FOTO | Amenzi de peste 7.200 de lei date de polițiștii din Alba într-o singură noapte. Au verificat peste 150 de autovehicule și motociclete și au retras un certificat de înmatriculare
Amenzi de peste 7.200 de lei date de polițiștii din Alba într-o singură noapte. Au verificat peste 150 de autovehicule și motociclete și au retras un certificat de înmatriculare
În noaptea de 16/17 mai 2026, polițiștii rutieri, împreună cu cei ai structurilor de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Serviciului Rutier, au derulat o acțiune pe raza județului, au transmis reprezentanții IPJ Alba.

Obiectivul acestei acțiuni l-a constituit menținerea unui climat de siguranță rutieră, precum și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În cadrul acțiunii, au fost verificate peste 150 de autovehicule și motociclete, iar polițiștii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 7.290 de lei, au mai precizat aceștia.
Totodată, ca măsură complementară dispusă conform legislației în vigoare, polițiștii au retras un certificat de înmatriculare.
Îndemnăm toți participanții la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament responsabil, pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Zece orașe, în cursa pentru Capitala Tineretului din România 2028. Alba Iulia, reprezentată în juriul de experți
Zece orașe, în cursa pentru Capitala Tineretului din România 2028. Alba Iulia, reprezentată în juriul de experți Alba Iulia găzduiește etapa finală a competiției pentru titlul de Capitala Tineretului din România 2028, iar un reprezentant al programului local de tineret face parte din juriul de experți. Zece orașe au depus candidaturi complete, într-o ediție cu […]
VIDEO | Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști
Acțiune la Jidvei pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale: 40 de cetățeni străini, verificați de polițiști Polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Alba, au desfășurat la data de 15 octombrie 2026, în intervalul orar 12.00 – 14.00, o acțiune, pe raza comunei Jidvei, care […]
Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați
Sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare organizate și de Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Cum se pot înscrie elevii interesați Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia organizează sesiuni de pregătire on-line pentru elevii care își doresc să urmeze cursurile colegiilor militare. ,,Colegiile naționale militare […]
