păstrat și chiar mai ușor de gătit ca garnitură sau chiar ca fel principal de mâncare.

Când începeți să vă folosiți congelatorul pentru depozitarea alimentelor, trebuie să țineți cont de câteva lucruri. În primul rând, evitați să congelați orice lucru în sticlă, deoarece s-ar putea sparge. În al doilea rând, normele de siguranță alimentară spun că congelatorul dumneavoastră ar trebui să fie capabil să congeleze alimente gătite în aproximativ patru ore. În al treilea rând, nu dezghețați alimentele folosind apă fierbinte. Trecerea alimentelor congelate sub apă fierbinte le poate găti parțial, schimbând gustul și textura.

Elit - Gustul Desăvârșit

Dacă respectați aceste reguli generale, puteți îngheța în siguranță aproape orice. Cu toate acestea, există anumite alimente pe care nu ar trebui să le congelați niciodată, deoarece procesul de congelare și decongelare poate altera aroma și consistența acestora.

Cât timp poți păstra diverse alimente în congelator

Chiar dacă congelatorul vă permite păstrarea îndelungată a produselor congelate, din păcate există o dată de expirare pentru toată mâncarea pe care alegeți să o înghețați. Din fericire, unele tipuri rezistă mult mai bine decât altele.

De exemplu, produsele de panificație pot fi păstrate până la 3 luni. Dacă aveți de păstrat semi-preparate din această categorii, te poți bucura de ele chiar și după jumătate de an. Lactatele au o durată de viață în congelator variată: laptele trebuie consumat cel mult după trei luni, în timp ce untul și brânza rezistă chiar și șase luni. Dacă sunteți fan al iaurtului, trebuie să știți că acesta rezistă doar două luni.

Carnea depozitată direct în congelator are o durată de viață de cel mult 6 luni. Dacă aceasta este tocată, ar fi bine să o consumați cel mult în 4 luni. Peștele cu carne grasă are aceeași valabilitate a cărnii tocate, iar cel obișnuit poate fi păstrat chiar și 6 luni.

Și pentru că sezonul cald este aici, aflați că fructele pot fi păstrate la congelator chiar și un an. În cazul legumelor, cele crude pot fi păstrate aproximativ trei luni, iar cele prefierte pot fi consumate chiar și după un an. Cum rămâne însă cu sosurile?

Unele sosuri nu trebuie înghețate

Când apa îngheață, formează cristale de gheață, iar acestea pot avea un efect devastator asupra anumitor alimente, inclusiv asupra unor sosuri.

Dacă un sos a fost îngroșat cu un amidon precum cel din făină sau amidonul de porumb, cantitatea mare de apă absorbită de moleculele amidonului se va cristaliza. Sosul dezghețat rezultat sfârșește, de obicei, prin a fi mult mai subțire. Dacă se întâmplă asta, probabil că trebuie să renunți la el și să realizezi că acel sos perfect a dispărut.

Pe lângă sosurile cu amidon, sosurile pe bază de maioneză și alte emulsionări, precum sosul hollandaise, de asemenea, nu se descurcă bine în congelator. Congelarea poate separa grăsimile de alte ingrediente, făcând ca sosul să se rupă. Unele sosuri pe bază de brânză și smântână – cum ar fi béchamel și Alfredo – se pot rupe, de asemenea, dacă sunt congelate. Cu toate acestea, decongelarea în frigider timp de câteva ore, iar apoi bătând sosul în timp ce îl reîncălziți, poate ajuta la readucerea acestuia la consistența sa anterioară.

Aceștia sunt primii pași pentru ca produsele congelate să fie păstrate așa cum trebuie în congelatorul tău. Tot ce vă rămâne de făcut este să le faceți loc printre felurile de mâncare de la Paște.

 foto: freshful.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare